Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4428/2007 AI generated

Compensation for expropriated land privatized to a commercial company: obligation of privatization authority to submit claim to Central Commission under Law 247/2005

Case Number Decizia nr. 4428/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the heir's appeal, partially quashed the Court of Appeal decision, and modified the first-instance judgment to dismiss the claim only against the commercial company, municipality, local council, prefecture, and finance ministry, while reversing the dismissal against the privatization authority; consequently, the claimant remains entitled to seek reparatory measures through the specialized central commission for the expropriated land, but cannot sue the private corporate defendant directly. The dispute concerned a claim for monetary compensation (equivalent) for a parcel of land expropriated in 1968 and subsequently privatized, challenging the lower courts' erroneous application of procedural and substantive standards that incorrectly imposed personal notification obligations on the claimant. The decisive legal basis was Article 16(2) of Title VII of Law no. 247/2005, which stipulates that unresolved notifications prior to the law's entry into force are to be submitted to the Central Commission by the notified entity (the privatization authority), not by the claimant personally, in accordance with Article 27(2) of Law no. 10/2001 regarding privatized commercial companies.

Legislator headnote

AI generated

art. 27 din Legea nr. 10/2001, art. 37 din Legea nr. 1/2000, art. 8 din Legea nr. 10/2001, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 10/2001; Compensation for expropriated land privatized to a commercial company: obligation of privatization authority to submit claim to Central Commission under Law 247/2005: SC A. SA este societate integral privatizată, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, iar reclamanta nu este îndreptățită să primească despăgubiri bănești de la SC A. SA, ci trebuie să se adreseze Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Keywords

AI generated
compensation for expropriation land law reparatory measures commercial dispute law of obligations legal entity

Cited Legislation

AI generated
art. 27 din Legea nr. 10/2001
2 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
art. 37 din Legea nr. 1/2000
A schimbat în tot sentința apelată și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei, cu motivarea că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 37 din Legea nr. 1/2000, modificată, ceea ce exclude aplicarea prevederilor Legii nr.
art. 8 din Legea nr. 10/2001
Cum art. 8 din Legea nr. 10/2001 exclude de la restituire terenurile situate în extravilan era necesar a se administra probele necesare pentru clarificarea situației juridice a terenului.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
SA este societate integral privatizată, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, iar reclamanta nu este îndreptățită să primească despăgubiri bănești de la SC A.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art.
art. 29 din Legea nr. 10/2001
22 și art. 29 din Legea nr. 10/2001 și a art.
art. 22 din Legea nr. 10/2001
Recurentul a arătat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, a adresat în termen notificarea unității deținătoare a imobilului.
art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării transmise de reclamantă SC A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față.

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 274 din 19 decembrie 2002, Tribunalul Argeș a admis în parte cererea formulată de reclamanta M.A. împotriva pârâților SC A. SA Pitești, Primăria municipiului Pitești, Consiliul local Pitești, Prefectura județului Argeș și A.P.A.P.S.

A constatat că reclamanta este îndreptățită să primească despăgubiri prin echivalent pentru terenul de 1537 mp situat în Pitești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru un teren de cca 1100 mp, situat în Pitești.

A mai reținut tribunalul, că terenul provine de la autoarea reclamantei, B.M., decedată la 10 februarie 1962 și a fost preluat abuziv de C.A.P. Bascov în același an, iar potrivit Decretului nr. 197/1968 a fost expropriat pentru înființarea fostei întreprinderi a Comerțului cu Ridicata Textile încălțăminte, în prezent SC A. SA

Terenul este în suprafață de 1537 mp și se află în incinta SC A. SA, iar potrivit art. 2 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia civilă nr. 71A din 8 mai 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de pârâtele SC A. SA, Primăria municipiului Pitești, Prefectura județului Argeș, A.P.A.P.S. și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice.

A schimbat în tot sentința apelată și a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei, cu motivarea că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 37 din Legea nr. 1/2000, modificată, ceea ce exclude aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 4229 din 28 aprilie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pe care a casat-o și a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași curte de apel.

Instanța supremă a constatat că împrejurările de fapt nu au fost deplin stabilite, pentru că, terenul reconstituit în baza legilor fondului funciar este un teren ce a aparținut soțului reclamantei, decedat și pentru care s-a formulat cerere de reconstituire.

Cum art. 8 din Legea nr. 10/2001 exclude de la restituire terenurile situate în extravilan era necesar a se administra probele necesare pentru clarificarea situației juridice a terenului.

După rejudecare, prin decizia civilă nr. 230A din 30 octombrie 2006, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate și a schimbat sentința, în sensul că a respins acțiunea.

A obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC A. SA, în cuantum de 2000 lei.

Curtea de apel a stabilit că terenul este situat în intravilanul municipiului Pitești, așa cum rezultă din adresa nr. 43621/43622 din 6 octombrie 2006, eliberată de Municipiul Pitești.

