Arbitral award enforcement: applicability of statutory budgetary interest to contractual penalty clauses and public entity status
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the action for annulment of the arbitral award, leaving the award in force which ordered the respondent to pay approximately 485.4 million lei in rent and 22.2 million lei in VAT, while denying the applicant’s claim for 543.9 million lei in late-payment penalties and requiring the respondent to pay the arbitration fees. The dispute centered on a concession contract for agricultural land, where the applicant argued that the arbitral tribunal erred by refusing to award statutory late-payment penalties "ope legis" under the legislation on budgetary claims, asserting that the contract’s penalty clause was incomplete and that her status as a public institution entitled her to automatic fiscal interest. The court held the appeal unfounded, determining that the contract’s penalty clause represented a consensual agreement rather than a matter of mandatory public law, and that the specific statutory rates for budgetary claims did not apply because the parties had not agreed to that calculation method and the applicant did not constitute a budgetary institution representing the state budget, thus correctly applying the principles of contractual autonomy and Article 364 of the Code of Civil Procedure regarding the review of arbitral awards.
Legislator headnote
AI generatedart. 1066 C. civ, art. 364 lit. i) C. proc. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 312 C. proc. civ; Arbitral award enforcement: applicability of statutory budgetary interest to contractual penalty clauses and public entity status: Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele legale prevăzute în art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece clauza penală cuprinsă în art. 5.2 din contractul de concesiune dintre părți nu are caracterul unei dispoziții imperative a legii, ea reprezentând acordul de voință al părților contractante.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința arbitrală’ nr. 347 din 21 decembrie 2004 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta A.D.S. împotriva pârâtei SC P.P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 485.430.903 lei cu titlu de redevență și 22.227.032 lei cu titlu de TVA. S-a constatat reziliat contractul de concesiune nr. 245/2000 și a ost obligată pârâta la plata taxei de arbitraj în sumă de 35.306.317 lei.
În considerentele hotărârii s-a arătat că reclamanta A.D.S. a solicitat obligarea pârâtei SC P.P. SA la plata sumei de 1.052.630.936 lei compusă din 485.430.904 lei reprezentând redevență neachitată la termenele scadente, calculată până la data rezilierii contractului, 19 noiembrie 2003, 543.937.000 lei penalități de întârziere la plată, 22.227.032 lei contravaloare TVA calculată în baza prevederilor Legii nr. 345/2002 și penalități datorate pentru creanțele bugetare începând cu data de 19 martie 2004 și până la stingerea debitului. S-a mai cerut constatarea rezilierii contractului de concesiune nr. 245 din 25 aprilie 2000 modificat prin actul adițional nr. 1 din 16 aprilie 2003 precum și cheltuielile arbitrale.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin contractul de concesiune nr. 245 din 25 aprilie 2000, a cedat o suprafață de 385,25 ha teren agricol în exploatarea concesionarului SC P.P. SA care s-a obligat să achite o redevență trimestrială în condițiile de plată prevăzute la art. 4 alin. (1) din contract și la art. 5 din actul adițional nr. 7 din 16 aprilie 2003. Întrucât cesionarul nu și-a executat obligația de plată a redevenței la termenul stabilit, reclamanta a procedat la aplicarea prevederilor art. 5.3 din același contract privind rezilierea de drept a contractului de concesiune solicitând redevența datorată și penalități calculate până la data rezilierii contractului.
Împotriva sentinței a formulat acțiune în anulare în termen legal, reclamanta A.D.S. aceasta criticând-o pentru următoarele motive:
1. În mod greșit tribunalul arbitral a apreciat că este neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere reținând că părțile au stipulat o clauză penală incompletă și incertă, neconformă cu prevederile art. 1066 C. civ. Penalitățile solicitate sunt legale, calculate în baza dispozițiilor în vigoare cu privire la creanțele bugetare, respectiv O.G. nr. 11/1996 și începând cu 1 ianuarie 2003, O.G. nr. 61/2002 privind creanțele bugetare.
2. Pârâta trebuia obligată la plata taxei arbitrale achitată de către reclamantă, respectiv suma de 55.516.309 lei achitată cu O.P. nr. 512.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 212 din 16 decembrie 2005, a respins acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 347 din 21 decembrie 2004.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite cerințele legale prevăzute în art. 364 lit. i) C. proc. civ., deoarece clauza penală cuprinsă în art. 5.2 din contractul de concesiune dintre părți nu are caracterul unei dispoziții imperative a legii, ea reprezentând acordul de voință al părților contractante.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamanta A.D.S. București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legislației fiscale în ceea ce privește respingerea, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 543.973.000 lei aferente redevenței datorate „ope legis”.
Recursul este nefondat pentru următoarele motive.
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de recurs și dispozițiile legale incidente cauzei rezultă că, în mod corect instanța a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Critica recurentei că penalitățile de întârziere pentru neplata la scadență a redevenței calculate de reclamantă până la 19 martie 2004, în sumă de 543.973.000 lei trebuiau acordate „ope legis” în raport de calitatea A.D.S. de instituție publică a cărei venituri se constituie la bugetul de stat potrivit legislației referitoare la creanțele bugetare respectiv O.G. nr. 11/1996, O.G. 61/2002 și a Codului de procedură fiscală, este neîntemeiată.
Instanța a făcut o judicioasă interpretare a prevederilor art. 5.2 din același contract, raportat la art. 5 alin. penultim din actul adițional nr. 1 din 16 aprilie 2003 în sensul că părțile nu au stabilit cuantumul penalităților și au avut în vedere determinarea lor prin raportarea la penalitățile de drept comun și că, în speță, nu își găsește aplicarea cuantumul penalităților pentru creanțele bugetare, întrucât părțile nu au convenit această modalitate de calcul, iar pe de altă parte, reclamanta nu este o instituție bugetară, care să reprezinte bugetul de stat, și să poată beneficia de clauza penală pentru creanțele bugetare.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.D.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.D.S. București, împotriva sentinței comerciale nr. 212 din 16 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2006.