Reasonableness of prolonged pretrial detention in complex continued fraud involving forged deeds and unconstitutionality-driven procedural suspension

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 31 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, cererile formulate de inculpații L.G. și S.C., privind revocarea măsurii arestării preventive.

Verificând potrivit art. 3002, 160b C. proc. pen., în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, instanța de apel, a menținut starea de arest a inculpaților.

În motivarea hotărârii, s-a arătat că apărările inculpaților în sensul că sunt arestați de peste 3 ani, că pentru unele din infracțiunile concurente, s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor, în infracțiuni pentru care regimul sancționator este mai puțin sever, nu justifică revocarea măsurii arestării preventive conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., câtă vreme cauza se află în faza procesuală a apelului, urmare căilor intermediare de atac exercitate de parchet și inculpați.

Mai mult decât atât, judecarea apelurilor a fost suspendată, urmare formulării de către inculpați a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 alin. (2) C. pen., așa încât aceștia nu pot invoca propriul comportament procesual în prelungirea măsurii de arest preventiv.

Cât privește menținerea arestării preventive, instanța de apel, a constatat îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., toate temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistând.

Cumulativ cu această condiție, este îndeplinită și cea a condiției pericolului pentru ordinea publică care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, pericol apreciat în raport de gravitatea și multitudinea faptelor pentru care au fost condamnați la pedepse rezultante de 10 ani, respectiv 13 ani închisoare.

Împotriva încheierii, inculpații au declarat recurs criticând hotărârea ca nelegală și netemeinică.

Perioada mare de timp scursă de la data luării măsurii, faptul că pentru parte din infracțiunile concurente cu judecarea cărora instanța a fost investită, s-a dispus achitarea, cât și împrejurarea că în aceeași cauză, alți inculpați sunt cercetați în stare de libertate, sunt motive apreciate de inculpați de natură să justifice înlocuirea măsurii preventive.

Examinând criticile formulate de inculpați, Înalta Curte constată nefondate recursurile, pentru considerentele ce urmează:

Inculpații au fost condamnați de Tribunalul București, prin sentința penală nr. 1680 din 13 decembrie 2005, pentru săvârșirea în formă continuată și în concurs real a unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

În esență, se reține că, în perioada 1999 – 2000, inculpatul S.C., de conivență cu alți inculpați și cu complicitatea lui L.G. au obținut hotărâri judecătorești false având ca obiect constatarea unor tranzacții imobiliare, sau a altui mod de dobândire a proprietății asupra unor imobile, ce erau succesiv apoi înstrăinate prin acte aparent legale, până la găsirea unui cumpărător de bună credință.

Soluționând recursurile inculpaților cu respectarea dispozițiilor art. 3856 alin. (1) și (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că singura dispoziție din conținutul încheierii atacate, care poate fi supusă controlului judiciar este cea privind menținerea stării de arest preventiv a inculpaților.

Cât privește această dispoziție instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procesual penale prevăzute de art. 3002 și 160b care o obligau la verificarea periodică a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

Temeiurile care au determinat arestarea inculpaților, respectiv dispozițiile art. 143, 148 lit. h) C. proc. pen., devenit în prezent urmare modificărilor aduse de Legea nr. 356/2006 și O.U.G. nr. 60/2006, art. 148 lit. f) în mod just s-a constatat că se mențin.

Potrivit jurisprudenței C.E.D.O., aspectul privind caracterul rezonabil al perioadei de arestare preventivă trebuie apreciat din perspectiva cauzei deduse judecății, a cărei complexitate este evidentă, determinată de multitudinea actelor materiale ce intră în compunerea infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave reținută în sarcina inculpaților, de necesitatea unei cercetări judecătorești complete cu respectarea principiilor fundamentale ce caracterizează procesul penal, așa cum sunt prevăzute de dispozițiile art. 287, 289 C. proc. pen.

La toate acestea se adaugă și comportamentul procesual al inculpaților, care în exercitarea drepturilor legale, au invocat excepția de neconstituționalitate a unei dispoziții penale, situație ce a generat suspendarea judecării apelurilor din luna mai 2006, situație care nu poate fi imputată instanței drept motiv ce a dus la prelungirea în timp a perioadei de arestare preventivă.

Și condiția pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților este îndeplinită, având în vedere, natura infracțiunilor săvârșite de inculpați, modalitatea în care a fost concepută activitatea infracțională desfășurată în timp îndelungat, cu participarea mai multor inculpați, dar mai ales consecințele juridice, produse prin întocmirea unor acte de natură să creeze situații aparent legale, care nu mai pot fi înlăturate decât prin promovarea unor acțiuni judecătorești de către persoanele interesate ale căror drepturi de proprietate au fost încălcate.

Cum instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procesuale mai sus amintite, hotărârea va fi menținută ca legală și temeinică.

Întrucât la examinarea din oficiu nu se constată existența vreunui caz de casare, care să justifice reformarea hotărârii, urmează ca recursurile inculpaților să fie respinse ca nefondate, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați L.G. și S.C. împotriva încheierii de ședință din 31 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 5940/3/2006.

Obligă recurentul inculpat S.C. la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat L.G. la plata sumei de 260 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 noiembrie 2006.