Cancellation appeal dismissed; lessor's claim for property transfer under leasing agreement upheld as rejected

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 august 2000, reclamanta SC M.P.C. SRL Reșița cheamă în judecată pe pârâta SC B.C. SA Reșița solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligată pârâta să dispună vânzarea imobilului situat în Reșița, conform clauzelor cuprinse în contractul de leasing imobiliar nr. 983 din 5 august 1998 și procesul verbal nr. 940 din 24 iulie 1998, să constate că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale plătind în plus suma de 58.509.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1777 din 2 iunie 2004, Tribunalul Caraș-Severin admite acțiunea reclamantei, constată că aceasta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de leasing imobiliar și procesul verbal menționate, obligă pârâta să transmită reclamantei dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză cu teren aferent în suprafață de 375 mp., cu 30.571.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, valoarea plăților actualizate depășind chiar valoarea redevențelor datorate actualizate.

Prin decizia civilă nr. 361 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței instanței de fond, cu 10.000.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantei reținând că intimata reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile asumate prin art. 4 din contractul de leasing imobiliar dintre părți și prin procesul verbal de negociere directă, plățile actualizate conform prevederilor din menționatul proces verbal depășind chiar valoarea redevențelor actualizate stabilite conform art. 6 alin. (2) din contract precum și că indexarea retroactivă a redevențelor locative solicitată de apelanta pârâtă contravine clauzelor contractuale stabilite de părți, respectiv dispozițiilor art. 12.

Prin decizia nr. 5735 din 30 noiembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, admite recursul pârâtei împotriva hotărârii instanței de apel pe care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei împotriva sentinței instanței de fond pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acțiunea reclamantei ca nefondată.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de apel, denaturând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al contractului dintre părți, a interpretat greșit dispozițiile art. 6 din contract, ignorând că posibilitatea indexării obligației de plată a redevenței a fost convenită pe toată durata contractului, dar în favoarea locatorului și nu a utilizatorului, obligația trebuind astfel executată fără a mai fi necesară încheierea unui act adițional conform art. 12 din contract. Mai reține instanța supremă că potrivit dispozițiilor art. 7 din contract prețul vânzării imobilului nu este în mod obligatoriu egal cu sumele vărsate în contul redevențelor raportate la valoarea stipulată inițial, astfel că regularizarea trebuia făcută la data exprimării voinței de cumpărare a imobilului în cauză, dar cu aplicarea indexării numai cu privire la redevență și nu și cu privire la sumele deja vărsate pe durata contractului.

Împotriva deciziei instanței de recurs reclamanta formulează contestație în anulare prin care, cu invocarea dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., solicită instanței desființarea deciziei atacate și, după rejudecarea recursului, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea contestației în anulare contestatoarea arată că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unor greșeli materiale, constând în greșita înțelegere de către instanță a conținutului prevederilor art. 4, 7, 8, 6 din contractul de leasing imobiliar în cauză, precum și în greșita reținere a faptului că nu s-au achitat pe parcursul contractului indexări la redevențe, deși actele dosarului dovedesc contrariul. Contestatoarea consideră tot greșeală materială neobservarea de către instanță a conținutului procesului verbal de negociere directă nr. 940 din 20 iulie 1998 încheiat de părți anterior contractului de leasing, potrivit căruia la expirarea contractului de leasing imobiliar urma să se efectueze regularizarea redevențelor totale și a plăților efectuate de utilizator ținându-se cont de evoluția ratei inflației, prevedere pe care instanța de recurs neobservând-o a apreciat eronat că reclamanta contestatoare ar mai avea de achitat diferențe de sume pârâtei intimate.

Contestatoarea apreciază că tot dintr-o greșeală materială instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției pretențiilor bănești pentru perioada august 1998 – iulie 2000 invocată de contestatoarea de față, excepție pe care a unit-o cu fondul fără a se pronunța însă asupra ei.

Contestația în anulare nu este fondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 318 teza I-a C. proc. civ., invocate „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”.

Sub pretextul invocării unor greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs contestatoarea critică în fond instanța pentru o eronată apreciere a conținutului actelor dosarului, respectiv a prevederilor contractului de leasing imobiliar încheiat de părți, a procesului verbal al negocierilor prealabile, sau chiar a constatărilor raportului de expertiză, criticile vizând în realitate probleme de fond, aspecte legate de interpretarea actului dedus judecății care pot fi calificate drept greșeli de judecată și nicidecum greșeli materiale evidente, erori de fapt involuntare avute în vedere de textul de lege invocat.

Critica contestatoarei cu privire la așa-zisa eroare materială săvârșită de instanța de recurs când nu a examinat excepția prescripției dreptului recurentei pârâte de a mai pretinde indexarea redevențelor achitate de contestatoare pe perioada august 1998 – iulie 2000 urmează, de asemenea, a fi respinsă întrucât și aceasta vizează eventual o greșeală de judecată, deși instanța de recurs a examinat excepția invocată și a respins-o implicit când a reținut că din nici una din clauzele contractului nu rezultă că părțile au convenit plata lună de lună și deci că pârâta nu ar mai fi în drept să le pretindă la sfârșitul contractului, o asemenea interpretare contravenind dispozițiilor art. 7 din contract.

Față de cele de mai sus se constată că nici una dintre criticile contestatoarei nu vizează în realitate greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs, astfel că urmează a fi respinsă contestația în anulare promovată împotriva deciziei instanței de recurs, contestația în anulare neputând fi exercitată, conform art. 318 C. proc. civ., pentru remedierea unor greșeli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M.P.C. SRL Reșița împotriva deciziei nr. 5735 din 30 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2007.