Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3840/2006 AI generated

Suspension of appeal pending nullity suit of General Assembly resolution relied on by board dismissal decree

Case Number Decizia nr. 3840/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant company, upholding the appellate court’s order to suspend proceedings in a commercial dispute concerning the validity of a corporate board resolution that dismissed a shareholder from the position of deputy general director. The case involved a challenge to the legality of a board decision based on a prior General Assembly resolution appointing the board, while a separate pending suit in the first-instance court sought to establish the absolute nullity of that same General Assembly resolution. Relying on Article 244(1) of the Code of Civil Procedure, the court determined that the suspension was necessary because the resolution of the current case depended on the outcome of the pending nullity action, thereby satisfying the legal requirement that the solution of the cause at issue is wholly or partly dependent on the existence or non-existence of a right subject to another judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 pct. 1 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Suspension of appeal pending nullity suit of General Assembly resolution relied on by board dismissal decree: Astfel fiind, este evident că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd expres că „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”, deoarece hotărârea privind legalitatea hotărârii A.G.A. prin care s-a numit Consiliul de administrație este esențială în aprecierea hotărârii ulterioare luate de acest consiliu de administrație.

Keywords

AI generated
pending proceedings shareholder rights absolute nullity of judgment commercial dispute article of civil procedure cause of action

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată în dosarul nr. 6433/54/2006, la data de 22 iunie 2006 de Secția comercială de la Curtea de Apel Craiova s-a dispus suspendarea soluționării apelului formulat de reclamantul B.I. împotriva sentinței nr. 10 din 10 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 5938/COM/2004, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

Pentru a pronunța această încheiere curtea a reținut că apelul are ca obiect contestația formulată de B.I. împotriva hotărârii Consiliului de Administrație nr. 8 din 26 iulie 2005 al SC S.M.R. SA Balș, ce are la bază hotărârea A.G.A. din 22 iunie 2005.

Dat fiind că, pe rolul Tribunalului Olt se află dosarul nr. 857/CAF/2006 ce are ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A. a SC S.M.R. SA Balș din 22 iunie 2005, așa cum rezultă din certificatul emis de Tribunalul Olt la data de 9 iunie 2006, iar dezlegarea pricinii de față atârnă de soluționarea acțiunii în constatare a nulității absolute, s-a dispus suspendarea judecării apelului.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâta SC S.M.R. SA Balș criticând pentru nelegalitate și solicitând anularea măsurii suspendării, deoarece „în speță s-a făcut dovada îndeplinirii condiției privind existența unui alt dosar (nr. 857/CAF/2006) aflat pe rolul Tribunalului Olt fără însă a se îndeplini și condiția impusă de lege privind legătura dintre prezenta cauză și cauza invocată de apelantul reclamant”.

Reclamantul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece soluția care se va pronunța în dosarul nr. 857/CAF/2006 de la Tribunalul Olt este de natură să aibă o importantă înrâurire asupra soluționării cauzei aflată pe rolul Curții de Apel Craiova.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivul de recurs și susținerile din întâmpinare, constată că apelul a cărei judecată s-a suspendat are ca obiect sentința civilă nr. 10 pronunțată la data de 10 martie 2006 de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, acțiunea reclamantului B.I. privind constatarea nulității absolute a Hotărârii nr. 8 din 26 iulie 2005 emisă de Consiliul de administrație al pârâtei SC S.M.R. SA Balș (hotărâre prin care se dispusese destituirea reclamantului din funcția de director general adjunct al SC S.M.R. SA Balș și implicit încetarea contractului individual de muncă).

Hotărârea nr. 8 din 26 iulie 2005 s-a luat având în vedere Hotărârea A.G.A. nr. 2 din 22 iunie 2005 prin care a fost ales Consiliul de administrație de la SC S.M.R. SA Balș.

Din certificatul emis de Tribunalul Olt, la data de 9 iunie 2006, rezultă că pe rolul acestei instanțe se află dosarul nr. 857/CAF/2006 având ca obiect constatarea nulității absolute a Hotărârii A.G.A. de la SC S.M.R. SA Balș, nr. 2 din 22 iunie 2005 și anularea acestei hotărâri.

Astfel fiind, este evident că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd expres că „instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți”, deoarece hotărârea privind legalitatea hotărârii A.G.A. prin care s-a numit Consiliul de administrație este esențială în aprecierea hotărârii ulterioare luate de acest consiliu de administrație.

Față de cele ce preced, Înalta Curte contată că motivul de recurs este nefondat și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.M.R. SA Balș împotriva încheierii din 22 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul 6433/54/2006.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2006.