Restitution claim quashed and remanded for fresh assessment of forfeiture taking under Law 10/2001

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La 25 aprilie 2005, reclamantele Ș.T.L. și B.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Constanța, prin Primar și Primarul Municipiului Constanța, solicitând anularea Dispoziției nr.1345 din 25 martie 2005 și restituirea în natură a terenului de 392,85 mp, situat în Mamaia, lotul 20, careul 50.

În motivarea cererii, întemeiate pe art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantele au susținut că:

- terenul solicitat a aparținut defunctului C.B., autorul lor, care l-a achiziționat prin act autentic în anul 1935;

- obligația de construire stabilită prin contractul de vânzare cumpărare nu a fost îndeplinită deoarece Legea pentru crearea zonelor militare a interzis expres, pe timpul războiului, efectuarea unor asemenea lucrări în stațiunea Mamaia, unde se afla, de altfel, și sediul Înaltului Comandament German (în clădirea actualului hotel Albatros);

- pe de altă parte, Primăria Municipiul Constanța a preluat ternul înaintea expirării termenului contractual de grație, punându-le astfel în imposibilitate de a construi;

- prin dispoziția atacată pârâții le-au respins nelegal notificarea de restituire a terenului în natură deși în prezent acest imobil constituie spațiu verde, nefiind ocupat de construcții.

Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 15 din 6 ianuarie 2006, a admis acțiunea, a anulat dispoziția atacată, i-a obligat pe pârâți să restituie reclamantelor terenul identificat prin raportul de expertiză topografică și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- în anul 1935, defunctul C.B., autorul reclamantelor, a cumpărat de la Primăria orașului Constanța, prin act autentic, terenul revendicat, situat în stațiunea Mamaia, pentru care a plătit prețul integral;

- potrivit deciziei nr. 25 din 30 decembrie a Consiliului Comunal al Primăriei Constanța, aprobată prin Decretul nr. 761/1906, cumpărătorii unor asemenea terenuri erau obligați să ridice pe lotul achiziționat o construcție, în termen de 4 ani, prelungit ulterior (conform unei decizii din 5 decembrie 1924) la 6 ani;

- fostul Sfat Popular al Orașului Constanța, prin Decizia nr. 22043 din 24 octombrie 1958, a declarat desființate și reziliate de plin drept toate vânzările de loturi de pe plaja Mamaia, pentru neexecutarea clauzelor contractuale referitoare la plata prețului și edificarea construcției;

- prin dispoziția atacată Primarul Municipiului Constanța a respins cererea reclamantelor, de restituire a terenului în natură, pe considerentul că statul nu a preluat acest bun abuziv, ci în temeiul pactului comisoriu înscris în contractul de vânzare-cumpărare, pentru neîndeplinirea obligației de a construi;

- deși titlul de proprietate al autorului reclamantelor nu a fost depus integral la dosar, acestea nu contestă existența pactului comisoriu;

- emiterea unei decizii unice în anul 1958, pentru toate actele de vânzare-cumpărare care au avut ca obiect terenuri situate în stațiunea Mamaia, dovedește însă că voința reală a părților a fost ca pactul comisoriu să fie de gradul III, ceea ce înseamnă că rezolvirea de plin drept nu putea produce efecte fără punerea debitorului în întârziere;

- folosirea expresiei „fără somație” în cuprinsul deciziei nr. 25/1905 a Primăriei Constanța nu duce la concluzia că aceeași expresie a fost înserată și în actul de vânzare-cumpărare invocat de reclamante atâta timp cât însuși creditorul vânzător contrazice puterea pactului comisoriu prin aplicarea lui după 17 ani de la împlinirea termenului de executare a obligației impuse cumpărătorului;

- nefiind respectată cerința privitoare la punerea în întârziere a debitorului, preluarea terenului, realizată în baza Deciziei nr. 22043/1958, este fără temei legal și ca atare intră sub incidența art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001;

- nu există un caz de forță majoră deoarece împrejurarea la care se referă reclamantele a încetat cu mult timp înaintea preluării imobilului;

- reclamantele și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, dar nu și susținerile referitoare la intrarea pârâților în stăpânirea imobilului anterior împlinirii termenului de construire;

- potrivit expertizei tehnice și referatului întocmit de comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, terenul solicitat de reclamante este liber de construcții și neafectat de lucrări de interes public, astfel că poate fi restituit în natură.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia nr. 136 din 4 iulie 2006, a admis apelul declarat de pârâți, a schimbat în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată și le-a obligat pe reclamante să plătească apelanților 200 Ron cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- autorul reclamantelor a dobândit imobilul în litigiu potrivit deciziei nr. 25/1905 a Primăriei Comunei Constanța, care impunea cumpărătorilor să edifice o clădire într-un anumit termen, sub sancțiunea revenirii terenului în proprietatea vânzătorului, fără somație sau judecată ori punere în întârziere și fără drept la despăgubiri;

- în raport de modul de redactare, pactul comisoriu menționat era de gradul IV, astfel că terenul în litigiu a fost preluat de stat legal, pentru neîndeplinirea unei obligații contractuale, în speță nefiind operante dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Reclamantele au declarat recurs prin care au solicitat modificarea ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului promovat de pârâți și menținerii sentinței.

În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., recurentele au susținut că, instanța de apel nu a precizat de ce nu sunt aplicabile prevederile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 și a interpretat greșit contractul de vânzare-cumpărare, care, potrivit voinței reale a părților, conține un pact comisoriu de gradul III, și nu de gradul IV.

Aceste critici sunt fondate deoarece:

- părțile nu contestă existența pactului comisoriu, dar conținutul acestuia este incert, atâta timp cât înscrisul depus la dosar atestă doar dobândirea la 30 august 1935, de către autorul reclamantelor, prin cumpărare de la Primăria Constanța, a unui teren de 392,85 mp, situat pe plaja Mamaia, cu plata integrală a prețului de 23.580 lei, fără alte precizări;

- instanța de apel a reținut că în speță ar fi vorba despre un pact comisoriu de gradul IV, dar nu a prezentat motivele pentru care a ajuns la o asemenea concluzie, referindu-se la modul general la o decizie din anul 1905 a Primăriei Comunei Constanța, nemenționată însă în extrasul de pe actul de vânzare-cumpărare aflat la dosar;

- pe de altă parte, chiar și în ipoteza existenței unui pact comisoriu de gradul IV, pentru o justă soluționare a cauzei, instanța de apel trebuia să analizeze dacă neîndeplinirea obligației de construire a fost imputabilă autorului reclamantelor ori independentă de voința acestuia, determinată de două evenimente fortuite succesive, respectiv cel de-al 2-lea război mondial (declanșat în cursul termenului de executare a obligației menționate) și regimul politic instaurat ulterior în România;

- sub acest aspect, concluzia primei instanțe referitoare la inexistența forței majore (necontestată de reclamante ca urmare a admiterii acțiunii), este insuficient motivată.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1)-(3) și art. 314 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele Ș.T.L. și B.E. împotriva deciziei nr. 136/C din 4 iulie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și de familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare, Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.