Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3052/2006 AI generated

Eligibility for appointment as notary public: impact of terminated criminal and disciplinary investigations on the “good reputation” requirement

Case Number Decizia nr. 3052/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Justice’s appeal, upholding the lower court’s order compelling the appointment of the former Supreme Court judge as a notary public without an examination. The dispute arose after the Ministry rejected the applicant’s request for appointment under the transition provisions for retired judges, alleging that the applicant’s “good reputation” was compromised by prior criminal and disciplinary investigations reported in the mass media. The Court held that the applicant satisfied the legal requirements, including the good reputation condition, because the criminal investigation was terminated due to a lack of prima facie evidence and the disciplinary proceeding was dismissed as moot; consequently, media reports of pending inquiries did not establish a lasting negative public perception. The decisive legal basis included Article 102(2) of Law No. 303/2004 (the Statute of Magistrates) and Article 16(l) of Law No. 36/1995 (on notaries and notarial activity), with the Court additionally striking out the Ministry’s argument regarding the applicability of transitional provisions for non-tenured judges as an inadmissible new ground of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995, art. 3041 C. proc. civ, art. 246 C. pen, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Eligibility for appointment as notary public: impact of terminated criminal and disciplinary investigations on the “good reputation” requirement: Este necontestat că reclamanta, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând faptul pensionării și prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statul magistraților, a cerut ministrului justiției, numirea în funcția de notar public, cererea fiind respinsă, pentru motivul neîndeplinirii condiției prevăzute la art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activității notariale.

Keywords

AI generated
notary grounds for cassation public order grounds disciplinary law transitional justice e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
Este necontestat că reclamanta, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând faptul pensionării și prevederile art. 102 alin.
art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995
303/2004] și, respectiv, are o „bună reputație” [art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995].
art. 3041 C. proc. civ
Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiției, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
art. 246 C. pen
Pe de altă parte, așa cum s-a reținut, organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamantă, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 246 C.
art. 306 alin. (2) C. proc. civ
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 februarie 2006, reclamanta L.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, anularea rezoluției din 26 ianuarie 2006 a conducătorului acestei autorități publice, prin care reclamantei i-a fost respinsă cererea de numire, fără examen, în funcția de notar public și obligarea ministrului justiției să emită un ordin de numire a reclamantei în funcția de notar public, în temeiul art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar adresa nr. 9806 din 31 ianuarie 2006, emisă de Direcția Publicitate Mobiliară, Notari Publici, Executori, Traducători și Interpreți, prin care i se comunică respingerea cererii de numire în funcția de notar, decizia nr. 220795 din 23 ianuarie 2006 privind acordarea pensiei de serviciu și cererea adresată Consiliului Superior al Magistraturii, prin care reclamanta solicita să se propună Președintelui României, eliberarea sa din funcția de judecător, ca urmare a pensionării.

Prin sentința civilă nr. 1078 din 17 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a fi numită în funcția de notar public, fără examen, și anume: a deținut funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind eliberată din această funcție, din motive neimputabile, prin pensionare [art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004] și, respectiv, are o „bună reputație” [art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995].

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Justiției, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că reclamanta îndeplinește condiția prevăzută la art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995, din moment ce reputația acesteia, constând în modul în care conduita sa a fost percepută de opinia publică, în urma cercetărilor penale și disciplinare efectuate împotriva sa, așa cum au fost relatate în mass-media, a fost afectată.

A mai susținut că, în acest fel, conduita reclamantei a fost receptată negativ de opinia publică, scopul condiției prevăzute la art. 16 lit. d) din lege fiind tocmai acela ca în funcția de notar să nu poată fi numită o persoană cu o conduită receptată negativ de către colectivitate.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că reclamanta, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând faptul pensionării și prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, privind Statul magistraților, a cerut ministrului justiției, numirea în funcția de notar public, cererea fiind respinsă, pentru motivul neîndeplinirii condiției prevăzute la art. 16 lit. d) din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activității notariale.

Instanța de fond, așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a evoluției litigiului de față, a constatat că refuzul ministrului justiției este nejustificat și a reținut, în esență, că reclamanta se bucură de dreptul prevăzut la art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată și că îndeplinește condițiile cerute de Legea nr. 36/1995, inclusiv condiția bunei reputații, prevăzută la art. 16 lit. d).

A mai reținut instanța de fond, că reputația reclamantei nu a fost afectată prin cercetările penale efectuate împotriva sa, prin Rezoluția nr. 50/P/2006 din 28 februarie 2006 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție dispunându-se neînceperea urmării penale, iar prin Hotărârea nr. 3J din 28 martie 2006 a Consiliului Superior al Magistraturii, cercetarea disciplinară a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Prin recursul de față nu au fost contestate faptele reținute de instanța de fond, susținându-se doar că percepția opiniei publice asupra reputației reclamantei a fost afectată în mod negativ, ca urmare a relatărilor făcute în mass-media cu privire la cercetările penale și disciplinare care o vizau pe aceasta, la dosar fiind depuse extrase din unele ziare, susținere care este netemeinică.

Ca judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta s-a bucurat de o bună reputație, corespunzătoare unei înalte demnități, iar eliberarea sa din funcție s-a făcut ca urmare a aprobării cererii de pensionare de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Pe de altă parte, așa cum s-a reținut, organul de urmărire penală a dispus neînceperea urmăririi penale față de reclamantă, pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 246 C. pen., iar Consiliul Superior al Magistraturii a respins cercetarea disciplinară care o viza pe reclamantă.

Astfel fiind, din moment ce în sarcina reclamantei nu au fost dovedite fapte penale sau abateri disciplinare, nu se poate reține cu temei legal că cercetările penale și administrative ar fi avut drept consecință afectarea reputației reclamantei.

Este adevărat că, așa cum rezultă din extrasele din presa scrisă, mass-media a relatat despre cercetările începute împotriva reclamantei, dar aceste relatări nu au fost în măsură să formeze în conștiința colectivă o percepție negativă cu privire la reputația reclamantei, deoarece acestea nu aveau la bază constatări definitive ale organelor competente.

Mai mult, având în vedere rolul mass-media, de informare a opiniei publice, după soluționarea cercetărilor respective, cu siguranță că presa a informat cititorii cu privire la soluțiile adoptate de organele competente, astfel că au fost înlăturate chiar și îndoielile care au existat cu privire la reputația reclamantei.

În ceea ce privește susținerea făcută cu ocazia dezbaterilor și în notele scrise depuse de recurent, cum că prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, sunt dispoziții cu caracter tranzitoriu aplicabile în cazul judecătorilor care au avut un mandat limitat la Înalta Curte de Casație și Justiție, nu și în cazul judecătorilor inamovibili, Curtea reține că această susținere constituie un motiv separat de recurs, care nu este de ordine publică, pentru a putea fi invocat în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., fiind lovit, astfel, de nulitate.

În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1078 din 17 mai 2006 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.