Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 367/2007 AI generated

Exclusion of shareholder-administrator for fraud: scope of cassation review and insufficient proof of misuse of company signature and capital

Case Number Decizia nr. 367/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by two associated companies, upholding the lower courts' rulings that rejected both the plaintiff's claim for the defendants' exclusion from the society and the defendants' reconventional claim for the exclusion of a shareholder-administrator. The dispute centered on alleged violations of commercial law regarding concurrent competitive activities and fraud, specifically allegations that the shareholder-administrator misused the company’s signature and capital for personal or third-party benefit while operating competing entities. The court held that the appellants failed to prove the specific elements required for exclusion under Article 222(1)(d) of Law No. 31/1990, and the appeal was inadmissible on the merits because the arguments concerned factual appreciation and lack of merit rather than legal illegality, which is the sole scope for review at the cassation stage under Article 304 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 82 din Legea nr. 31/1990, art. 217 din Legea nr. 31/1990, art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, art. 1169 C. civ, art. 250 din Legea nr. 31/1990, art. 246 C. proc. civ; Exclusion of shareholder-administrator for fraud: scope of cassation review and insufficient proof of misuse of company signature and capital: Împotriva acestei sentințe au promovat apel pârâtele apreciind nelegala respingere a cererii reconvenționale, considerând că în mod greșit instanța nu a luat în considerare probele care au făcut dovada că asociatul s-a folosit de calitatea de administrator al societății și a formulat acțiunea de excludere în numele acesteia împotriva pârâtelor, când în realitate trebuia admisă cererea reconvențională și exclus asociatul conform art. 217 alin. (1) pct. d din Legea nr. 31/1990, întrucât după anul 1993 când a fost înființată SC P. SRL asociatul acesteia a înființat altă societate cu același obiect de activitate, având interese și în alte 4 societăți.

Keywords

AI generated
exclusion of shareholder commercial fraud capital company scope of review in cassation legal entity lack of signature

Cited Legislation

AI generated
art. 82 din Legea nr. 31/1990
Prin această fuziune noul asociat execută activitate concurență, astfel s-au încălcat dispozițiile art. 82 din Legea nr. 31/1990.
art. 217 din Legea nr. 31/1990
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excluderea dintr-o societate a asociaților este prevăzută în art. 217 din Legea nr.
art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, fost art.
art. 1169 C. civ
Cum potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească, instanța de apel a considerat legală soluția criticată.
art. 250 din Legea nr. 31/1990
în condițiile art. 250 din Legea nr. 31/1990.
art. 246 C. proc. civ
Întrucât părțile nu au făcut dovada în condițiile art. 246 C. proc. civ., renunțarea la judecată, și nici îndeplinirea condițiilor art.
art. 304 C. proc. civ
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
art. 312 C. proc. civ
31/1990, iar în recurs nu s-a demonstrat interpretarea greșită sau încălcarea acestei norme legale, în considerarea art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2005, reclamanta SC P. SRL Baia – Marea a chemat în judecată pe pârâtele F. K.F.T. și H. K.F.T. UNGARIA solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună excluderea celor două asociate cu toate consecințele legale ce decurg din aceasta.

În susținerea cererii reclamanta a arătat că pârâta F. K.F.T. a devenit asociat la SC P. prin fuziunea fostului asociat T. K.F.T. cu F. K.F.T. Prin această fuziune noul asociat execută activitate concurență, astfel s-au încălcat dispozițiile art. 82 din Legea nr. 31/1990.

Ambele societăți sunt reprezentate de M.L., care nu a respectat nici convenția de colaborare din 16 iunie 1995 care exclude activități concurente între asociați.

Prin sentința nr. 441 din 11 aprilie 2005, Tribunalul Maramureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca nefondată, cât și cererea reconvențională a pârâtelor cu același obiect.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excluderea dintr-o societate a asociaților este prevăzută în art. 217 din Legea nr. 31/1990 doar pentru cauzele limitativ enumerate și nici una din părți nu a dovedit în sarcina celeilalte desfășurarea, în concret, a unor activități care să ducă la excludere.

Astfel, reclamanta nici nu a menționat domeniul de activitate concurent desfășurat de cele două pârâte, iar între asociații reclamantei a existat o convenție încheiată în anul 1995 care prevedeau obligațiile acestora de a nu încuraja desfășurarea unor activități care corespund cu obiectul de activitate al firmei SC I. și SC P. SRL.

