Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5677/2006 AI generated

Revision denied: allegations of innocence not constituting new facts under Art. 394 C. proc. pen.

Case Number Decizia nr. 5677/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower courts’ rejections of the revision request and ordering the convicted appellant to pay 200 lei in court fees. The defendant, originally convicted of robbery and prostitution by a final decision imposing a 7-year aggregate sentence, sought to revise the judgment on the grounds of innocence for the robbery charge. The court determined that the arguments raised during the revision proceedings were not new facts but rather re-litigation of issues previously examined and decided by the lower instances. Consequently, relying on Article 394 of the Code of Criminal Procedure, the Court held that no statutory grounds for revision—such as newly discovered facts, perjury, or judicial misconduct—were present, thereby rejecting the appeal and confirming the finality of the conviction.

Legislator headnote

AI generated

art. 328 C. pen, art. 394 C. proc. pen, art. 3859 alin. (3) C. proc. pen, art. 394 lit. a) C. proc. pen, art. 192 alin. (2; Revision denied: allegations of innocence not constituting new facts under Art. 394 C. proc. pen: The defendant, originally convicted of robbery and prostitution by a final decision imposing a 7-year aggregate sentence, sought to revise the judgment on the grounds of innocence for the robbery charge. The court determined that the arguments raised during the revision proceedings were not new facts but rather re-litigation of issues previously examined and decided by the lower instances. Consequently, relying on Article 394 of the Code of Criminal Procedure, the Court held that no statutory grounds for revision—such as newly discovered facts, perjury, or judicial misconduct—were present, thereby rejecting the appeal and confirming the finality of the conviction.

Keywords

AI generated
criminal revision proceedings new legal argument presumption of innocence false testimony non-contestation of the facts e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 328 C. pen
art. 394 C. proc. pen
În motivarea cererii condamnata s-a referit doar la chestiuni legate de fondul cauzei, respectiv vinovăția sau nevinovăția ei, fără să indice în mod concret pe care din dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
art. 3859 alin. (3) C. proc. pen
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
art. 394 lit. a) C. proc. pen
Aparent, motivul invocat de revizuientă s-ar putea încadra în art. 394 lit. a) C. proc. pen., dar examinând probele administrate, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.
art. 192 alin. (2
Conform art. 192 alin. (2), recurenta revizuientă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 192 alin. (2)

Legal basis cited in the final order for imposing judicial costs on the losing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 366/PI/2006 din 7 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 5097/2006, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta B.C., împotriva sentinței penale nr. 230/ PI din 9 martie 2004 a Tribunalului Timiș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Petiționara condamnată a formulat cerere de revizuire împotriva sentinței penale sus-arătate, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 288/ A din 14 septembrie 2005 a Curții de Apel Timișoara prin care a fost condamnată, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (21) lit. a) C. pen. și art. 328 C. pen.

În motivarea cererii condamnata s-a referit doar la chestiuni legate de fondul cauzei, respectiv vinovăția sau nevinovăția ei, fără să indice în mod concret pe care din dispozițiile art. 394 C. proc. pen. își întemeiază cererea.

Tribunalul, analizând cererea condamnatei, a constatat că în cauză nu se regăsește niciunul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnata, învederând faptul că a fost condamnată pe nedrept pentru infracțiunea de tâlhărie, ea săvârșind doar infracțiunea de prostituție.

Prin decizia penală nr. 274/A/2006 din 23 august 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata B.C.

În considerentele deciziei, Curtea a apreciat că soluția tribunalului este temeinică și legală, deoarece motivul invocat de revizuientă nu face parte din categoria celor prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii revizuienta condamnată a declarat recurs, solicitând achitarea pentru infracțiunea de tâlhărie, întrucât nu a săvârșit decât infracțiunea de prostituție.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia.

Aparent, motivul invocat de revizuientă s-ar putea încadra în art. 394 lit. a) C. proc. pen., dar examinând probele administrate, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză.

Astfel, împrejurările la care se referă condamnata atât în cererea de revizuire cât și în cererea de recurs au fost invederate și instanțelor care au judecat cauza, hotărârea de condamnare fiind definitivă.

Or, nefiind vorba de împrejurări noi, necunoscute de instanța care a pronunțat hotărârea de condamnare nu se poate reține existența cazului de revizuire sub acest aspect, dar nici a altor cazuri de revizuire prevăzute de legea procesual penală.

Așa fiind, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 pct. b C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2), recurenta revizuientă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta condamnată B.C. împotriva deciziei penale nr. 274/ A din 23 august 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2006.