Appeals against robbery and deprivation of liberty convictions dismissed; convictions upheld

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 17 din 16 ianuarie 2006, Tribunalul Harghita a condamnat pe inculpații:

1. - C.P.V., la pedepsele de:

- câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore de la 2 februarie 2005.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

2. - S.E., la pedepsele de:

- câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c), alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 74, 76 C. pen. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Potrivit art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, deducându-se durata reținerii de la 2 februarie 2005 și arestul preventiv executat de la 14 august 2005 la zi.

În cauză s-au apreciat dispozițiile art. 64 și 71 C. pen.

3. - T.C.V., la pedepsele de:

- un an și 7 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 C. pen.;

- un an și 4 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an și 7 luni închisoare.

Au fost aplicate dispozițiile art. 64 și 71 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată R.M.C. nu s-a constituit poarte civilă în cauză și prejudiciul a fost recuperat prin restituire.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, învestită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor ce au constituit temei al condamnării acestora, a reținut în esență ca situație de fapt următoarele:

Inculpatul C.P.V. și partea vătămată R.M.C. au derulat afaceri comerciale între societățile pe care le administrau.

La un moment dat, între cei doi s-au ivit neînțelegeri, inculpatul C.P.V. pretinzând că partea vătămată îi datorează o sumă importantă, respectiv 550 milioane ROL.

Pentru a-și recupera banii inculpatul a apelat la martorul O.S., care la rândul său îl știa pe inculpatul T.C.V. cunoscut drept „recuperator de debite”.

Astfel, T.C.V. l-a contactat telefonic pe C.P.V., în ziua de 2 februarie 2005, convenind să se întâlnească în aceeași zi pentru a discuta amănunte.

Potrivit înțelegerii, inculpatul C.P.V., însoțit de inculpatul S.E., și martorii D.S., P.L., toți tineri cu o constituție atletică, s-au deplasat în municipiul Toplița cu autoturismul proprietate personală, loc unde s-au întâlnit cu T.C.V. și la un local public au discutat detalii privitoare la recuperarea pretinsei datorii.

Cu autoturismul proprietatea inculpatului T.C.V. s-au deplasat în apropierea blocului unde locuia partea vătămată și, în timp ce toți inculpații au rămas lângă autoturism, inculpatul T.C.V. a urcat la locuința acestuia.

La invitația inculpatului, partea vătămată a coborât din imobil și s-a urcat în mașină, convins fiind de argumentul invocat de inculpat „să discute la căldură”.

Imediat mașina a fost pusă în mișcare, fiind oprită în locul unde ceilalți 4 bărbați așteptau.

În aceste împrejurări, martorii P.L. și D.S. au rămas pe trotuar, în autoturism urcând pe bancheta din spate inculpații S.E. și C.P.V. Din acest moment au început presiuni asupra părții vătămate căreia i s-a adus la cunoștință scopul prezenței lor, inculpatul C.P.V. folosind un ton dur, amenințări la adresa acestuia și familiei lui, cu scopul de a determina să predea suma pretinsă de T.C.V.

Autoturismul s-a deplasat în spre comuna Gălăuțar, timp în care partea vătămată a fost supusă permanent amenințărilor, așa încât a fost determinată să negocieze, relatând că are asupra sa un card bancar și acceptând să ridice și să predea suma cu care era aprovizionat instrumentul de plată.

Având intenția de a câștiga timp, pentru a apela la ajutor, partea vătămată a propus inculpaților să-l readucă în oraș pentru a lua din propriul autoturism agenda cu codul PIN.

După ce și-a luat agenda din autoturism partea vătămată a fost condusă la bancomatul din centrul orașului, însă imediat realizând că locul este frecventat de multe persoane, s-au deplasat la alt bancomat într-un loc mai retras, la intrare în sediul Fabricii de Tricotaje – Toplița.

Inițial, partea vătămată a încercat să utilizeze un card ce nu avea provizie, însă inculpații au sesizat gestul, atenționându-l să nu-și bată joc de ei, așa încât temându-se, a utilizat cardul de pe care a retras 100 milioane în 9 tranșe, timp în care inculpații au stat în spatele său.

