Administrative challenge to refusal of domicile establishment for foreign investor under Law No. 123/2001 and Government Decision No. 476/2001 maintenance requirements
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Directorate of Computerized Population Records, thereby upholding the lower court's judgment that obligated the Ministry of the Interior to approve the claimant's request to establish domicile in Romania. The dispute concerned the legality of an administrative decision rejecting a foreign national's application for domicile, where the claimant, a resident since 1993, challenged the authority's refusal based on his status as a commercial investor and his possession of substantial financial means, including significant bank deposits and company profits. Relying on Law No. 123/2001 and Government Decision No. 476/2001, the Court held that the requirement for a prior administrative appeal was inapplicable under the specialized law governing foreign persons' status, and confirmed that the claimant met the maintenance requirements for his specific visa category (approximately 500 USD monthly), noting that the submission of income proof exclusively in court did not invalidate the claim as the administrative authority had the duty to request necessary documents.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 din Legea nr. 29/1990; Administrative challenge to refusal of domicile establishment for foreign investor under Law No. 123/2001 and Government Decision No. 476/2001 maintenance requirements: Astfel, pârâta a învederat că instanța a respins, în mod greșit, excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât nu s-a făcut dovada că, anterior promovării acțiunii, s-a adresat organului emitent al actului de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 21 iunie 2002, reclamantul A.A. a chemat în judecată Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, solicitând anularea actului administrativ nr. 397948/SC/II din 5 iunie 2002, prin care i s-a respins cererea de stabilire a domiciliului în România și obligarea pârâtei să-i aprobe această cerere.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că măsura dispusă este nelegală, el îndeplinind condițiile cerute de lege pentru stabilirea domiciliului în România. Astfel, se află în țară din 1993, desfășurând activitate comercială, ca patron al SC P.I. SRL București, societate care are în proprietate mai multe standuri în Complexul Europa și realizează venituri în cuantumul impus de legislația în materie.
Prin sentința civilă nr. 728 din 10 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâtului să aprobe reclamantului cererea de stabilire a domiciliului în România.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamantul a avut ședere temporară legală în România din anul 1993 și posedă mijloacele de întreținere cerute de lege, realizând venituri din activitatea comercială desfășurată.
Astfel, reclamantul are în contul său bancar peste 50.000 dolari SUA și din activitatea firmei a realizat profit, de 30 milioane lei în anul 2000 și de 57,5 milioane lei în primele 6 luni ale anului 2001.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că instanța a respins, în mod greșit, excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, întrucât nu s-a făcut dovada că, anterior promovării acțiunii, s-a adresat organului emitent al actului de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România.
Pârâta a criticat hotărârea și pe fondul litigiului, arătând că, la data formulării cererii de aprobare, reclamantul nu a făcut dovada mijloacelor de întreținere necesare.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Referitor la lipsa procedurii administrative prealabile, se constată că instanța de fond, respingând excepția invocată de pârâtă, a procedat în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legislației speciale în materia regimului străinilor în România, respectiv Legea nr. 123/2001 și H.G. nr. 476/2001, acte normative care prevăd posibilitatea atacării măsurilor dispuse de autoritatea publică la instanța de contencios administrativ.
Este, de asemenea, nefondată și critica privind neîndeplinirea de către reclamant a condițiilor H.G. nr. 476/2001. Reclamantul a făcut dovada calității sale de investitor în România și că posedă mijloace de întreținere în cuantumul corespunzător categoriei de viză pe care o deținea, respectiv 500 dolari SUA lunar, neavând relevanță faptul că actele atestând veniturile au fost depuse doar în instanță.
Pârâta, sesizată cu solicitarea reclamantului de aprobare a stabilirii domiciliului în România, avea posibilitatea de a cere completarea actelor necesare pentru a aprecia în cunoștință de cauză dacă petiționarul realiza sau nu venituri în condițiile impuse de lege.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinței civile nr. 728 din 10 iulie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.