Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6059/2006 AI generated

Drug trafficking recidivism: sufficiency of factual admission to justify sentencing below statutory minimum

Case Number Decizia nr. 6059/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate decision and leaving the final conviction for seven years and 247 days of imprisonment in force. The case involved a criminal prosecution for drug trafficking, specifically the purchase and resale of heroin, where the defendant challenged the lower courts' individualization of the penalty, arguing that his admission of guilt warranted a mitigated sentence. The court ruled that the original sentencing was legally appropriate given the gravity of the offense, the defendant's post-condemnation recidivism status, and the statutory constraints of the Criminal Code, holding that a mere admission of guilt does not automatically trigger discretionary mitigation sufficient to reduce the sentence below the legal minimum. Key legal norms applied include Articles 33 and 34 of the Criminal Code for penalty consolidation, Article 71 for recidivism, and Articles 72 and 73 for individualization and mitigation of punishment.

Legislator headnote

AI generated

art. 334 C. proc. pen, art. 4 din Legea nr. 143/2000, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 37 lit. a) C. pen, art. 33 lit. a) C. pen, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000; Drug trafficking recidivism: sufficiency of factual admission to justify sentencing below statutory minimum: The case involved a criminal prosecution for drug trafficking, specifically the purchase and resale of heroin, where the defendant challenged the lower courts' individualization of the penalty, arguing that his admission of guilt warranted a mitigated sentence. The court ruled that the original sentencing was legally appropriate given the gravity of the offense, the defendant's post-condemnation recidivism status, and the statutory constraints of the Criminal Code, holding that a mere admission of guilt does not automatically trigger discretionary mitigation sufficient to reduce the sentence below the legal minimum. Key legal norms applied include Articles 33 and 34 of the Criminal Code for penalty consolidation, Article 71 for recidivism, and Articles 72 and 73 for individualization and mitigation of punishment.

Keywords

AI generated
drug trafficking sentencing criminal recidivism minimum sentence individualization of criminal sentence imprisonment narcotics act

Cited Legislation

AI generated
art. 334 C. proc. pen
118 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul M.C.R., din infracțiunea prevăzută de art.
art. 4 din Legea nr. 143/2000
pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul M.C.R., din infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și art.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art.
art. 37 lit. a) C. pen
143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
art. 33 lit. a) C. pen
și art. 33 lit. a) C. pen.
art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000
143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art.
art. 83 C. pen
543/200 și art. 83 C. pen., a revocat beneficiul grațierii și suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.
art. 16 din Legea nr. 143/2000
și art. 16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

This procedural provision is cited in the reasoning immediately preceding the orders as the legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Cited as the basis for ordering the appellant to pay state judicial expenses.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 118 din 31 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul M.C.R., din infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/200 și art. 83 C. pen., a revocat beneficiul grațierii și suspendării condiționate cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1991 din 30 august 2002 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin neapelare și a dispus executarea restului de 977 zile rămas neexecutat din această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată prin sentință, dispunându-se ca în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 7 ani și 247 zile închisoare.

În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr. 143/2000 și art. 83 C. pen., a revocat beneficiul grațierii și suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 3 ani închisoare, aplicată de Judecătoria sectorului 4 București prin sentința penală nr. 1991 din 30 august 2002, definitivă prin neapelare și a dispus executarea restului de pedeapsă de 977 zile, alături de pedeapsa grațiată prin sentință, dispunându-se ca în final, inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani și 247 zile închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 247 zile închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b) și e) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., pe timp de 3 ani, după executarea pedepsei principale, conform art. 66 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei arestarea preventivă de la 5 august 2004 la zi și în temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută arestarea preventivă.

S-a constatat că heroina în amestec cu cofeină 0,14 grame a fost consumată în cadrul analizelor de laborator.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 5 iunie 2004, numiții G.R.M. și A.N.V. din București, în calitate de consumatori de droguri au sesizat organele de poliție din cadrul B.C.C.O.A. sector 5, prin denunț, formulat în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000 împotriva numitului M.C.R., arătând faptul că în ultima perioadă a cumpărat de mai multe ori droguri de la acesta și prin intermediul acestuia.

La data de 5 august 2004, organele Poliției judiciare din cadrul D.G.P.M.B. – B.C.C.O.A. sector 5, în urma denunțurilor astfel formulate de cei doi consumatori de droguri, care au fost de acord să colaboreze cu organele de urmărire penală în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 143/2000 la identificarea, prinderea și tragerea la răspundere penală a persoanelor care săvârșesc infracțiuni privitoare la traficul de droguri, au procedat la prinderea în flagrant a inculpatului.

Inculpatul, după ce a cumpărat de la numita „C.” din zona Pieței Ferentari un număr de opt doze de heroină pentru suma de 1.500.000 lei a revândut martorilor denunțători care îl însoțeau un număr de 6 doze de heroină, iar două doze din cele cumpărate le-a oprit pentru consum propriu.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, criticând-o pentru greșita individualizare judiciară a pedepsei, în raport de împrejurarea că a recunoscut și a regretat săvârșirea faptei.

Prin decizia penală nr. 254, pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins apelul ca nefondat, reținându-se că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 71 C. pen.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., greșita individualizare a pedepsei aplicate.

Recursul nu este fondat.

Instanța de fond a aplicat o pedeapsă care corespunde gravității faptei, aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, precum și stării de recidivă postcondamnatorie în care s-a aflat inculpatul la comiterea faptelor, respectând criterii de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că simpla recunoaștere a faptei nu atrage aplicarea unor circumstanțe atenuante care să aibă ca efect coborârea sub minimul prevăzut de lege. Inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, faptele prezintă o gravitate deosebită.

În consecință, hotărârea pronunțată este legală și temeinică și în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins recursul ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C.R. împotriva deciziei penale nr. 264 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2006.