Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2449/2003 AI generated

Pension authority's challenge to refugee status recognition and benefits entitlement under O.G. 105/1999 rejected

Case Number Decizia nr. 2449/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, leaving the lower court’s judgment in favor of the claimant in force, thereby confirming the claimant’s status as a refugee for the period between April 11, 1943, and March 6, 1945, and ordering the payment of compensatory benefits under O.G. no. 105/1999 effective from December 1, 2002. The dispute concerned the administrative refusal to recognize the claimant’s refugee status, where the claimant was born while her parents were displaced due to ethnic persecution. The court applied a teleological interpretation of O.G. no. 105/1999 (approved by Law no. 189/2000), ruling that the term "persecuted person" encompasses both direct victims and those, such as children born during the displacement, who indirectly suffered the unfavorable consequences of ethnic persecution, thus entitling them to the specified compensatory rights.

Legislator headnote

AI generated

Pension authority's challenge to refugee status recognition and benefits entitlement under O.G. 105/1999 rejected: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Keywords

AI generated
recognition of refugee status pension rights ethnic persecution administrative status payment of benefits victim status
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 96 din 29 ianuarie 2003 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei D.E., a anulat hotărârea nr. 5686 din 25 noiembrie 2002 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pentru perioada 11 aprilie 1943 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, începând cu 1 decembrie 2002. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, ceea ce-i conferă același statut.

Împotriva acestei soluții a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale în materie, din moment ce acestea se referă la persoanele care au fost strămutate sau au fost nevoite să se refugieze, or reclamanta s-a născut ulterior refugierii părinților săi din localitatea lor de domiciliu, astfel că nu a suferit persecuții din motive etnice.

Recursul este nefondat

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este temeinică și legală, se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 96 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2003.