Aggravated robbery conviction upheld on appeal; retracted victim testimony deemed unreliable

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 992 din 31 august 2006 pronunțată în dosarul nr. 6354/3/2006 al Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., precum și art. 13 C. pen., condamnarea inculpatului O.M.I. la o pedeapsă de 6 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 22.0.2006 până la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Totodată inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 21 ianuarie 2006, în jurul orelor 24,00, inculpatul O.M.I., întâlnindu-se cu partea vătămată D.V.G. pe B-dul Pache Protopopescu, a agresat-o, după care i-a sustras telefonul mobil, cartea de identitate și suma de 40 lei.

Împotriva sentinței penale sus-arătate a formulat apel inculpatul solicitând în principal achitarea, având în vedere că din probele administrate nu rezultă vinovăția sa, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 736/A/2006 din 26 octombrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 6354/3/2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.M.I., menținând starea de arest a acestuia.

S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 până la zi.

A fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Nemulțumit de hotărârea instanței de apel, în termen legal, inculpatul a atacat-o cu recurs, solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Solicitarea inculpatului de a fi achitat nu poate fi primită, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, rezultând vinovăția acestuia pentru infracțiunea reținută în sarcina sa.

Astfel, partea vătămată D.V.G. a declarat, în noaptea de 22 ianuarie 2006, organelor de cercetare penală că inculpatul O.M.I. este autorul tâlhăriei suferite de el, recunoscându-l din grupul de persoane condus la sediul poliției.

În mod corect instanța de fond și cea de apel nu au luat în calcul revenirea părții vătămate asupra acelor declarații, atâta vreme cât nu a justificat în niciun mod această atitudine și nici nu s-au exercitat presiuni asupra sa de către organele de poliție să declare într-un fel sau altul.

Alibiul invocat de inculpat este golit de conținut chiar de către prietena sa, martora M.S.F., detaliile date de aceasta, cu privire la timpul petrecut cu inculpatul vin în contradicție cu varianta acestuia, chiar dacă în fața instanței revine asupra declarațiilor date la urmărirea penală, cu motivarea că la poliție „s-a zăpăcit”.

Audiat în fața instanței de judecată, martorul G.N.A., își menține declarația dată la urmărirea penală în care a afirmat că fiind în autoturism cu organele de poliție și partea vătămată, acesta le-a solicitat să oprească mașina, indicându-l pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Că inculpatul O.M.I. este autorul tâlhăriei rezultă și din declarația martorului H.R.G., menținută și în fața instanței, care a afirmat că în timp ce se afla la circa de poliție a auzit partea vătămată care susținea că a fost lovit de inculpat, după care acesta l-a deposedat de bunuri.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpat nu poate fi primit .

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speța de față, instanțele de fond și de apel au efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus.

Condițiile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea, gradul ridicat de pericol social concret al faptei, precum și atitudinea inculpatului după comiterea acesteia nu justifică reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel care, de altfel, au reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante, aplicându-i o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege.

Așa fiind în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În temeiul art. 38517 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 până la 11 decembrie 2006.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.M.I. împotriva deciziei penale nr. 736/ A din 26 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 22 ianuarie 2006, la 11 decembrie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2006.