State liability for unemployment and social assistance failures outside administrative act liability requirements
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the decision of the Ploiești Court of Appeal to reject the plaintiffs' claim against the Parliament, Government departments, and local municipal authorities. The appellants challenged the lower court's ruling that their claim for material and moral damages was without merit, stemming from their inability to secure employment due to a local shortage of jobs and the authorities' failure to provide consistent social assistance beyond sporadic aid. The court held that under the principles of administrative litigation, the state entities were not liable because the plaintiffs had not demonstrated that an administrative act or unjustified refusal caused their hardship, as the lack of employment opportunities was a structural economic issue rather than a specific legal violation, and the authorities' obligation was limited to registering the plaintiffs with the Employment Agency for future openings. Consequently, the conditions for admissibility under the Administrative Litigation Law, specifically regarding the requirement of a justiciable individual right violated by an administrative act, were not met.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 29/1990; State liability for unemployment and social assistance failures outside administrative act liability requirements: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990: „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2002, M.I., M.C. și M.E. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 65 din 28 mai 2002, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, solicitând casarea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, petenții, fără a indica motivele de recurs, în sensul dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., s-au axat în susținerea recursului pe faptul că au o situație economică grea, neputându-se angaja în muncă, considerând că în aceste condiții statul este singurul responsabil, astfel încât este dator să le asigure un nivel de trai decent.
Ca atare, recurenții au reiterat din nou necesitatea ca pârâții să fie obligați a le plăti daune materiale, întrucât au beneficiat de ajutoare materiale sporadice, iar nu cu frecvența pe care ar impune-o necesitatea lor.
Verificându-se actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:
Prin sentința nr. 65 din 28 mai 2002, Curtea de apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea recurenților-reclamanți, constatând că pârâții (Parlamentul României, Comisia de Protecție Socială din Parlamentul României, Departamentul de Protecție Socială din Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Primarul orașului Nehoiu – C.Al.) nu se fac vinovați de situația materială grea în care se află reclamanții, datorită lipsei locurilor de muncă de pe raza orașului Nehoiu, unde domiciliază reclamanții. Ca atare, acțiunea prin care recurenții-reclamanți au cerut daune materiale pentru neîncadrarea lor în muncă, includerea ca vechime în muncă a perioadei cât ei nu au lucrat și obligarea la daune morale și materiale, sunt cereri neîntemeiate, nefiind îndeplinite prevederile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990.
Recursul împotriva acestei sentințe este neîntemeiat și va fi respins.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990: „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
În cauză, așa cum corect a reținut instanța de fond, sunt dovezi cu acte din care rezultă că (adresa nr. 963 din 5 martie 1999, a Primăriei orașului Nehoiu, adresa nr. 99/R din 1 iunie 1999, a Prefecturii județului Buzău) numărul locurilor de muncă pe raza județului este mic, au fost disponibilizați 2200 salariați, începând din 1991, iar numărul de locuri de muncă creat de întreprinzătorii particulari este mic.
Este de necontestat că cererile de angajare ale reclamanților sunt în evidența Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău, urmând a fi rezolvate, când se vor ivi locuri de muncă, ce pot fi ocupate de recurenți în condițiile legii.
În aceste condiții, deși este de necontestat situația grea financiară a reclamanților, pârâții nu pot fi considerați că sunt culpabili printr-un act administrativ, în condițiile Legii nr. 29/1990, pentru ca acțiunea reclamanților să fie admisă.
Așa fiind, sentința atacată fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.I., M.C. și M.E., împotriva sentinței nr. 65 din 28 mai 2002, a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.