Challenge to civil liability for judicial error based on procedural validity of appeal court decision signature

Asupra recursului civil de față;

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani la 5 martie 2003 de către numitul M.C. s-a solicitat efectuarea cercetărilor penale față de numita B.L.A., pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă prevăzut de art. 260 C. pen. și uz de fals, prevăzut de art. 261 C. pen., cu motivarea, că făptuitoarea a solicitat instanței de judecată anularea Ordinului Prefectului Județului Botoșani nr. 113/1994 fără a avea calitate procesuală, folosindu-se de acte false. Aceste acte false pretinde că au fost eliberate de numiții I.A., G.S., G.L., P.D. și S.E.F., toți funcționari ai Primăriei Municipiului Botoșani. Totodată, a reclamat și faptul că B.A. a instigat funcționarii primăriei să elibereze acte false și expertul T.C. a întocmit un raport de expertiză ale cărui concluzii nu corespund cu situația din teren.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani nr. 900/P/30 iunie 2003 a fost confirmată propunerea organelor de cercetare penală de a nu se începe urmărirea penală față de pretinșii făptuitori sus menționați, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Urmare a plângerii reclamantului, soluția a fost infirmată prin Ordonanța nr. 635/11/2003, dată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și s-a dispus administrarea suplimentară a probei cu înscrisuri și expertiză.

Ulterior, prin Rezoluția din 7 mai 2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de toți făptuitorii implicați în plângerea penală, iar plângerea formulată de M.C. împotriva acestei soluții a fost respinsă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 8 iunie 2004.

Împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penale, Musecelanu Constantin a formulat inițial o plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen., înregistrată sub nr. 8756/2004, însă, la primul termen de judecată a arătat instanței că, prin petiția depusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a sesizat unele aspecte în legătură cu activitatea celor doi procurori care au instrumentat plângerea penală și a dorit o rezolvare de la organul ierarhic superior parchetelor locale și nu de la instanța de judecată. Această împrejurare a fost reținută de către Judecătoaria Botoșani în considerentele sentinței penale nr. 2147/2004, prin care plângerea formulată de petenții C.M. și M.C. a fost trimisă Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În considerarea faptului că acțiunea în daune, deși a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998-1000 C. civ., nu îndeplinește cerințele expres prevăzute de aceste texte, motiv pentru care s-a reținut ca întemeiată soluția dată prin hotărârea apelată.

Împotriva deciziei nr. 130 din 23 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, în termen legal au declarat recurs reclamanții M.C. și C.M., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții reclamanți fac o prezentare a situației de fapt și a succesiunii litigiului, de la data sesizării organelor de cercetare penală și până la soluționarea litigiilor de către instanțelor de judecată. Mai precizează că, datorită modului în care s-au desfășurat cercetările penale, cât și cercetarea judecătorească s-au simțit „șicanați juridic".

O altă critică se referă la faptul că decizia pronunțată de instanța de apel nu este semnată de judecătorii menționați în practicaua hotărârii și că cei menționați nu au participat la judecata cauzei, hotărârea fiind redactată tot de un judecător ce nu a participat la judecată, aspecte față de care solicită să se constate nulitatea hotărârii.

În final, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecarea în fond a litigiului de către instanța de recurs, urmând să îi fie admisă acțiunea, iar Statul Român să fie obligat la dauna civile (materiale și morale).

Recurenții și-au întemeiat recursul în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., dar față de motivarea in extenso a acestuia se reține că, încadrarea în drept poate fi circumscrisă numai dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prima critică se referă la aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în recurs.

În ceea ce privește nelegalitatea invocată cu privire la hotărârea recurată, sub aspectul dispozițiilor art. 105, art. 108 alin. (1)1, art. 261 alin. (1) pct. 83 C. proc. civ. se reține că susținerile recurenților sunt nedovedite și neconforme cu afirmațiile acestora.

Astfel, hotărârea instanței de apel a fost pronunțată de judecătorii R.G. și S.O. care au participat la soluționarea cauzei, fiind redactată de președinta completului de judecată și în niciun caz de către un judecător care nu a participat la soluționarea litigiului.

Este adevărat că, hotărârea redactată a fost semnată pentru judecătorul S.O., plecată în concediul de odihnă de către președintele instanței, aspect care este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 261 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora „în cazul în care, după pronunțare, unul dintre judecători este în imposibilitatea de a semna hotărârea, președintele instanței o va semna în locul său (...), făcându-se mențiunea despre cauza care a împiedicat pe judecător să semneze hotărârea."

Față de textul citat, prin semnarea hotărârii de către președintele instanței în locul celui de al doilea judecător care a participat la pronunțarea hotărârii, plecat în concediu de odihnă și deci, în imposibilitate de a semna, nu s-a încălcat nici o normă legală care să atragă nulitatea hotărârii.

De fapt, recurenții reclamanți nu au făcut nicio dovadă în sensul acestor susțineri, astfel că hotărârea recurată este în afara criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat, menținându-se ca legală hotărârea instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.C. și C.M. împotriva deciziei nr. 130 din 23 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 19 martie 2007.