Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 587/2007 AI generated

Exemption of state administration agencies from judicial stamp duty under Law 146/1997 for appeals in free movement restriction proceedings

Case Number Decizia nr. 587/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal, leaving in force the Court of Appeal’s decision to cancel the lower court’s judgment for lack of proper stamping. The dispute involved a public passport administration authority that had initiated proceedings to restrict an individual's freedom of movement, but its appeal against a trial court decision was dismissed as unstamped because the authority failed to prepay the required judicial fees. The decisive legal basis was Article 11 of Law No. 146/1997, which mandates that appeals be taxed at 50% of the original court fee and paid in advance per Article 20(3), with the court rejecting the appellant's argument for tax exemption under Articles 15-17, noting that public institutions are not expressly included in the limited list of exemptions and that the party failed to utilize the available reexamination procedure for tax assessment.

Legislator headnote

AI generated

art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005, art. 17 din Legea nr. 146/1997, art. 11 din Legea nr. 146/1997, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997; Exemption of state administration agencies from judicial stamp duty under Law 146/1997 for appeals in free movement restriction proceedings: În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că la data de 6 noiembrie 2006 a solicitat instanței de apel acordarea unui nou termen rezonabil pentru a fi în măsură să timbreze, iar în altă ordine de idei, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sunt scutite de taxa aferentă de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac, formulate de instituțiile publice.

Keywords

AI generated
exemption from stamp duties restriction of free movement tax judicial authority tax authorities legal fees public authorities

Cited Legislation

AI generated
art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a susținut că, față de dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații în străinătate, modificată și completată prin O.G.
art. 17 din Legea nr. 146/1997
În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că la data de 6 noiembrie 2006 a solicitat instanței de apel acordarea unui nou termen rezonabil pentru a fi în măsură să timbreze, iar în altă ordine de idei, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr.
art. 11 din Legea nr. 146/1997
În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa plătită la fond.
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
De altfel, reclamanta apelantă putea face cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, procedură de care însă nu a uzat.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
Nu poate fi primită nici critica vizând neacordarea unui termen anume pentru a „fi în măsură să timbreze", deoarece, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 978 din 14 august 2006 pronunțată de Tribunalul Teleorman s-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâta V.C. și în consecință s-a transformat măsura de suspendare temporară a dreptului de a folosi pașaportul în măsura de restrângere a dreptului pârâtei la libera circulație pe o perioadă de 5 luni în statele membre ale Uniunii Europene, cu excepția statelor pentru care face dovada că are drept de intrare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a susținut că, față de dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații în străinătate, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006, acțiunea inițiată de Direcția Generală de Pașapoarte a rămas fără obiect.

Prin decizia civilă nr. 622/A din 6 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost anulat ca netimbrat.

În motivarea deciziei s-a reținut că apelanta nu a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, deși a fost înștiințată despre această obligație stabilită în sarcina sa prin citația transmisă, fila 16 dosar apel.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că la data de 6 noiembrie 2006 a solicitat instanței de apel acordarea unui nou termen rezonabil pentru a fi în măsură să timbreze, iar în altă ordine de idei, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 potrivit cărora sunt scutite de taxa aferentă de timbru cererile și acțiunile, inclusiv căile de atac, formulate de instituțiile publice.

În continuare se dezvoltă ideea potrivit căreia recurenta are statutul unui organ central al administrației de stat și că, din punct de vedere al domeniului de reglementare a Legii nr. 147/1997 trebuie considerată ca mandatar al Guvernului României care acționează pentru realizarea unui interes public, astfel că, cererea introdusă nu este supusă obligației de plată a taxelor judiciare de timbru.

Verificând legalitatea deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997, cu modificările ulterioare, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din taxa plătită la fond.

Scutirile de plata acestor taxe sunt prevăzute prin dispozițiile art. 15-17 din acest act normativ, recurenta reclamantă neregăsindu-se printre cazurile expres și limitativ indicate de textele de lege menționate.

De altfel, reclamanta apelantă putea face cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, procedură de care însă nu a uzat.

Nu poate fi primită nici critica vizând neacordarea unui termen anume pentru a „fi în măsură să timbreze", deoarece, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat, urmând a se dispune respingerea acestuia, în condițiile art. 312 alin. (l) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 622/A din 6 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007