Întreaga sumă a fost preluată de inculpatul C.P.V., după care, în autoturism i-a cerut părții vătămate să garanteze predarea diferenței de bani, scop în care a solicitat predarea cheilor și actelor autoturismului, cu mențiunea că în cazul în care nu va plăti diferența în termen de o săptămână, se va vinde autoturismul.

În împrejurarea descrisă, partea vătămată a predat cartea de identitate a autoturismului proprietatea concubinei sale, după care a fost lăsat să plece.

Inculpatul C.P.V., a predat inculpatului T.C.V. 50 milioane, iar 20 milioane i-au revenit coinculpatului S.E. pentru contribuția sa.

Imediat când i s-a permis să se deplaseze, partea vătămată a sesizat telefonic Poliția municipiului Toplița, solicitându-le sprijinul pentru identificarea inculpaților.

La scurt timp după sesizarea telefonică, un echipaj al poliției locale a oprit în trafic autoturismul în care au fost identificați inculpații C.P.V. și S.E. Sub preșul de cauciuc din fața banchetei din față, s-a găsit cartea de identitate a autoturismului proprietatea concubinei părții vătămate.

Suma de 100 milioane lei a fost restituită părții vătămate. Faptele descrise au fost negate de inculpați, T.C.V. susținând că a apelat la serviciile „recuperatorilor” dar pentru a speria partea vătămată și în acest mod să-și recupereze banii pe care acesta îi datora.

Ceilalți inculpați S.E. și C.P.V. susțin că nu au proferat amenințări la adresa părții vătămate, pe care de altfel nici nu au lipsit-o de libertate.

Apreciind dovedită vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunilor cu care a fost sesizată în raport de probele administrate în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, instanța i-a condamnat la pedepse individualizate în raport de criteriile legale și participarea fiecăruia la comiterea infracțiunilor.

În termen legal, inculpații au declarat apel susținând că s-a dat o greșită încadrare juridică uneia din faptele reținute în sarcina lor, respectiv cele de tâlhărie, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, eventual putându-se reține în sarcina lor infracțiunea de șantaj.

Cât privește infracțiunea de lipsire de libertate, s-a solicitat achitarea, cu motivarea că partea vătămată a făcut deplasarea de la locuința sa prin voință proprie, neîngrădindu-i-se libertatea de mișcare în niciun moment.

O altă critică, subsidiară vizează reindividualizarea judiciară a pedepselor, cerându-se reducerea acestora.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin decizia penală nr. 86/ A din 29 iunie 2006, a admis apelurile inculpaților, a desființat în parte sentința și rejudecând cauza, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul T.C.V., din instigare la infracțiunile prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) alin. (2) lit. a) C. pen. și art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., în complicitate la aceste fapte, menținând atât circumstanțele atenuante cât și pedepsele.

Pe durata executării pedepsei principale la care a fost condamnat fiecare inculpat, s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b).

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței, instanța de apel, reapreciind materialul probator administrat în cursul procesului, a reținut că activitatea materială infracțională desfășurată de inculpatul T.C.V., caracterizează participația acestuia în calitate de complice la săvârșirea celor două infracțiuni concurente.

Schimbarea încadrării în acest sens, în contextul în care legiuitorul a dispus același tratament penal instigatorului cât și complicelui conform art. 27, ce reglementează pedeapsa în caz de participație.

Nici critica referitoare la încadrarea juridică a infracțiunii de tâlhărie care nu-și găsește suport în probe, nu a fost reținută ca fondată de instanța de apel, care reliefează elementele ce deosebesc esențial această infracțiune, de cea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen., infracțiune contra libertății persoanei.

Cât privește pedepsele, instanța de control judiciar le-a menținut sub aspectul cuantumului și modalității de executare, cu motivarea că s-au respectat obligațiile privitoare la individualizarea judiciară, fiind de natură să-și atingă scopul educativ-preventiv, restrângându-se numai sfera drepturilor a căror exercitare a fost interzisă pe durata executării principale.

Împotriva deciziei inculpații au declarat în termen legal recurs, invocând în principal drept cazuri de casare dispozițiile prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 17 C. proc. pen.

S-a susținut în esență că nu există probe care să demonstreze vinovăția inculpaților pentru infracțiunile cu care instanța a fost sesizată, impunându-se achitarea acestora, sau trimiterea cauzei spre rejudecare.

