Competence to annul commercial arbitration award retained by appellate court despite debt assignment
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appellant’s appeal and modified the lower court’s decision, ruling that the Court of Appeal was materially competent to hear the case. The dispute concerned a motion to annul a commercial arbitration award rendered under a contractual arbitration clause in a 1991 engagement agreement, where the lower court had erroneously declared itself incompetent and declined jurisdiction to the High Court. The decisive legal basis was that the arbitration clause survived the subsequent assignment of the debt to the respondent and that the Court of Appeal’s competence to review the award had been irrevocably established by a prior final decision in an earlier dispute between the same parties, thereby rendering the High Court’s intervention unnecessary.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 392 C. proc. civ, art. 365 C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Competence to annul commercial arbitration award retained by appellate court despite debt assignment: formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat, admițându-l ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 167 din 5 iulie 2006 pronunțată în dosar nr. 2574/2/2006 al Curții de Apel București s-a admis excepția necompetenței materiale a instanței și în consecință s-a dispus declinarea competenței soluționării acțiunii în anularea hotărârii arbitrale nr. 350 din 16 decembrie 2005 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că prin hotărârea anterior menționată s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC G.T. SA împotriva pârâtei A.V.A.S. și s-a constatat că, creanța pârâtei în sumă de 3.228.183,22 dolari S.U.A. este diminuată cu 50.000 dolari S.U.A.
Dat fiind faptul că această creanță derivă din contractul nr. 1012 din 17 octombrie 1991 încheiat între reclamantă și B. prin care această entitate bancară a devenit creditorul reclamantei și că ulterior prin contractul nr. 090575 din 7 iulie 1999 a fost cesionată către A.V.A.S., fiind o creanță bancară neperformantă, în absența unei clauze compromisorii, conform art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, revenea Curții de Apel București, competența soluționării cauzei în fond. Prin urmare, în temeiul art. 365 alin. (1), raportat la art. 392 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție are competența soluționării acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, nefiind exceptată prin dispozițiile art. 365 C. proc. civ.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă faptul că în mod greșit instanța a admis excepția necompetenței materiale în condițiile în care clauza compromisorie stipulată în convenția angajament nr. 1012 din 17 octombrie 1991 a atras competența Curții de Arbitraj Comercial Internațional, astfel încât în temeiul art. 365 C. proc. civ., curtea de apel are competența materială în soluționarea acțiunii în anulare.
De altfel, într-un litigiu arbitral anterior între aceleași părți s-a stabilit în mod irevocabil competența curții de apel în soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că acesta este întemeiat, admițându-l ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, litigiul dintre părți a fost supus în temeiul clauzei compromisorii stipulate în convenția angajament nr. 112 din 17 octombrie 1991 competenței Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă C.C.I.R., creanța litigioasă fiind ulterior cesionată de către B., către A.V.A.S. Întrucât, în contractul de cesiune nu exista mențiunii, clauza compromisorie și-a păstrat valabilitatea, ca atare tribunalul arbitral fiind competent să soluționeze cererea de arbitrare și respectiv curtea de apel, acțiunea în anularea acestei hotărâri.
De altfel, competența materială a curții de apel în soluționarea acțiunii în anulare a fost în mod irevocabil stabilită prin încheierea din 18 noiembrie 2002 pronunțată în dosar nr. 349/2002 al Curții Supreme de Justiție prin care s-a respins excepția necompetenței acestei instanțe în examinarea unei hotărâri arbitrale pronunțate de tribunalul arbitral în temeiul clauzei compromisorii stabilite prin Convenția Angajament nr. 1012 din 17 octombrie 1991, adică aceeași care a generat prezentul litigiu.
În consecință, reținând ca fiind întemeiate criticile formulate, recursul a fost admis iar hotărârea modificată în sensul respingerii excepției necompetenței materiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC G.T. SA București împotriva sentinței nr. 167 din 5 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că respinge excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2007.