Validity of home search extending to corporate premises and handbag seizure: burden of proof for procedural violations in penal complaint against prosecutorial resolutions

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, prin sentința penală nr. 68/ P din 20 septembrie 2006, a respins plângerea formulată de petenta C.F. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea din 25 aprilie 2006 precum și împotriva rezoluției din 21 martie 2006 (în dosarul nr. 221/P/2006) a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe care le menține în întregime.

În motivarea acestei sentințe se reține că, petenta se plânge împotriva rezoluțiilor de mai sus, socotind, în esență, că procurorul nu a verificat motivele pe care le-a invocat, nu a efectuat cercetări și audieri în vederea stabilirii caracterului legal sau ilegal al actului procedural al percheziției domiciliare aduse în discuție.

Petenta învederează prin plângerea sa că a invocat următoarele motive de nelegalitate:

În data de 20 octombrie 2005, prin încheierea din dosarul nr. 7/A/2005, în temeiul căreia urma ca percheziția să se efectueze la domiciliul din Oradea, str. Graurilor, autorizația a fost emisă numai pentru domiciliul persoanei fizice nu și pentru cel al societății, conținând doar dreptul de a percheziționa și ridica acte de la acel domiciliu. Cu toate acestea, actele de percheziționare s-au făcut în incinta celor două încăperi care sunt în posesia și folosința persoanei juridice SC V.C.P. pentru care nu a fost autorizată percheziția.

Petenta apreciază că percheziția nu a fost legală pentru că în primul rând nu a fost necesară. În al doilea rând rezoluția de începere a urmăririi penale este datată din 19 octombrie 2005, iar aducerea la cunoștință a învinuirii i s-a făcut la 21 octombrie 2005, după efectuarea percheziției.

Anterior obținerii autorizației de percheziției, nu i s-au solicitat să predea obiecte sau înscrisuri, de altfel nici nu a tăgăduit existența sau deținerea lor.

Pe de altă parte petenta susține că s-a depășit cadrul percheziției domiciliare efectuându-se „căutare corporală asupra unei poșete personale” aflate asupra petentei de unde au fost reținute acte și agende personale.

În ceea ce privește motivarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, petenta nu-și însușește ideea după care percheziția domiciliară începe cu percheziția corporală, respectiv că aceasta se include în cea domiciliară, nefiind necesară autorizare expresă. În acest sens face trimitere la prevederile art. 100 alin. (2) și art. 106 C. proc. pen.

În prezenta cauză nu s-a solicitat și nici nu s-a obținut o astfel de autorizare pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a întocmit un proces verbal separat în condițiile art. 108 C. proc. pen.

Petenta apreciază că au fost încălcate prevederile art. 111 C. proc. pen., privind efectuarea percheziției la persoane juridice, fapt care ar fi obligat organul de cercetare penală la solicitarea unei alte autorizații.

Ca ultim aspect se apreciază că nu s-au efectuat decât în parte acte premergătoare în conformitate cu prevederile art. 224 C. proc. pen., în sensul că petenta nu a fost citată în vederea susținerii sesizării pentru audierea sa sau pentru a i se solicita probe în legătură cu afirmațiile făcute în plângere.

În drept invocă prevederile art. 2781 C. proc. pen.

Din examinarea ansamblului actelor și lucrărilor aflate la dosar, curtea reține următoarele:

Nu poate fi primită afirmația petentei în sensul că intenția sa nu a fost aceea de a formula plângere penală, însă toate memoriile sale s-au reunit la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și au fost considerate ca fiind niște plângeri penale formulate împotriva unor procurori și polițiști care au fost soluționate cu neînceperea urmăririi penale, de vreme ce în dosarul conexat 1609/P/2006 a formulat plângere motivată în drept potrivit prevederilor art. 2781 C. proc. pen.

În dosarul nr. 221/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea se află înregistrată sesizarea adresată Ministerului Administrației și Internelor, care prin adresa din 13 decembrie 2005 a remis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea soluționării.

Urmare prin rezoluția din 21 martie 2006 pronunțată în dosarul nr. 221/P/2005 s-a procedat la verificarea susținerilor făcute de petenta C.F., constatându-se că în cauză nu există faptă penală și nici făptuitor.

În considerentele rezoluției se rețin următoarele:

La data de 18 octombrie 2005 procurorul de ședință F.F. s-a sesizat din oficiu sub aspectul infracțiunii de fals intelectual prevăzut de art. 289 C. pen., privind experții C.F., V.M. și B.A., constând în aceea că, fără studierea dosarului în care au fost desemnați pentru efectuarea unei expertize dosarul penal nr. 4520/2003 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea, au întocmit un raport de expertiză în care au atestat fapte și împrejurări ce nu corespund adevărului.

Pe baza procesului verbal de sesizare din oficiu s-a format dosarul nr. 5217/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea trimis la I.P.J. Bihor în vederea efectuării cercetărilor penale sub supravegherea procurorului L.A.