SC A. SA este societate integral privatizată, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, iar reclamanta nu este îndreptățită să primească despăgubiri bănești de la SC A. SA, ci trebuie să se adreseze Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor din subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs M.C.E., unicul moștenitor al reclamantei, care a decedat la data de 26 octombrie 2006.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 22 și art. 29 din Legea nr. 10/2001 și a art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recurentul a arătat că, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, a adresat în termen notificarea unității deținătoare a imobilului. Dacă unitatea deținătoare a constatat că nu se poate dispune restituirea în natură, ci acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, era obligată să transmită notificarea și documentația instituției implicată în privatizare, competentă să stabilească măsurile reparatorii prin echivalent.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, persoana îndreptățită nu trebuie să se adreseze personal Secretariatului Comisiei centrale, ci unitatea sesizată trebuie să trimită acestuia notificarea, însoțită de propunerea de acordare de despăgubiri.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data notificării transmise de reclamantă SC A. SA, persoana îndreptățită va notifica persoana juridică deținătoare a imobilului, solicitând restituirea în natură, iar potrivit art. 27 alin. (2) din lege, în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, notificarea se adresează instituției publice care a efectuat privatizarea.

În cauză, prin notificarea transmisă SC A. SA, prin executor judecătoresc, la 21 mai 2001, reclamanta M.A. a solicitat despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 1100 mp aflată în patrimoniul societății.

Prin adresa din 8 iunie 2001, societatea notificată a comunicat reclamantei că refuză cererea de restituire prin echivalent, pentru că este societate privatizată, iar notificarea se adresează instituției publice implicate în privatizare.

Prin urmare, în noiembrie 2001, reclamanta a transmis o nouă notificare, prin executor judecătoresc, către A.P.A.P.S., care nu a dat curs cererii.

Așadar, reclamanta a respectat obligația de notificare în termenul legal, atât a unității deținătoare, cât și a instituției implicate în procesul de privatizare a unității deținătoare și a făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Ca atare, are dreptul la măsurile reparatorii stabilite de legea specială de restituire.

Pe parcursul procesului, însă, a intrat în vigoare Legea nr. 247/2005, care cuprinde norme de imediată aplicare și care, în art. 16 alin. (2) din Titlul VII prevede că notificările nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii se predau pe bază de proces verbal Secretariatului Comisiei centrale, însoțite de deciziile sau dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea cererilor, și de întreaga documentație.

Noua lege nu impune persoanei îndreptățite să se adreseze personal Comisiei centrale, unica modalitate de sesizare a acesteia fiind propunerea motivată de acordare de despăgubiri, emisă de unitatea notificată.

Cum, prin actele depuse la dosar, SC A. SA a făcut dovada că este societate comercială integral privatizată, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, devenit art. 29 alin. (2) după modificare și republicare, entitatea competentă să soluționeze notificarea și să transmită Comisiei centrale propunerea de despăgubiri este A.VA. S.

De aceea, greșit, prin decizia atacată, a fost admis și apelul declarat de A.V.A.S., fiind respinsă acțiunea în contradictoriu cu toate pârâtele, inclusiv A.V.A.S.

Față de prevederile Legii nr. 10/2001 și actele depuse la dosar, acțiunea se impune a fi respinsă doar în contradictoriu cu celelalte pârâte care nu au obligația legală să soluționeze notificarea.

Prin urmare, se va admite recursul declarat de reclamantul M.C.E., se va casa în parte decizia pronunțată de Curtea de Apel Pitești și se va respinge apelul declarat de A.V.A.S.

Se va schimba în parte sentința pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că se va respinge acțiunea față de pârâții SC A. SA, Primăria municipiului Pitești, Consiliul local al municipiului Pitești, Prefectura județului Argeș și Ministerul Finanțelor Publice.

Se vor menține restul dispozițiilor deciziei și se vor păstra restul dispozițiilor sentinței.

În ceea ce privește cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, cererea formulată de recurent va fi respinsă, dat fiind faptul că la dosar nu există înscrisuri care să dovedească ce anume cheltuieli s-au efectuat și care este cuantumul acestora.

Se va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de SC A. SA, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ. și faptul că, fiind admis recursul declarat de reclamant, acesta nu a căzut în pretenții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul M.C.E.

Casează în parte decizia civilă nr. 230A din 30 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în sensul respingerii apelului declarat de A.V.A.S.

Schimbă în parte sentința civilă nr. 274 din 19 decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că respinge acțiunea față de pârâții SC A. SA, Primăria municipiului Pitești, Consiliul local al municipiului Pitești, Prefectura județului Argeș și Ministerul Finanțelor Publice.

Menține restul dispozițiilor deciziei și păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Respinge cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de recurentul-reclamant și intimata-pârâtă SC A. SA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2007.