Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2835/2006 AI generated

Thermal supplier kept owed interest and penalties after appeal; net balance of 1,035,744 RON affirmed.

Case Number Decizia nr. 2835/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, affirming the Court of Appeal's decision that the defendant must pay the claimant 1,321,394 RON in late-payment interest and penalties (reduced from the first-instance award), offset partially against the claimant's indexed prepayment obligation, leaving a net balance of 1,035,744 RON due to the claimant; the first-instance judgment, as modified by the Court of Appeal, thus remains in force. The dispute arose from a commercial contract for thermal energy supply, where the claimant sought contractual late-payment interest and penalties, and the defendant counterclaimed restitution of an advance payment indexed for inflation. The decisive legal basis was the correct calculation of interest and penalties under the parties' contracts, Law No. 326/2001 on communal services, and Article 43 of the Commercial Code, with the court rejecting the defendant's argument that emergency ordinances on reducing arrears (O.U.G. No. 57/2002 and O.U.G. No. 37/2004) applied to extinguish its debts, as no installment agreement existed and the claimed procedural conditions were not met.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Thermal supplier kept owed interest and penalties after appeal; net balance of 1,035,744 RON affirmed: The dispute arose from a commercial contract for thermal energy supply, where the claimant sought contractual late-payment interest and penalties, and the defendant counterclaimed restitution of an advance payment indexed for inflation. The decisive legal basis was the correct calculation of interest and penalties under the parties' contracts, Law No. 326/2001 on communal services, and Article 43 of the Commercial Code, with the court rejecting the defendant's argument that emergency ordinances on reducing arrears (O.U.G. No. 57/2002 and O.U.G. No. 37/2004) applied to extinguish its debts, as no installment agreement existed and the claimed procedural conditions were not met.

Keywords

AI generated
payment of interest contractual obligations commercial debt energy supply contract balance of payments counterclaim
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr. 2807/2004, reclamanta SC T. SA, sucursala ELECTROCENTRALE DOICEȘTI a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T. SA Târgoviște, ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată să-i plătească suma de 5.920.430.628 lei reprezentând majorări de întârziere; 8.517.615.647 lei penalități de întârziere și 172.475.462 lei cheltuieli de judecată.

Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1224 din 8 iulie 2005, admite în parte cererea formulată de reclamanta SC T. SA Doicești și cererea reconvențională și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4.950.603.089 lei majorări de întârziere, 8.517.615.647 lei penalități de întârziere. Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.856.500.400 lei anticipație actualizată cu rata inflației. Compensează aceste sume datorate reciproc de către părți și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.611.716.336 lei vechi, reprezentând majorări și penalități de întârziere.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de către părți și obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 134.387.462 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că pârâta a recunoscut aceste majorări și penalități susținând însă că recunoașterea a fost determinată doar de posibilitatea de a beneficia de anularea acestora conform mai multor acte normative, respectiv O.U.G. nr. 57/2002 și O.U.G. nr. 37/2004.

Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că reclamanta a calculat în mod corect majorările și penalitățile de întârziere, respectându-se clauzele contractuale și luându-se în considerare că în perioada soluționării acestei cereri pârâta a achitat suma de 974.208.810 lei, pârâta ar mai datora 4.950.601.089 lei majorări de întârziere și 8.517.615.647 lei penalități de întârziere.

Față de cererea reconvențională a pârâtei, instanța a reținut și recunoașterea reclamantei exprimată prin concluziile scrise în sensul că este de acord cu restituirea anticipației, fără însă a fi actualizată cu rata inflației.

Din analiza H.G. nr. 168/2000 raportată la H.G. nr. 425/1994, instanța a apreciat că reclamanta avea obligația de restituire a anticipației începând cu 16 martie 2000., întrucât a beneficiar de această sumă fără drept, iar orice sumă de bani este producătoare de dobânzi conform art. 43 C. com., impunându-se ca pârâta să beneficieze și de actualizarea acestei anticipații cu coeficientul de inflație.

