Tax deductibility of shareholder interest on retained dividends under commercial tax law

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 6 ianuarie 2000, reclamanta SC O. SA Buzău a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Buzău, solicitând anularea deciziei nr. 2604 din 19 noiembrie 1999 și exonerarea societății de plata sumelor de 51.584.466 lei impozit pe profit și 27.745.954 lei majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că dobânzile acordate acționarilor pentru sumele lăsate la dispoziția societății, înregistrate în evidențele contabile la capitolul cheltuieli, sunt deductibile fiscal la calculul profitului impozabil.

În fond după casare, prin sentința nr. 142 din 1 octombrie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a modificat în parte actele administrative atacate, în sensul că a reținut că reclamanta datorează impozit pe profit în sumă de 59.971.149 lei și majorări de întârziere de 14.426.857 lei, din care mai are de achitat suma de 22.223.007 lei, pentru care majorările de 14.426.857 lei vor fi actualizate de la data de 16 septembrie 1998, până la data plății.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în perioada supusă controlului, societatea a realizat profit și a plătit impozit pe profit, cuantumul acestuia urmând a fi diminuat cu dobânzile aferente dividendelor.

În acest sens, instanța și-a însușit raportul de expertiză contabilă, potrivit căruia impozitul pe profit datorat prin considerarea drept deductibile fiscal a dobânzilor acordate pentru sumele lăsate la dispoziția societății în anul 1995, este în valoare de 59.971.149 lei și nu de 70.298.020 lei.

Au fost reconsiderate în baza expertizei, impozitul neachitat la termenul scadent, de la 51.584.460 lei la 41.257.595 lei, precum și majorările de întârziere calculate până la 16 septembrie 1998, de la 27.746.954 lei reținute de organele financiare la 14.426.857 lei, instanța ținând cont și de sumele plătite de societate până la data controlului.

Împotriva sentinței au declarat recurs pe de o parte Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Buzău, iar pe de altă parte, Administrația Finanțelor Publice a municipiului Buzău.

Criticile formulate sunt, însă, comune și vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, respectiv a prevederilor O.G. nr. 70/1994 și ale O.U.G.nr. 40/1998.

Astfel, au învederat pârâții, potrivit actelor normative sus-menționate nu este admisă deducerea fiscală a dobânzilor plătite în favoarea acționarilor care au lăsat la dispoziția societății dividendele care li se cuveneau, în contextul în care reclamanta nu era autorizată să desfășoare activități prevăzute de legile bancare și nu exista o reglementare legală privind cuantumul unor asemenea dobânzi.

Examinând cauza în raport de motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Prin decizia nr. 3593 din 9 noiembrie 2001, prin care Curtea Supremă de Justiție a casat sentința pronunțată în prima fază a procesului cu trimitere pentru completarea probelor, s-a reținut ca o problemă de drept dezlegată, obligatorie pentru instanța de fond potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., care este regimul dobânzilor aferente dividendelor lăsate în societate.

Astfel, instanța de recurs a stabilit că, în raport de prevederile art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 709/1994, menținute prin actele normative modificatoare ulterioare, respectiv O.G. nr. 40/1999 și O.U.G.nr. 217/1999, dobânzile la sumele lăsate de acționari sau asociați la dispoziția societății nu echivalează cu o activitate bancară și sunt deductibile fiscale.

Prin aceeași decizie a instanței supreme s-a dat îndrumarea de a se verifica dacă în perioada supusă controlului, societatea a realizat profit, în caz afirmativ urmând a fi diminuat cuantumul acestuia cu valoarea dobânzilor aferente dividendelor.

În aceste împrejurări, instanța de trimitere a procedat corect, dispunând efectuarea unei expertize contabile, necontestate de pârâți și însușindu-și concluziile raportului.

Potrivit expertizei, prin diminuarea masei impozabile cu valoarea cheltuielilor privind dobânzile la dividendele acționarilor, lăsate la dispoziția societății, impozitul pe profit datorat era de 59.971.149 lei, suma neachitată la termenul scadent fiind de 41.257.595 lei la care se adaugă majorările de întârziere, în valoare de 14.426.857 lei la 16 septembrie 1998.

În consecință, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, criticile formulate de pârâți fiind nefondate.

Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Buzău, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Buzău împotriva sentinței civile nr. 142 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2003.