Mayor’s refusal annulled, restitution re-examination ordered; abusive nationalization invalidates state title.

Constată că prin sentința civilă nr. 2721 din 14 noiembrie 2005 Tribunalul Timiș a admis cererea formulată de reclamanții S.G. și S.D. în contradictoriu cu Primarul municipiului Timișoara și în consecință, a anulat dispoziția nr. 1442 din 30 mai 2002 emisă de acesta (și prin care notificarea a fost respinsă cu motivarea că preluarea imobilului nu ar fi fost abuzivă), fiind obligat pârâtul intimat ca, prin dispoziție motivată, să soluționeze notificarea nr. 81/8 februarie 2002, cu privire la imobilul situat în Timișoara. A fost respins în rest, contestația față de Consiliul local Timișoara și Ministerul Finanțelor Publice, ambii în calitate de reprezentanți ai Statului Român.

Pentru pronunțarea acestei soluții, prima instanță a reținut că imobilul ce a făcut obiectul notificării, a fost proprietatea contestatorilor în cotă de ½ parte și a numitei A.M., mama contestatoarei S., în cotă de ½.

În anul 1983, imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri pentru construcții și cu retragerea dreptului de folosință asupra terenului.

Urmare a decesului numitei A.M., (intervenit în anul 1992) s-a eliberat certificat de moștenitor pe numele contestatoarei S., în calitate de descendentă.

Prin notificarea expediată la 8 februarie 2002, contestatorii au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobil, față de împrejurarea că bunul fusese anterior înstrăinat, conform Legii nr. 112/1995.

Față de situația de fapt rezultată din probele administrate, tribunalul a apreciat ca fiind greșită rezolvarea dată notificării de către intimat, care a apreciat că preluarea bunului s-a făcut cu titlu valabil, întrucât Decretul nr. 223/1974 contravenind normelor constituționale de la acea vreme, nu poate justifica un titlu legal statului.

De asemenea, împrejurarea că actele depuse de către contestatori în procedura prealabilă nu îndeplineau cerința de formă a apostilei, nu putea conduce la înlăturarea pur și simplu, a respectivelor acte, întrucât unitatea deținătoare avea obligația, impusă de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, de a invita în scris notificatori să participe la lucrările comisiei și să complinească lipsurile constatate.

Împotriva sentinței a declarat apel Primarul municipiului Timișoara, care a susținut caracterul nelegal al soluției, întrucât imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat și ca atare, nu poate face obiectul retrocedării.

De asemenea, s-a susținut că actele doveditoare ale pretențiilor reclamanților nu au fost depuse înăuntrul termenului prevăzut de lege, termen care este unul de decădere și nu de recomandare.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 147 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

În considerentele deciziei s-a reținut că nu poate fi primită critica referitoare la valabilitatea titlului statului, având în vedere că Decretul nr. 223/1974, care a constituit temeiul preluării bunului a încălcat dispozițiile constituționale în vigoare la acea vreme [art. 36 alin. (2)], care ocroteau dreptul de proprietate, precum și principiile esențiale de drept în materia proprietății (prin impunerea obligației de înstrăinare și desemnarea unui singur cumpărător: statul român).

Cu privire la pretinsa nerespectare a termenului de depunere a actelor doveditoare la dosarul administrativ, s-a constatat că lipsa invocată a apostilei de pe respectivele acte, putea fi acoperită dacă unitatea deținătoare și-ar fi îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și i-ar fi invitat pe notificatori să participe la lucrările comisiei și să prezinte actele în forma cerută de O.G. nr. 66/1999.

Decizia a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a formulat critici sub următoarele aspecte:

- Aprecierea în sensul nevalabilității titlului statului s-a realizat greșit, având în vedere că imobilul a trecut cu plată în proprietatea statului. Această concluzie, a valabilității, este impusă și de dispozițiile art. 1 pct. 4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, (de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001).

- Soluția de respingere a notificării a fost impusă și de faptul că reclamanții nu au depus la dosarul administrativ, înăuntrul termenului reglementat de lege, actele doveditoare ale calității de moștenitori cu apostila cerută de Convenția de la Haga.

Prin întâmpinarea formulată, intimații-reclamanți s-au opus admiterii recursului, susținând caracterul legal al deciziei.

Examinând criticile formulate, Curtea constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Contrar susținerii (recurentului, instanțele au determinat în mod corect lipsa de valabilitate a titlului statului, având în vedere că preluarea imobilului s-a făcut în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Faptul că s-a plătit o despăgubire la momentul preluării nu înseamnă că aceasta a fost legală, întrucât cei cărora li se aplicau dispozițiile decretului, erau obligați să înstrăineze bunul proprietatea statului (în schimbul unei sume de bani stabilită de acesta în mod discreționar).

Nu avea loc așadar, o înstrăinare liber convenită de părți, ci o vânzare silită, sub acest aspect instanța de apel reținând în mod corect că se încălcau de fapt, principii esențiale care nesocoteau dreptul de proprietate (impunându-se obligația de înstrăinare și desemnându-se în mod imperativ un singur cumpărător: statul român).

Trimiterea pe care o face recurentul la norma cuprinsă în H.G. nr. 498/2003, nu este de natură să susțină punctul de vedere al acestuia în legătură cu legalitatea titlului statului.

Astfel, Hotărârea de Guvern menționată conține norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, forța juridică a acestuia neputând fi superioară celei a legii în a cărei aplicare a fost dată.

Or, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, constituie preluare abuzivă și situația imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998. Potrivit acestui text, pentru ca titlul să fie valabil, este necesar să fi fost respectată Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data preluării lor de către stat.

Așa cum s-a reținut însă și în considerentele deciziei din apel, normele constituționale în vigoare care garantau proprietatea particulară, au fost încălcate prin Decretul nr. 223/1974, care lipseau persoana fizică de dreptul său de proprietate în schimbul libertății de circulație.

- Referitor la faptul că reclamanții nu au respectat termenul, prevăzut pentru faza administrativă, de depunere a actelor care să poarte mențiunea apostilei, urmează să se constate că această cerință formală nu ar fi trebuit să conducă la concluzia lipsei calității de persoane îndreptățite.

Așa cum în mod corect au reținut instanțele fondului, constatând neîndeplinirea acestei condiții, unitatea deținătoare trebuia să invite pe notificatori să ia parte la lucrările comisiei, aducându-le la cunoștință lipsurile cererii [art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată].

Procedând cu ignorarea acestui text de lege, unitatea deținătoare a pronunțat o soluție formală, respingând notificarea (și) pe considerentul că a lipsit apostila de pe un certificat de moștenitor.

În felul acesta, a fost înlăturată o dovadă în sprijinul calității de persoană îndreptățită, căreia i s-ar fi dat eficiență juridică, dacă reclamanților li s-ar fi adus la cunoștință condiția suplimentară pe care actul depus trebuie să o îndeplinească.

Pentru considerentele arătate, criticile de nelegalitate invocate (încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că vizează încălcarea unor norme de drept substanțial), au fost găsite neîntemeiate.

În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., acesta a indicat formal, neaducându-se nici un argument în sprijinul acestuia (care să facă posibilă analiza actului juridic dedus judecății, al cărui înțeles lămurit și vădit neîndoielnic ar fi fost interpretat greșit, denaturat, pentru a atrage incidența textului procedural menționat).

În consecință, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 147 din 25 aprilie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007.