Military labor detachment service as qualifying period for pension benefits under Law No. 309/2002

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17 ianuarie 2003, reclamantul S.A.T. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, solicitând modificarea hotărârii nr. 1300 din 28 noiembrie 2002 emisă de pârâtă, în sensul de a i se recunoaște drepturile și pentru perioadele de timp 17 aprilie 1956 – 6 iulie 1956 și 29 iulie 1957 – 19 decembrie 1957 în care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, fiind doar cazat la unități militare, dar fără a fi instruit.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 doar pentru perioada 30 iulie 1958 – 30 decembrie 1959, deși și în celelalte două perioade mai sus arătate s-a aflat în aceeași situație, astfel cum rezultă și din livretul militar.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 167 din 19 februarie 2003, a admis acțiunea reclamantului și a modificat hotărârea nr. 1300 din 28 noiembrie 2002 în sensul că a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului și perioadele 17 aprilie 1956 – 6 iulie 1956 și 29 iulie 1957 – 19 decembrie 1957, în care a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, considerând că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 1 din această lege, precum și dispozițiile art. 1, art. 2 , art. 6 și art. 8 din Normele metodologice de aplicare ale legii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud, susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 309/2002 și cele ale art. 1141 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că intimatul-reclamant este beneficiarul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002 și pentru perioadele de satisfacere a stagiului militar în unitățile militare, deși legea respectivă se referă la persoanele care au satisfăcut stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. În sprijinul acestui motiv recurenta a invocat și un răspuns al Ministerului Apărării Naționale – U.M. 02405 Pitești pe care pretinde că l-a anexat recursului.

Celălalt motiv de recurs se referă la faptul că la judecarea cauzei nu au fost îndeplinite prevederile art. 1141 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care nu a formulat întâmpinare și nu și-a putut formula apărarea.

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 309/2002, precum și cu cele ale Normelor metodologice de aplicare a acestei legi, beneficiază de drepturile prevăzute de lege, persoanele care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă, iar stabilirea acestora se face, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești - art. 6 alin. (2) din lege.

În cauză, din livretul militar depus la dosar rezultă, pe de o parte, că și în cele două perioade pentru care nu s-au acordat drepturile prevăzute de lege, intimatul-reclamant și-a desfășurat activitatea numai în formațiuni de muncă în cadrul unităților militare, fiind lăsat la vatră „combatant neinstruit”. Pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a depus la dosar nici măcar înscrisul la care face referire în motivele de recurs, respectiv pretinsa copie a unui răspuns de la U.M. 02405 Pitești).

Cu privire la celălalt motiv de recurs se constată că și acesta este neîntemeiat, întrucât din actele dosarului rezultă că recurentei-pârâte i s-a solicitat, în timp util, prin adresa din 21 ianuarie 2003, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 29/1990, să trimită documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, însoțită de întâmpinare și de orice alte acte considerate utile cauze, înainte de termenul fixat la 19 februarie 2003.

Totodată, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare primită în condiții legale, la 31 ianuarie 2003 rezultă că aceasta cunoștea obligativitatea depunerii întâmpinării, dar nu a formulat-o și nici nu s-a prezentat la instanță.

De altfel, nu numai că nu și-a dovedit susținerile, dar având în vedere că între data primirii adresei și a citației și data judecării pricinii a trecut o perioadă de timp destul de îndelungată, aceasta a avut și posibilitatea de a solicita copia acțiunii sau de a lua cunoștință de conținutul dosarului.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bistrița Năsăud împotriva sentinței nr. 167 din 19 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.