Apelul pârâtei a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 79 din 20 martie 2006, a schimbat în parte sentința, în sensul că obligă apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante 1.321.394 RON din care: 469.632 RON, majorări de întârziere și 851.762 RON, penalități de întârziere în loc de 1.346.822 RON, reprezentând 495.060 RON, majorări de întârziere și 851.762 RON, penalități de întârziere.

Compensează în parte obligațiile reciproce de plată ale părților și obligă apelanta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante 1.035.744 RON, rest după compensare în loc de 1.061.171 RON.

Instanța de control judiciar a reținut că penalitățile de întârziere s-au calculat la facturi privind furnizarea de apă fierbinte, altele decât cele la care s-au calculat majorări de întârziere de 0,2 % ținându-se cont de prevederile contractelor 240/2001 și 1570/2001, precum și ale Legii Serviciilor de Gospodărie Comunală nr. 326/2001, aplicându-se același procent cu cel folosit în cazul obligațiilor bugetare, conform art. 25 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Din completarea raportului de expertiză, rezultă că apelanta a mai achitat suma de 254.285.600 ROL, astfel că la data soluționării apelului datoria acesteia față de intimată era de 13.213.931.136 ROL, respectiv 1.321.394 RON, din care 469.632 RON reprezintă majorări de întârziere și 851.762 RON penalități de întârziere.

Urmare a compensării acestei sume cu anticipația actualizată datorată de intimată apelantei, rezultă că în prezent aceasta din urmă mai datorează intimatei 1.035.744 RON, rest după compensare.

În temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pârâta SC T. SA Târgoviște a declarat recurs, susținând că, ambele instanțe au interpretat că societății comerciale T. SA Târgoviște nu îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 37/2007 privind măsuri de diminuare a arieratelor în economie, reținând în mod eronat că nu exista contract în derulare.

Se precizează că în cursul anului 2002, SC T. SA a îndeplinit procedurile prevăzute de O.U.G. nr. 57/2002 și a Normelor metodologice de aplicare a acesteia, iar dovada acestor demersuri a fost depusă la instanța de fond la termenul din 10 septembrie 2004, din care rezultă bonitatea societății, îndeplinirea punctajului necesar și a condițiilor impuse, documente din care rezultă respectarea convențiilor de eșalonare încheiate. Procedurile administrative prevăzute de O.U.G. nr. 37/2007 se adresau consumatorilor cu restanțe la plata obligației principale, energia termică, obligație îndeplinită în anul 2003, iar contract de eșalonare a datoriilor nu exista din culpa intimatei-reclamante, astfel încât SC T. SA era absolvită de îndeplinirea unor astfel de proceduri.

SC T. SA se încadrează în categoria persoanelor juridice „consumatoare de energie electrică, energie termică, apă și gaze naturale”, care au plătit integral contravaloarea facturilor reprezentând obligațiile restante pentru consumul de energie termică.

Penalitățile de întârziere care fac obiectul litigiului au fost cauzate de nevirarea la termenele scadente a sumelor reprezentând subvenții de la bugetul de stat și ajutoare bănești pentru persoanele cu venituri mici de la bugetul local, astfel că obligațiile restante pentru care s-au calculat penalități au fost în fapt ale celor două autorități, iar nu din culpa SC T. SA.

Astfel, cum rezultă din procesul-verbal din 5 august 2002, încheiat între Primăria Târgoviște și SC T. SA, restanța către SC T. era de 30.357.597.000 lei. Aceasta a fost acoperită din alocații bugetare abia în luna decembrie 2003.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând hotărârea recurată în raport de motivele formulate de pârâtă și înscrisurile dosarului, constată criticile acesteia ca nefiind sub incidența textelor de lege invocate.

Primul motiv de recurs vizează netemeinicia hotărârii, dar nu se poate reține că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Nici critica recurentei, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, nu poate fi reținută, întrucât norma de drept material invocată nu a fost nesocotită, cum în mod corect au reținut instanțele.

Având în vedere faptul că în recurs se judecă hotărârea recurată, iar nu pretenția propriu-zisă, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T. SA Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA Târgoviște împotriva deciziei nr. 79 din 20 martie 2006 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2006.