Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3198/2007 AI generated

Scope of post-EU accession restriction on free movement for readmitted citizens under national law versus Directive 2004/38/CE

Case Number Decizia nr. 3198/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the procuratorate’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower appellate court’s decision and confirming the validity of the first-instance judgment that restricted the defendant’s right of free movement in France for one year. The dispute concerned the validity of a civil action filed by the Passport Directorate to limit the defendant’s free movement in European Union member states following his readmission from France under a bilateral agreement, where the prosecutor appealed on the grounds that domestic restrictions must cease upon Romania’s EU accession. The Supreme Court held that the temporary extension of movement restrictions under Law No. 248/2005 ceases for the EU as a whole upon accession, but the specific one-year restriction on the territory of the readmitting state remains applicable and consistent with Community law, specifically Directives 2004/38/EC and Protocol No. 4 of the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, art. 52 din Legea nr. 248/2005, art. 25 din Constituția, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Scope of post-EU accession restriction on free movement for readmitted citizens under national law versus Directive 2004/38/CE: În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că în mod corect, potrivit legislației în vigoare la acea dată, respectiv art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanța de fond a limitat dreptul la liberă circulație a pârâtului până la data de 31 decembrie 2006 în toate statele membre UE și pe timp de un an în statul de pe teritoriul căruia a fost returnat. Se mai reține că într-adevăr art. 25 din Constituția României garantează dreptul la liberă circulație a cetățenilor români, însă exercitarea acestui drept se face în cadrul legii aplicabile și anume Legea nr. 248/2005.

Keywords

AI generated
restriction of free movement european Convention on Human Rights scope of applicable law accession agreement European passport directive

Cited Legislation

AI generated
art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005
În motivarea acțiunii s-a arătat că intimatul a fost returnat din Franța la data de 7 iunie 2006 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G.
art. 52 din Legea nr. 248/2005
În motivarea apelului s-a susținut că sentința este nelegală întrucât au fost încălcate prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G.
art. 25 din Constituția
Se mai reține că într-adevăr art. 25 din Constituția României garantează dreptul la liberă circulație a cetățenilor români, însă exercitarea acestui drept se face în cadrul legii aplicabile și anume Legea nr.
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 2797/107/2006 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului C.V. în statele membre ale Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea acțiunii s-a arătat că intimatul a fost returnat din Franța la data de 7 iunie 2006 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006.

Prin sentința civilă nr. 1341 din 22 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Alba s-a admis acțiunea și s-a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului în toate statele membre ale Uniunii Europene până la data de 31 decembrie 2006 și pe o perioadă de 1 an începând de la data pronunțării sentinței pe teritoriul Franței.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța, unde nu a putut justifica cu documentele pe care le deținea că se află în mod legal pe teritoriul acestui stat, fiind aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, care a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație și în Franța numai până la data de 31 decembrie 2006.

În motivarea apelului s-a susținut că sentința este nelegală întrucât au fost încălcate prevederile art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată cu O.G. nr. 5/2006, în sensul că restrângerea dreptului la liberă ciculație trebuia dispusă și pentru Franța numai până la data de 31 decembrie 2006, de la această dată România este membră a Uniunii Europene.

Prin decizia civilă nr. 33/A din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia s-a respins ca nefondat apelul.

În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că în mod corect, potrivit legislației în vigoare la acea dată, respectiv art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, instanța de fond a limitat dreptul la liberă circulație a pârâtului până la data de 31 decembrie 2006 în toate statele membre UE și pe timp de un an în statul de pe teritoriul căruia a fost returnat. Se mai reține că într-adevăr art. 25 din Constituția României garantează dreptul la liberă circulație a cetățenilor români, însă exercitarea acestui drept se face în cadrul legii aplicabile și anume Legea nr. 248/2005.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că pentru circulația cetățenilor români în Uniunea Europeană sunt aplicabile dispozițiile Tratatului de Instituire a Comunității Europene și în special art. 12, art. 18, art. 40, art. 44 și art. 52 precum și Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, iar în contextul acestor reglementări comunitare, având în vedere și dispozițiile exprese ale art. 52 din Legea nr. 248/2005, concluzia este că instituția restrângerii dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în statele Uniunii Europene a operat doar până la 31 decembrie 2006, dată după care sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar.

Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Din interpretarea corectă a dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005 se deduce concluzia că măsura restrângerii dreptului la libera circulație, consecință a returnării unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene în temeiul acordului de readmisie dintre România și acel stat este în continuare aplicabilă, dar nu poate privi decât teritoriul statului din care cetățeanul român a fost returnat, așa cum se prevede, de altfel, prin art. 39 alin. (1) din lege, momentul aderării României la Uniunea Europeană făcând să înceteze numai extinderea temporară a măsurii de la statul membru al Uniunii Europene de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana la teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, cu o anumită excepție, extindere dispusă prin art. 52 din lege.

Aderarea României la Uniunea Europeană nu are ca efect nemijlocit încetarea aplicabilității unei legi naționale, în speță Legea nr. 248/2005 referitoare la posibilitatea restrângerii temporare a exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene.

Dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii este reglementat, după modificarea Regulamentului C.E.E. nr. 1612/68 și abrogarea mai multor directive anterioare, prin Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene, text cu relevanță pentru Spațiul Economic European.

Acest din urmă act normativ derivat de drept comunitar, reglementează, pe lângă dreptul la liberă circulație și ședere, și restrângerile acestor drepturi pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

În contextul acestor considerente, se reține că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație pe o perioadă de 1 an în Franța, se justifică având în vedere că pârâtul a fost returnat în țară în baza acordului de readmisie încheiat între România și Franța și este în deplină concordanță cu dispozițiile comunitare în materie, respectiv Protocolul nr. 4 al CEDO.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în prezenta cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei nr. 33/A din 22 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.