Inadmissibility of cassation appeal against interlocutory order extending preventive detention
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeals filed by the defendant against the extension of preventive detention, thereby upholding the prior rulings of the Court of Criminal Appeals that had extended the measure, and ordered the defendant to pay 1,000,000 lei in judicial costs to the state, including an advance for the official lawyer's fees. The dispute concerned the admissibility of a cassation appeal against interlocutory orders extending preventive detention to 30 days, where the defendant had been convicted in the first instance and on appeal for armed robbery and other offenses, with the detention maintained throughout the proceedings. The Court held that under the principle of legality of appellate remedies and specific procedural norms, the Cassation Court as the highest judicial instance cannot serve as the appellate forum for its own interlocutory decisions extending detention, nor can such decisions be challenged by cassation unless explicitly provided by law, making the appeal legally unsupported and the lower court's extensions valid.
Legislator headnote
AI generatedart. 37 lit. c) C. pen, art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934, art. 37 lit. a) C. pen, art. 160d C. proc. pen, art. 3859 C. proc. pen, art. 160d alin. (1) C. proc. pen; Inadmissibility of cassation appeal against interlocutory order extending preventive detention: The dispute concerned the admissibility of a cassation appeal against interlocutory orders extending preventive detention to 30 days, where the defendant had been convicted in the first instance and on appeal for armed robbery and other offenses, with the detention maintained throughout the proceedings. The Court held that under the principle of legality of appellate remedies and specific procedural norms, the Cassation Court as the highest judicial instance cannot serve as the appellate forum for its own interlocutory decisions extending detention, nor can such decisions be challenged by cassation unless explicitly provided by law, making the appeal legally unsupported and the lower court's extensions valid.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis cited to declare the cassation appeals inadmissible due to the lack of a statutory right to challenge the specific interlocutory orders.
Provision applied to order the defendant to pay the judicial costs incurred in the cassation proceeding to the state.
Full text
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 157 din 10 martie 2003, Tribunalul Constanța, secția penală, a condamnat pe inculpatul C.V. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. c) C. pen. și la pedeapsa de 50.000 lei amendă și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 84 alin. (1) pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Curtea de Apel Constanța, secția penală, prin decizia penală nr. 164/P din 21 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe.
Prin aceeași decizie, instanța de control judiciar a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva sentinței de către partea civilă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul C.V. a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 9 octombrie 2003.
La data de 24 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpatului, când cauza a fost amânată la 31 iulie 2003, pentru ca inculpatul să-și angajeze apărător potrivit cererii acestuia.
Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.
La 28 august și la 25 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile, până la 27 septembrie 2003 și apoi până la 9 octombrie 2003 inclusiv.
Împotriva ultimelor două încheieri inculpatul C.V. a declarat recurs, fără să formuleze critici susceptibile a fi considerate motive de casare, în sensul dispozițiilor art. 3859 C. proc. pen.
Recursurile sunt inadmisibile.
Prin art. 160d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 38512 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.
Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160b și ale art. 160c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac.
Așa fiind și cum prin art. 160c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66/2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs, legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Este adevărat că prin art. I pct. 25 și 26 din O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of., nr. 748/26.10.2003), art. 160c și art. 160d C. proc. pen. au fost abrogate.
În același sens sunt însă dispozițiile art. 160b, cu trimitere la art. 160a alin. (2) C. proc. pen., modificate prin ordonanța de urgență menționată.
Totodată, ordonanța de urgență privitoare la modificarea Codului de procedură penală nu a vizat condițiile de exercitare a recursului în procesul penal, așa încât acestea rămân în continuare așa cum au fost reglementate prin Cap. III al Titlului II din Partea specială a acestuia.
Ca atare, chiar și în raport de modificarea legislativă menționată, calea procesuală aleasă de inculpat nu are suport legal și, în consecință, în lipsa dreptului de a sesiza instanța de control judiciar, recursurile declarate de către acesta nu pot declanșa controlul judecătoresc asupra legalității și temeiniciei încheierilor atacate, prin care instanța competentă, conform normelor legale în vigoare la data pronunțării, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu câte 30 zile.
Pe de altă parte, în raport de modul de reglementare, calea de atac constituie o calitate a hotărârii judecătorești.
În consecință, o hotărâre judecătorească, sentință, decizie sau încheiere, după caz, este supusă căilor de atac prevăzute de lege la data pronunțării acesteia.
Așa fiind, admisibilitatea recursurilor declarate de inculpat este examinată în raport de exercitarea acestora cu respectarea condițiilor prevăzute de legea procesuală penală la data pronunțării hotărârilor atacate.
De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor.
În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160d, corelate cu cele ale art. 160c alin. (1) C. proc. pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul.
În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca inadmisibile.
Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de inculpatul C.V. împotriva încheierilor din 28 august 2003 și din 25 septembrie 2003, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2594/2003, ca inadmisibile.
Obligă pe inculpat să plătească statului 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată astăzi 24 noiembrie 2003, în ședință publică.