Refusal to recognize foreign civil judgment based on prior domestic criminal conviction for identical facts
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower courts' refusal to recognize and enforce a 2000 final civil judgment issued by an Italian tribunal for fraud and forgery. The dispute concerned a request to enforce the foreign monetary award against a defendant who had previously been subjected to a final Romanian criminal decision for fraudulently appropriating funds from vehicle sales, resulting in compensation for the same loss. The court held that the proceedings in both jurisdictions resolved the same litigation between the same parties based on identical underlying facts, despite differences in procedural nature (civil vs. criminal) and legal qualification. The decision relied on Article 168(1)(3) of Law No. 105/1992, which permits refusal of recognition if the matter was previously adjudicated by a domestic court, in conformity with the principle that a judgment will not be recognized if it is irreconcilable with a judgment pronounced in a dispute between the same parties in the requested member state under Regulation No. 44/2001.
Legislator headnote
AI generatedart. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ, art. 168 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 105/1992; Refusal to recognize foreign civil judgment based on prior domestic criminal conviction for identical facts: The dispute concerned a request to enforce the foreign monetary award against a defendant who had previously been subjected to a final Romanian criminal decision for fraudulently appropriating funds from vehicle sales, resulting in compensation for the same loss. The court held that the proceedings in both jurisdictions resolved the same litigation between the same parties based on identical underlying facts, despite differences in procedural nature (civil vs. criminal) and legal qualification. The decision relied on Article 168(1)(3) of Law No. 105/1992, which permits refusal of recognition if the matter was previously adjudicated by a domestic court, in conformity with the principle that a judgment will not be recognized if it is irreconcilable with a judgment pronounced in a dispute between the same parties in the requested member state under Regulation No. 44/2001.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvision cited in the dispositive to order the dismissal of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 20 ianuarie 2006 M.U. a cerut Tribunalului Brașov să recunoască și să încuviințeze executarea silită a hotărârii definitive nr. 770 din 17 septembrie 2000 pronunțată de Tribunalul din Terni (Italia) în contradictoriu cu T.L.
Cererea a fost respinsă de către Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința civilă nr. 167/S din 13 iulie 2006 cu motivarea că, anterior pronunțării hotărârii străine, în România a fost pronunțată o hotărâre penală definitivă, prin care T.L. a fost obligat la repararea aceluiași prejudiciu cauzat lui M.U., astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992, potrivit cu care recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată dacă procesul a fost soluționat între aceleași părți printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a instanței române.
M.U. a declarat apel susținând, pe de o parte, că dispozițiile art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992 nu sunt imperative și nici nu sunt aplicabile în cauză, deoarece nu există unitate de obiect între hotărârile examinate, instanța italiană având în vedere infracțiunile de fals și înșelătorie, iar instanța română pe cea de gestiune frauduloasă și cele prevăzute și pedepsite de Legea nr. 31/1990.
Apelul a fost respins prin decizia civilă nr. 246/Ap din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.
Fără a face o analiză de fond a hotărârii străine, interzisă de altfel de art. 169 din Legea nr. 169 din Legea nr. 105/1992, instanța de apel a reținut că aceasta a rezolvat același litigiu dintre părți, întemeiat pe aceeași cauză, soluționat și de Tribunalul Brașov prin decizia penală nr. 779 din 20 decembrie 1996, definitivă prin decizia penală nr. 177/R din 10 iunie 1997 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.
Prin urmare, a statuat curtea de apel, nu au importanță denumirile, posibil a fi diferite, date faptelor în legislațiile celor două state, ci cauza litigiului, care în speță este aceeași cum corect a constatat prima instanță, care legal a soluționat cererea prin prisma prevederilor art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992.
M.U. a declarat recurs prin care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe fond admiterea cererii sale în sensul formulat.
Dezvoltând recursul, M.U. a contestat soluția și considerentele instanței de apel, susținând contrar celor din urmă că între hotărârile judecătorești cercetate nu există identitate, ci numai unele similitudini, diferențele constând în acelea că:
- hotărârea italiană a fost pronunțată de o instanță civilă ca urmare a prescrierii răspunderii penale a făptuitorului T.L. , în timp ce hotărârea română este penală;
- nu există identitate de obiect între cele două hotărâri;
- în fața instanței italiene nu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat dat de hotărârea română, astfel că nici nu se poate socoti că aceeași cauză a fost judecată și de o instanță română.
În raport cu cele astfel susținute și cu faptul că dispozițiile art. 168 pct. 3 din Legea nr. 105/1992 nu sunt imperative față de sintagma „recunoașterea hotărârii străine poate fi refuzată...”(s.n.) utilizată de acest text de lege, recurentul a calificat decizia atacată ca fiind nelegală prin greșita aplicare a legii.
Recursul astfel motivat nu este fondat și va fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele care succed.
Contrar susținerilor din recurs, examinarea formală a hotărârilor judecătorești comparate pronunțate în Italia și România, anume sentința nr. 770 din 17 septembrie 2005 a Tribunalului din Terni și decizia penală nr. 779/A din 20 decembrie 1996 a Tribunalului Brașov, denotă împrejurarea că prin procesele care au avut loc, penal în România și civil în Italia, au fost cercetate aceleași fapte ale lui T.L. constând în însușirea unor sume de bani rezultate din vânzarea în România a unor autoturisme procurate din Italia de către M.U. și s-a dispus, adevărat în cuantumuri diferite, asupra întinderii unuia și aceluiași prejudiciu cauzat de T.L. lui M.U.
Ca urmare, pe deplin corect instanțele au hotărât că, indiferent de anume particularități ale fiecărui proces, ele au rezolvat unul și același litigiu între M.U. și T.L.
Așadar, procesul din Italia a fost soluționat definitiv și anterior în România, fiind astfel incidente dispozițiile art. 168 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 105/1992, concordantă cu dispozițiile Regulamentului nr. 44 Bruxelles potrivit cu care o hotărâre nu va fi recunoscută, printre altele, dacă este ireconciliabilă cu o hotărâre pronunțată într-un litigiu între aceleași părți în statul membru al Uniunii Europene în care se solicită recunoașterea.
În raport cu cele astfel constatate, hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea legii, iar recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.U. împotriva deciziei nr. 246/Ap din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.