Una din criticile formulate de inculpatul T.C.V. vizează nulitatea absolută a hotărârilor, întrucât nu a fost pusă în discuția părților schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea cu care instanța a fost sesizată, lipsire de libertate în instigare la această infracțiune.

O altă critică se referă la greșita încadrare juridică a faptei, respectiv a infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., considerându-se îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen.

Inculpatul S.E., în ședința publică de la 9 noiembrie 2006, a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul declarație de care s-a luat act prin încheierea interlocutorie de la acea dată.

Examinând recursurile inculpaților C.P.V. și T.C.V. în raport de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte, constată nefondate căile de atac cu următoarea motivare:

Din partea dispozitivă a actului de sesizare a instanței, rezultă neechivoc că trimiterea în judecată a inculpatului T.C.V. s-a făcut pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) și alin. (21) lit. a) C. pen., și lipsire de libertate prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., aflate în concurs real, în calitate de instigator.

Această formă de participație la săvârșirea infracțiunilor este descrisă în actul de sesizare, fiind arătate activitățile materiale desfășurate de inculpat, concretizate în îndemnul determinant în săvârșirea infracțiunilor de către autori, îndemn fără de care aceștia nu ar fi acționat.

Cum instanța de fond a reținut în sarcina inculpaților exact încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, critica ce vizează nulitatea absolută a hotărârii este nefondată.

Cât privește existența infracțiunilor deduse judecății, instanțele au dat o corectă interpretare probatoriului administrat atât la urmărirea penală cât și în faza cercetării judecătorești, reținând îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate și tâlhărie, participația acestora fiind judicios stabilită de instanța de apel.

Ceea ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie, infracțiunea contra patrimoniului, este luarea unui bun mobil din sfera patrimonială a victimei fără consimțământul acesteia prin întrebuințarea de violențe sau amenințări.

În cauza dedusă judecății, remiterea sumei de 100 milioane lei s-a făcut de însăși partea vătămată în mod silit, acesta fiind supus amenințărilor de natură să exercite asupra sa o puternică constrângere psihică.

Această acțiune adiacentă, de proferare a amenințărilor ce vizau integritatea fizică a părții vătămate cât și a familiei sale, s-a desfășurat permanent pe parcursul deplasării efectuate în prezența inculpaților cu autoturismul și în timpul operațiunii de retragere a banilor, fiind concepută drept mijloc de determinare a părții vătămate să achite pretinsa datorie avută față de inculpatul T.C.V.

Realitatea și gravitatea amenințărilor adresate părții vătămate, în condițiile în care libertatea de mișcare a acestuia era restrânsă, rezultă cu evidență din declarațiile martorilor C.D.S., T.C.V., S.V., I.D., contactați de R.M.C., imediat ce a putut să se deplaseze liber.

Partea vătămată a relatat martorilor cele întâmplate, încercând cu ajutorul acestora să organizeze prinderea inculpaților, sesizând totodată poliția locală.

Spre deosebire de tâlhărie, infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 194 C. pen., vizează în principal, relațiile sociale privitoare la libertatea morală a persoanei, victima fiind supusă unei constrângeri prin amenințare, sub imperiul căreia satisface cererea făptuitorului, redobândindu-și ulterior libertatea morală.

Așadar, pe lângă natura relațiilor sociale vătămate ce este diferită în cazul infracțiunilor de șantaj și tâlhărie, și factorul timp constituie un criteriu distinctiv, tâlhăria presupunând existența concomitentă acțiunii principale, deposedarea și celei adiacente, amenințarea sau violențele, ceea ce nu se regăsește în cazul infracțiunii de șantaj, unde trecerea unui interval de timp de la actul de amenințare și până la cel de remitere, este esențială.

Cât privește pedepsele aplicate inculpaților, sub aspectul cuantumului și modalității de executare s-a făcut o justă proporționalizare a acestora, ținându-se cont de pericolul social al infracțiunilor evidențiat de modul în care s-a conceput comiterea acestora prin participarea mai multor persoane, în loc public.

Totodată, s-au avut în vedere și datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, atitudinea manifestată în cursul procesului, criterii ce au permis stabilirea unor pedepse de natură să asigure scopul educativ-preventiv, așa cum este enunțat de art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse, recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate, potrivit dispozițiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Recurenții vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați C.P.V. și T.C.V. împotriva deciziei penale nr. 86/ A din 29 iunie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2007.