Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2685/2006 AI generated

Commercial partnership renewal dispute: plaintiff's appeal rejected, lower rulings upholding defendant's contract performance affirmed

Case Number Decizia nr. 2685/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Romanian High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the lower court decisions and confirming that the defendant prevailed in a commercial dispute arising from a partnership agreement for the renovation of an artesian fountain and cold storage facility. The plaintiff had sought dissolution of the contract and eviction of the defendant, but the courts found the defendant had fulfilled its contractual investment obligations, as evidenced by a technical expert report valuing the works at 74,820.99 RON, and that the plaintiff had failed to timely deliver complete required documentation. The Court rejected the plaintiff's procedural challenge under Article 304 point 9 of the Civil Procedure Code, holding that the lower courts correctly applied the law regarding contractual performance, and affirmed the award of attorney's fees under Article 274 of the Civil Procedure Code. The decision is final and irrevocable.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ; Commercial partnership renewal dispute: plaintiff's appeal rejected, lower rulings upholding defendant's contract performance affirmed: Împotriva deciziei nr. 50 din 6 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC H.P. SA PLOIEȘTI, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în mod greșit nu s-a constatat că pârâta avea obligația să efectueze lucrările de investiții în termen de 30 de zile de la data predării amplasamentelor și a documentației tehnice de execuție, precum și greșita obligare la plata sumei de 5000 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
commercial contract civil dispute professional partnership e-justice eviction of commercial tenant liquidation of partnership

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 9 C. proc. civ art. 274 C. proc. civ art. 304 C. proc. civ
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 525 din 14 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă excepția de necompetență materială de soluționare a cauzei invocată de pârâtă prin apărător. De asemenea, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC H.P. SA cu sediul social în Ploiești, Județul Prahova în contradictoriu cu pârâta SC R.F.D. J.H. SA cu sediul social în București, și obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în principal că, la data de 10 octombrie 2003, între reclamantă în calitatea de asociat prim și pârâtă, în calitatea de asociat secund, a intervenit contractul de asociere nr. 13778 pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilități de prelungire. Conform clauzelor contractuale, obiectul convenției l-a constituit asocierea celor două persoane juridice, fără a constitui o nouă entitate, pentru modernizarea și punerea în funcțiune a fântânii arteziene în Hala de pește și reabilitarea depozitului frigorific nr. 1 situat la subsol în același imobil.

Susținerile pârâtei, în sensul că reclamanta nu și-a respectat obligațiile asumate, solicitând rezilierea contractului și evacuarea din imobil, au fost găsite nejustificate, deoarece rezilierea este o sancțiune ce intervine în cazul neexecutării culpabile a unui contract cu execuție succesivă.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanta a predat pârâtei spațiile abia la data de 6 ianuarie 2004, în condițiile în care, asociatul secund se obligă să efectueze lucrările de investiții în termen de 30 de zile de la data predării amplasamentelor și a documentațiilor tehnice de execuție: proiect și devize de lucrări. În ceea ce privește celelalte documente, respectiv avize, acorduri, certificate de urbanism și autorizații de construcții s-a reținut că, la data de 30 martie 2003, a fost predat numai un exemplar din proiectul de execuție al fântânii arteziene și acesta incomplet, fără partea de instalație.

Deși la interogatoriul luat la propunerea pârâtei, reclamanta nu a recunoscut că aceasta din urmă ar fi efectuat vreo lucrare de investiție la spațiu, din concluziile raportului de expertiză specialitate constructor, a reieșit că SC R.F.D. J.H. SA a efectuat lucrări de investiții în valoare totală de 748.209.975 lei ROL (74.820,99 lei RON).

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 50/6 martie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta SC H.P. SA PLOIEȘTI împotriva sentinței nr. 525 din 14 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, stabilind, în principal pe baza acelorași argumente ca cele ale instanței de fond, că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, efectuând lucrările de investiții ce-i reveneau din contractul de asociere, toate acestea fiind dovedite cu acte și expertiza tehnică de construcții.

Împotriva deciziei nr. 50 din 6 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta SC H.P. SA PLOIEȘTI, care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că în mod greșit nu s-a constatat că pârâta avea obligația să efectueze lucrările de investiții în termen de 30 de zile de la data predării amplasamentelor și a documentației tehnice de execuție, precum și greșita obligare la plata sumei de 5000 lei RON reprezentând cheltuieli de judecată, onorariu de avocat, invocând ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Intimata pârâtă SC R.F.D. J.H. SA BUCUREȘTI a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sânt neîntemeiate, urmând a respinge recursul reclamantei pentru următoarele considerente.

Printr-o completă și integrală apreciere a probelor instanțele judecătorești anterioare au stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părțile contractului de asociere nr. 13778 din 10 octombrie 2003, întinderea dreptului și obligațiilor asumate reciproc, durata, prețul și modalitatea de plată, condițiile de reziliere precum și posibilitățile de soluționare a unor eventuale diferențe.

În realizarea obiectului contractului, reclamanta avea una din obligații, așa cum s-a prevăzut în art. 8 lit. c) din contract să obțină, în condițiile legii avizele, acordurile, certificatele de urbanism și autorizațiile de construcție necesare realizării investiției pentru modernizarea și punerea în funcțiune a fântânii arteziene din Hala de pește, însă nu s-a făcut dovada îndeplinirii întocmai a obligației, deoarece abia la data de 30 octombrie 2003 s-a predat un exemplar incomplet din proiectul de execuție al fântânii arteziene, fără partea de instalații. Conform procesului-verbal de predare primire, predarea spațiului comercial și de depozitare către pârâtă s-a efectuat la data de 6 ianuarie 2004.

Relevanță juridică în corecta apreciere a situației de fapt și de drept o are și raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. C.C., care a identificat și evaluat investițiile la imobilul H.C., constatând efectuarea de către pârâtă a lucrărilor de reabilitare într-un cuantum valoric total de 748.209.975 ROL (74.820,99 lei RON). Amplu argumentat, expertul a expus detaliat lucrările de construcții și confecții metalice, lucrări de instalații electrice și instalații sanitare, lucrări de montaj utilaje și accesorii precum și lucrările de punere în funcțiune a fântânii arteziene, fiecare în parte cu valoarea corespunzătoare, precizând că execuția lor a avut loc în perioada 21 octombrie 2003- 6 ianuarie 2004. Mai mult, părțile nu au avut de formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză tehnică.

Nu este justificată nici critica privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 50.000.000. lei, reprezentând onorariu de avocat, deoarece pârâta a făcut efectiv aceste cheltuieli, dovedite cu acte, iar potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

Pentru rațiunile juridice expuse urmează ca toate criticile formulate de recurenta SC H.P. SA cu sediul social în Ploiești Județul Prahova să fie înlăturate ca neîntemeiate, iar recursul să fie respins, ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din cerințele art. 304 C. proc. civ., menținând ca legală și temeinică decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamanta SC H.P. SA PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 50 din 6 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 28 septembrie 2006.