Passport Directorate's appeal rejected; restriction on free movement denied for lack of proportionate justification.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a IV-a civilă, la 28 decembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta D.L. să se dispună restrângerea dreptului acesteia la liberă circulație în statele membre UE, pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la 26 octombrie 2006, în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995.

S-au invocat prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 17 din 8 ianuarie 2007, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei reținând, în esență, că returnarea pârâtei din Belgia nu reprezintă o împrejurare de natură să justifice măsura în discuție, în cauză nefiind administrate probe concludente din care să rezulte că restrângerea temporară a dreptului la liberă circulație al pârâtei se înscrie în limitele prevăzute de art. 53 alin. (1) din Constituție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Direcția Generală de Pașapoarte și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, susținând că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ci trebuie să se desfășoare în condițiile stabilite de lege, iar România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală, prezentă fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtei pe teritoriul unor state membre a UE dovedind contrariul.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 188A din 26 martie 2007, a respins apelurile ca nefondate reținând că, raportat la dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 și Protocolul 4 la CEDO, apelanta nu a făcut dovada că intimata a încălcat condițiile de exercitare a dreptului constituțional la liberă circulație garantat de Constituție.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte criticând-o ca nelegală întrucât nu s-a ținut seama că dreptul la liberă circulație în țară și străinătate, prevăzut în art. 25 din Construcție, nu este absolut, ci trebuie să se desfășoare în conformitate cu regulile strict stabilite în cuprinsul Legii nr. 248/2005.

S-a susținut, totodată, că și art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează posibilitatea „îngrădirii" prin lege a drepturilor și libertăților, în speță, Legea nr. 248/2005 fiind cea care stabilește aceste „îngrădiri", cărora toți cetățenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.

În faza recursului nu s-au administrat probe noi.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, raportat la critica invocată, ce va fi cenzurată conform dispozițiilor art. 304 pct. 9, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata că recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea introductivă reclamanta a invocat ca unic motiv pentru restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei, împrejurarea că aceasta a fost returnată din Belgia la 26 octombrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această tară.

Unicele înscrisuri depuse la dosar în dovedirea acțiunii sunt talonul de returnare și declarația pârâtei în care aceasta recunoaște că a fost returnată pentru ședere ilegală.

Fără a cenzura măsura administrativă dispusă de autoritățile statului belgian, Curtea va reține că re turnarea intimatei nu reprezintă o împrejurare de natură să justifice măsura restrângerii dreptului acesteia la liberă circulație în statele membre ale UE.

Dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 din Legea nr. 248/2005 trebuie interpretate și aplicate cu respectarea Protocolului 4 la CEDO și a practicii Curții Europene a drepturilor Omului.

Astfel, reclamanta trebuie să facă dovada proporționalității între interesul general și cel particular în cadrul reglementării limitărilor dreptului la liberă circulație, garantat de prevederile art. 25 din Constituție.

Totodată, se impune a fi avute în vedere și prevederile art. 2 din Protocolul 4 la CEDO, prin care se recunosc anumite drepturi și libertăți, altele decât cele care figurează deja în Convenție și Primul Protocol adițional, intrat în vigoare la 20 iunie 1994.

La alin. (2) al acestei prevederi se stabilește că „orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, alin. (3) statuând că exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății și a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora".

Față de aceste considerente, se va constata că nici una dintre criticile formulate nu este întemeiată și ținând seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 188/A din 26 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2007.