State liability for damages arising from mandatory psychiatric hospitalization during criminal investigation; no judicial error established under Art. 504 Code of Criminal Procedure

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la 29 mai 2005, reclamantul M.L.P. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor și pe procurorii R.V. și P.D. cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la plata sumei de 12 miliarde lei vechi, despăgubiri civile, invocând incidența art. 504 și urm. C. proc. civ.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că se impune angajării răspunderii patrimoniale a pârâților pentru săvârșirea unei erori judiciare comisă prin aceea că în perioada 15-25 noiembrie 2005 a fost internat fără voința sa într-o clinică medicală, fiind lipsit astfel în mod nelegal de libertate.

Prin sentința civilă nr. 1512 din 18 mai 2006 Tribunalul Caraș Severin (reinvestit cu judecarea procesului după un prim ciclu procesual) a respins cererea ca nefondată.

În motivarea sentinței instanța a reținut că măsura internării reclamantului a fost necesară în vederea efectuării unei expertize psihiatrice, măsură legală și obligatorie conform art. 117 C. proc. pen., dat fiind că reclamantul era implicat într-o procedură penală și era necesar să se verifice și să se stabilească dacă acesta avea discernământ la momentul săvârșirii faptei penale pentru care era cercetat.

Prin decizia civilă nr. 381 din 18 octombrie 2006 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamant.

În motivarea deciziei instanța a reținut că atâta timp cât prin Ordonanța nr. 586/P din 9 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva a fost dispusă expertizarea psihiatrică a reclamantului, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (1) C. proc. pen., măsura internării reclamantului într-un institut de specialitate a fost întru-totul legală și dispusă în conformitate cu dispozițiile art. 47 pct. d) din Legea nr. 487 din 11 iulie 2002.

Instanța a reținut că, de altminteri, concluziile expertizei au învederat faptul că reclamantul suferă de „tulburare de personalitate paranoică", iar expertizarea capacității de discernământ a reclamantului era necesară organelor de urmărire penală pentru aprecierea asupra vinovăției sale sub aspectul faptei penale săvârșite, acestor organe revenindu-le, potrivit art. 202 C. proc. pen., obligația de a strânge probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea adevărului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând nelegalitatea hotărârii judecătorești recurate.

În motivarea recursului reclamantul susține că atâta timp cât nu a săvârșit fapta penală pentru care se efectuau cercetări penale împotriva sa nu se justifica măsura expertizării sale psihiatrice, caz în care, restrângerea libertății sale pe perioada internării în spital este nelegală.

Susține reclamantul și faptul că internarea sa s-a făcut fără o evaluare din partea medicului internist care a încercat să-l șantajeze pentru a-i administra medicamente și apreciază că aceasta a fost rezultatul uni act criminal și a fost plănuită după o strategie prelungită după 1990 de mai multe persoane dată fiind atitudinea sa față de regimul politic instaurat după cel comunist și prin care urmărește să-l demaște pe socrul său, un apropiat al grupului care a preluat puterea.

Analizând criticile formulate de reclamant referitoare la nelegalitatea hotărârii recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 504 alin. (2) C. proc. pen., persoana care în urma unui proces penal a fost privată de libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei.

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie însă stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului ori prin hotărâre judecătorească după distincțiile prevăzute de textul de lege.

În fapt, restrângerea libertății reclamantului prin internarea din data de 9 noiembrie 2004 la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel s-a dispus, prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, în vederea efectuării unei expertize psihiatrico-legale în vederea stabilirii stării sale de sănătate mintală cu influențe asupra discernământului în raport de momentul comiterii faptei pentru care era cercetat penal.

Măsură menționată, în conformitate cu dispozițiile art. 117 C. proc. pen. este obligatorie și se dispune, fără alte condiții, printre altele, și atunci când organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.

Or, în speță, cât privește măsura menționată nu s-a stabilit prin ordonanță a procurorului ori, după caz, prin hotărâre judecătorească că ar fi fost dispusă în mod nelegal de către organul de urmărire penală.

Dimpotrivă, este de observat că măsura expertizării reclamantului s-a dovedit a fi fost utilă pentru soluționarea cauzei penale întrucât în baza raportului de expertiză psihiatrico-legală întocmit de Comisia de medici constituită la nivelul Institutului de Medicină Legală Timișoara s-a dispus de procuror, prin ordonanța din 14 decembrie 2004, scoaterea sa de sub urmărire penală.

Cum, restrângerea de libertate prin internare într-o clinică medicală a avut ca scop doar o rațiune diagnostică, legată de expertiză, și nu una terapeutică, și cum măsura a fost dispusă în cadrul unei proceduri penale fără a se fi constatat, în condițiile legii, încălcarea dispozițiilor legale edictate în acest scop prin legea penală, susținerea reclamantului în sensul că pentru perioada de timp cât a fost internat statul îi datorează despăgubiri nu poate fi primită.

În acest context al analizei, este de menționat că instanța civilă este abilitată, potrivit legii, să judece doar acțiunea în despăgubire în cazul în care probează, în condițiile legii, că s-ar fi săvârșit o eroare judiciară și nu este abilitată, astfel cum greșit susține reclamantul, să verifice existența nevinovăției sale sub aspectul faptei penale pentru care era cercetat și, pe cale de consecință, să stabilească nelegalitatea măsurilor dispuse împotriva sa în cadrul procesului penal.

Așa fiind, cum hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii, Înalta Curte urmează a constata că recursul declarat de reclamant se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.L.P. împotriva deciziei nr. 381 din 18 octombrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.

»