Nici în această convenție de colaborare nu se specifică activitățile, în mod concret, iar convenția a fost reziliată de comun acord în 28 ianuarie 2002.

Este adevărat că în actul constitutiv al SC E. SRL și SC P.G. SA apar la obiectul de activitate aceleași activități ca ale reclamantei, în principal fabricarea tuburilor din material plastic și comerț cu ridicata cu tuburi plastice și metalice, dar acestea apar printre alte activități, fără a se preciza obiectul principal de activitate și fără să se dovedească desfășurarea acestor activități.

S-a mai arătat că între părți există neînțelegeri legate de conducerea și administrarea firmei reclamante care au condus la numeroase litigii, în schimb prin argumentele folosite și actele depuse de pârâte nu se poate susține că asociatul G.I. ar fi comis fraude și ar fi folosit creditele societății în interesul celor două societăți în care este asociat, astfel încât atât acțiunea principală și cererea reconvențională au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei sentințe au promovat apel pârâtele apreciind nelegala respingere a cererii reconvenționale, considerând că în mod greșit instanța nu a luat în considerare probele care au făcut dovada că asociatul s-a folosit de calitatea de administrator al societății și a formulat acțiunea de excludere în numele acesteia împotriva pârâtelor, când în realitate trebuia admisă cererea reconvențională și exclus asociatul conform art. 217 alin. (1) pct. d din Legea nr. 31/1990, întrucât după anul 1993 când a fost înființată SC P. SRL asociatul acesteia a înființat altă societate cu același obiect de activitate, având interese și în alte 4 societăți.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 303 din 21 noiembrie 2005, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut că potrivit art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată, fost art. 217 alin. (1) lit. d), poate fi exclus din societatea cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite frauda în dauna societății sau se servește de semnătura socială ori de capitalul social în folosul lui sau al altora.

Rezultă din conținutul textului legal citat, că doar în condițiile în care asociatul administrator desfășoară activități care se încadrează în categoria celor care prejudiciază societatea ori se servește de semnătura socială ori de capitalul social al societății respective pentru sine ori pentru altul, poate fi exclus.

Cum potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o afirmație înaintea judecății trebuie să o dovedească, instanța de apel a considerat legală soluția criticată.

Cu petiția înregistrată, la data de 27 decembrie 2005, pârâtele-reclamante au declarat recurs împotriva soluției instanței de apel, criticile făcând referire la aspecte de netemeinicie fără să indice vreun temei legal.

Astfel, se susține că din probele dosarului, inclusiv expertiza extrajudiciară s-a făcut dovada că asociatul G.I. și-a atribuit singur, în repetate rânduri calitatea de administrator, director adjunct, director executiv și s-a semnat în această calitate, în numele societății.

Se mai susține că pe parcursul anilor, acesta a prejudiciat grav societatea, prin blocarea plății dividendelor, înființarea cu membrii familiei a unor societăți cu același obiect de activitate folosirea spațiilor pentru aceste societăți.

La data de 17 septembrie 2006, intimata SC P. SRL a depus o cerere prin care solicită să se ia act de renunțarea la judecată a recursului depunând spre dovadă o cerere semnată de reprezentantul societăților M.S.

Ulterior, la data de 12 octombrie, societățile recurente arată că SC F. K.F.T. și-a încetat activitatea pe teritoriul României, părțile sociale care le avea în SC P. SRL fiind absorbite prin fuziune de SC H. K.F.T. în condițiile art. 250 din Legea nr. 31/1990.

Întrucât părțile nu au făcut dovada în condițiile art. 246 C. proc. civ., renunțarea la judecată, și nici îndeplinirea condițiilor art. 250 din Legea nr. 31/1990 s-a trecut la judecarea recursului care s-a apreciat ca nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Din economia textului precitat rezultă că recursul prin modificările intervenite este o cale extraordinară de atac care poate examina o hotărâre numai asupra legalității acesteia.

Criticile formulate, fac referire la modul de interpretare a probelor administrate fără să indice ce norme legale au fost încălcate, aspectele de netemeinicie fiind atributul exclusiv al instanței de apel dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac.

Față de cele arătate, având în vedere că instanța de apel a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, iar în recurs nu s-a demonstrat interpretarea greșită sau încălcarea acestei norme legale, în considerarea art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtele SC F. K.F.T. UNGARIA și SC H. K.F.T. UNGARIA împotriva deciziei nr. 303 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 ianuarie 2007.