Eligibility of children born during parental displacement for refugee indemnities under Government Ordinance 105/1999

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 2829/2002, prin care i-a fost respinsă cererea de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că părinții săi s-au refugiat din teritoriul Ardealului de Nord aflat sub ocupație străină în perioada 1940 – 1965 și că ea s-a născut în perioada refugiului, în comuna Mociu.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 125/2003, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să recunoască reclamantei statutul de refugiat pe perioada 15 ianuarie 1942 – 6 martie 1945 și să-i achite indemnizația prevăzută de O.G. nr. 105/1999, începând cu 1 septembrie 2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că nașterea reclamantei în timpul refugiului a avut aceleași consecințe de ordin material și moral, ca și pentru ceilalți membri ai familiei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că Legea nr. 189/2002 prevede în mod expres și limitativ categoriile de persoane care beneficiază de drepturile reglementate și că intimata, fiind născută în timpul refugiului, nu poate beneficia de aceste drepturi.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.

Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 ș.a. C. fam., texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” C. fam.

În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceiași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.).

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțare sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 125 din 11 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2003.