Human trafficking appeal quashed and remanded for failure to address grounds and confuse accessory with complementary penalties

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 83/ PI din 30 ianuarie 2006, Tribunalul Timiș a respins excepția de schimbare a încadrării juridice a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (3) din aceeași lege, invocată de avocatul ales al părților civile.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 13 și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpata B.E., la două pedepse de câte 2 ani închisoare, fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de minori.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, inculpata urmând a executa această pedeapsă rezultantă stabilită de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 82 C. pen., a stabilit termen de încercare de 4 ani pe seama inculpatei, iar în baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei, dacă nu este arestată în altă cauză.

În baza art. 88 C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv executat din 26 mai 2005 la zi.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., a dispus interzicerea față de inculpată a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv drepturile de a lege și de a fi ales în autoritățile publice și în funcții elective publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul activității de stat, de a fi tutore sau curator, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a obligat inculpata la 2.000 Euro către partea civilă C.D. și 600 Euro către partea civilă C.G., cu titlu de daune morale și a respins în rest pretențiile civile ale acestora ca neîntemeiate.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 1600 Euro, obținută de la părțile civile prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpată la 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpată la 1.800 RON, către părțile civile, respectiv câte 900 RON față de fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare cu onorariu avocațial.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în perioada noiembrie 2002 – martie 2003, inculpata B.E. a recrutat și găzduit, în scopul exploatării, două minore pe care le-a obligat să se prostitueze în Italia.

Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părților vătămate C.D. și C.G., declarațiile martorilor C.L., R.P.D., S.A.T., S.R., D.M. și B.G., adresa nr. 193731/ PNT/PC din 19 mai 2004 a Ministerului Administrație și Internelor, din care a rezultat că inculpata a fost anchetată în Italia și urmărita pentru favorizarea migrației clandestine și proxenetism, precum și declarațiile inculpatei.

Fiind audiată, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, inculpata a recunoscut parțial faptele, în sensul că a găzduit mai multe tinere despre care știa că practicau prostituția, însă ei îi reveneau doar 30 Euro/zi pentru cazarea și transportul acestora la locul unde se prostituau.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 228/ A din 21 iunie 2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, de inculpata B.E. și de părțile civile C.D. și C.G. împotriva sentinței penale nr. 83/PI din 30 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr. 6468/2005, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpata B.E.

În recursul parchetului, primul motiv se referă la nelegalitatea hotărârii pronunțate, întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat asupra primului motiv de apel invocat, cu privire la pedeapsa accesorie, cel de-al doilea motiv vizează netemeinicia deciziei atacate, apreciind că reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatei nu este justificată, iar ultimul motiv privește cuantumul sumei confiscată de la inculpată.

Recursul inculpatei vizează doar latura civilă, solicitând exonerarea sa de la plata despăgubirilor civile sau reducerea daunelor morale stabilite în favoarea părților civile C.D. și C.G., apreciind că pretențiile civile ale acestora apar ca fiind nedovedite.

Recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Analizând decizia atacată prin prisma primului motiv de recurs invocat de parchet, respectiv asupra împrejurării că instanță de apel nu s-a pronunțat cu privire la primul motiv de apel invocat de parchet în apelul său, motiv privind aplicarea pedepsei accesorii, Curtea constată că împotriva sentinței penale nr. 83/PI/2006 a Tribunalului Timiș au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile C.D. și C.G. și inculpata B.E. În motivele de apel scrise, aflate la dosarul cauzei, parchetul a solicitat desființarea sentinței primei instanțe și, în rejudecare, înlăturarea din încadrarea juridică a dispozițiilor art. 74 lit. a) și c) C. pen., majorarea pedepselor aplicate inculpatei, înlăturarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei și interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen., respectiv aplicarea pedepsei accesorii.

Verificând actele dosarului, se constată că în partea introductivă a deciziei penale nr. 228/A/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, instanța a consemnat faptul că „procurorul susține apelul declarat de parchet și solicită admiterea acestuia, înlăturarea circumstanțelor atenuante, majorarea pedepselor aplicate inculpatei, contopirea acestora cu adăugarea unui spor de pedeapsă și aplicarea pedepsei accesorii”.

Analizând motivarea deciziei sus-menționate, se reține că „prin apelul său Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a solicitat desființarea sentinței și rejudecând cauza să se aplice interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (2) C. pen., ca pedepse complementare și să se înlăture circumstanțele atenuante, întrucât au fost reținute greșit și să se majoreze pedeapsa”.

În continuare, instanța de apel, arată că „în ceea ce privește primul motiv de apel invocat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, acesta urmează a fi respins ca nefondat, având în vedere că prima instanță a aplicat corect pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei”.

Se constată așadar, că deși în practicaua hotărârii instanța a reținut ca motiv de apel al parchetului aplicarea pedepsei accesorii, în expunerea deciziei s-a referit la pedeapsa complementară, fără a se pronunța astfel cu privire la motivul de apel invocat, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 378 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora „instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate”, fiind incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 1 C. proc. pen.

Instanța de apel confundă pedepsele accesorii cu pedepsele complementare. Pedeapsa accesorie este o pedeapsă privativă de drepturi secundare (alăturate) care însoțesc în mod necesar pedeapsa principală a închisorii, ca un accesoriu al acesteia, iar după cum rezultă din art. 71 C. pen., condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, în timp ce interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., este facultativă.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi este o pedeapsă restrictivă care constă într-o interzicere temporară a exercițiului anumitor drepturi ale condamnatului, ca un „adaos” la pedeapsa închisorii aplicate acestuia, instanța de judecată fiind îndrituită să determine concret dreptul sau drepturile pe care le interzice condamnatului și durata exactă a interzicerii.

Spre deosebire de pedeapsa accesorie, momentul începerii executării pedepsei complementare coincide cu momentul în care pedeapsa principală a închisorii a fost în întregime executată sau considerată ca executată.

După cum s-a menționat, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la toate motivele invocate de parchet.

Recursul formulat de inculpată va fi examinat tot prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., referitor la situația când instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, caz de casare care este luat în considerare din oficiu.

Astfel, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că inculpata B.E. a criticat, în fața instanței de apel, hotărârea tribunalului sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei, împrejurare care rezultă atât din motivele scrise de apel, cât și din susținerile apărătorului acesteia făcute cu prilejul dezbaterilor apelurilor declarate, după cum rezultă din partea introductivă a deciziei recurate.

Însă, în considerentele deciziei, instanța de apel omite să se pronunțe cu privire la motivele invocate de inculpată, încălcând și în cazul acesteia dispozițiile imperative ale art. 378 alin. (3) C. proc. pen.

Mai mult decât atât, instanța de apel, în considerente, reține că inculpata ar fi criticat sentința primei instanțe sub aspectul individualizării pedepsei aplicate.

Însă se observă că nici măcar sub aceste aspecte instanța de apel nu se pronunța, limitându-se să dispună respingerea și a apelului formulat de inculpată.

În consecință, se constată că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel cu care a fost investită, nerezolvând, practic, în acest mod fondul cauzei, împrejurare în raport de care, Înalta Curte în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de Parchet și de inculpata B.E., va casa decizia și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor Curții de Apel Timișoara.

Cu prilejul rejudecării, vor fi analizate și celelalte critici formulate împotriva sentinței.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de inculpata B.E. împotriva deciziei penale nr. 228/ A din 21 iunie 2006 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia penală atacată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor formulate, Curții de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2006.