Urmare, prin rezoluția din 19 octombrie 2005 dată în dosarul precitat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a început urmărirea penală împotriva petentei C.F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., deoarece a redactat raportul de expertiză în dosarul Judecătoriei Oradea nr. 4520/2003, fără a exista dovezi că ar fi studiat dosarul cauzei sau că a solicitat copii ale actelor contabile necesare efectuării expertizei, atestând în mod necorespunzător concluziile din raportul de expertiză, care s-ar fi întocmit pe baza declarațiilor inculpatului Ș.M. și a înscrisurilor prezentate de acesta.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a solicitat autorizarea efectuării percheziției domiciliare adresându-se cu sesizare la 20 octombrie 2005 Judecătoriei Oradea. În consecință, s-a emis autorizația de percheziție nr. 9 din aceiași dată, cu termen de valabilitate pe o durată de 3 zile începând cu data emiterii. Urmare, la 21 octombrie 2005, procurorul A.L. însoțit de inspectorul P.C. și H.L., agentul șef G.V.D. au procedat în baza autorizației de percheziție la efectuarea acesteia.

La deplasarea organelor de cercetare penală la locuința petentei, în jurul orelor 8,30, aceasta intenționa să părăsească imobilul și urmare comunicării scopului pentru care s-a făcut deplasarea procurorilor și a polițiștilor i s-a solicitat să revină în locuință. Percheziția a început cu controlul genții pe care aceasta o avea asupra sa.

În concluzie s-a apreciat că este netemeinică susținerea că a fost supusă unei percheziții neuautorizate efectuate pe stradă. Netemeinică s-a apreciat a fi și susținerea petentei potrivit căreia organele de cercetare penală nu ar fi avut autorizație de percheziție pentru biroul său unde într-adevăr se află sediul societății comerciale V.C.P. SRL deoarece potrivit încheierii și autorizației de percheziție, aceasta s-a dispus la adresa din Oradea, str. Graurilor.

La percheziția domiciliară se mai reține că, a asistat petenta, apărătorul ales al acesteia și martori asistenți, iar potrivit procesului verbal încheiat, C.F. a declarat că obiecțiunile le va formula ulterior în scris, martorii asistenți neavând obiecțiuni cu privire la modul de desfășurare a percheziției.

Petenta, nemulțumită și de această hotărâre, în termenul legal, a declarat recursul de față, reluând obiecțiunile și criticile formulate în plângerea sa și solicitând în final, a se casa sentința și să „se trimită dosarul, organului de urmărire penală, în vederea efectuării de cercetări și de acte de urmărire penală, pentru stabilirea corectă a conținutului sesizării pe care a făcut-o”.

Recursul este nefondat.

Verificându-se actele premergătoare efectuate în dosarul nr. 221/P/2005 și dosarul nr. 165/VIII-1 din 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, precum și hotărârea atacată, în raport de criticile aduse de recurentă, se reține în fapt că:

Atât procurorul precum și polițiștii care au efectuat percheziția domiciliară, au avut autorizație prevăzută de lege și aducerea la îndeplinire, nu a fost abuzivă și nici defectuoasă, după cum se plânge petenta.

Drept mărturie, stau declarațiile martorilor asistenți și care nu au formulat nici un fel de obiecții, cu privire la eventualele nelegalități și nici asupra modului de desfășurare a percheziției, fapt consemnat în procesul-verbal încheiat cu această ocazie.

În aceleași împrejurări, petenta, de asemenea, nu a ridicat obiecții cum era legal și firesc și dacă se impunea, declarând doar că, le va formula ulterior.

Apoi văzând și prevederile art. 275 – art. 277 C. proc. pen., corect instanța de fond a mai reținut că, nu este instituită obligația legală pentru procuror de a audia persoana, care face plângerea respectivă și nici de a-i cere probe în susținerea celor afirmate în petiția sa.

Potrivit textelor de mai sus, petenta avea obligația de la lege, a face dovada vătămării intereselor sale legitime, prin respectivele măsuri și acte de urmărire penală efectuate de procuror și pe care le-a reclamat.

Mai apoi ajunsă în fața instanței, ca persoana vătămată, și recurgând la plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., putea prezenta ca probă „orice înscrisuri noi” astfel cum este prevăzut în alin. (7) al art. 2781 C. proc. pen.

Deci, în cauză aceste dispoziții ale legii, petenta nu le-a îndeplinit.

În aceste condiții, judecătorul instanței de fond, se apreciază că, a soluționat temeinic și legal plângerea de față, atâta vreme cât, la nici unul din cele 4 termene acordate petiționarei, nu s-a prezentat și nici nu a solicitat vreo probă.

Ca atare, hotărârea atacată va fi menținută ca temeinică și legală, iar recursul respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se vor aplica și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara C.F. împotriva sentinței penale nr. 68/PI din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel Oradea.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat și la 1000 lei cheltuieli judiciare către intimatul P.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2006.