Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2455/2003 AI generated

Eligibility of children born during parental ethnic refuge for compensation under Emergency Ordinance No. 105/1999

Case Number Decizia nr. 2455/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, upholding the lower court’s judgment that ruled in favor of the claimant. The dispute concerned the claimant's request to annul a pension denial decision and obtain benefits under Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), arguing that as a child born in 1944 in a city where his parents had fled to escape ethnic persecution in 1940–1945, he was entitled to the same status as displaced persons. The Court held that the legal provisions do not distinguish between parents and their children born during the period of refuge, and that minors share the domicile of their parents; consequently, the claimant was deemed to have suffered ethnic persecution alongside his parents, satisfying the conditions for compensation.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 306 alin. (2) C. proc. civ; Eligibility of children born during parental ethnic refuge for compensation under Emergency Ordinance No. 105/1999: Verificând cauza în funcție de motivul de recurs formulat în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution child benefit eligibility refugee status parents' pension parental dispute legal status of minor

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 3 decembrie 2002 reclamantul N.M.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 4682/2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea pârâtei să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

Prin sentința civilă nr. 75/2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă reținându-se că reclamantul, născut în timpul refugiului părinților săi, beneficiază de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta, susținând că reclamantul nu are calitate de refugiat, nefiind‚ întrunite condițiile impuse de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000 și de dispozițiile art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 127/2002. S-a mai arătat că reclamantul nefiind născut la momentul refugierii părinților, nu și-a schimbat domiciliul din cauza persecuțiilor etnice la care nu a fost supus.

Verificând cauza în funcție de motivul de recurs formulat în lumina dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice fiind strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 au fost asimilate persoanelor strămutate și cele refugiate.

Textele legale au avut în vedere persecuția din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetățenie română, fără a face distincție între părinți și copiii lor născuți în perioada de refugiu. Nu există nici o rațiune pentru care copiilor născuți în timpul refugiului părinților să nu li se acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 100 C. fam., art. 14 alin. (1) și art. 8 din Decretul nr. 31/1954 copiii minori nu pot avea decât același domiciliu cu părinții lor. În acest sens soluția instanței de fond este legală și echitabilă.

Cum reclamantul s-a născut la data de 2 martie 1944 în orașul Timișoara, localitate în care se refugiaseră părinții săi, din orașul Cluj, curtea de apel a apreciat în mod corect că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 75 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 iunie 2003.