Compulsory sale of commercial asset under partnership agreement dismissed for lack of shareholder approval

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr. 1081 din 13 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, reclamanta SC U.A.R. SRL a solicitat instanței să oblige pe pârâta SC N.O. să vândă activul comercial M.A.B.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că în temeiul contractelor de asociere nr. 3398 din 11 iunie 1993 și nr. 3271 din 9 mai 1994, care au fost modificate prin mai multe acte adiționale, a deținut C.C.B. din Neptun (pe care l-a și cumpărat prin actul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 1506/2002) precum și M.A.B., din cadrul C.C.B. din Neptun. Spațiul cumpărat ca și cel pe care intenționează să-l dobândească pe calea prezentei acțiuni reprezintă practic o singură unitate comercială, având aceleași utilități, folosind un singur spațiu cu destinație de birou, un grup sanitar și un singur spațiu pentru depozitarea mărfurilor.

De asemenea, reclamanta arată că a îndeplinit condițiile legale pentru cumpărare în sensul că a efectuat investiții la ambele spații, în sumă de cca 138.877 dolari S.U.A. și are acordul A.G.A. de la SC N.O. SA privind vânzarea acestui spațiu.

Acțiunea reclamantei a fost respinsă prin sentința nr. 761/ COM din 1 martie 2002 a Tribunalului Constanța, secția comercială.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și în consecință s-a pronunțat decizia nr. 242/ COM din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios, administrativ și fiscal, prin care s-a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a constatat că potrivit art. 24 și art. 27 din O.U.G. nr. 88/1977 societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar sau societățile comerciale și regiile autonome care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune pot vinde aceste spații numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor din acea societate, iar în cauză nu există o hotărâre A.G.A. de la SC N.O. SA prin care să se aprobe vânzarea.

Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 242/2005, criticând-o pentru nelegalitate și atătând, în esență, că în mod eronat curtea de apel a reținut că vânzarea spațiului se poate face numai cu aprobarea A.G.A. de la societatea vânzătoare, iar dispozișiile art. 24 din O.U.G. nr. 88/1997 nu se aplică în speță.

Se mai susține de reclamantă că potrivit H.G. nr. 436/2001, capitolul 3, punctul II, 4 litera c punctul 8 vânzarea activelor SC N.O. SA se face direct de către partenerii contractuali și că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 care stipulează că societățile comerciale și regiile autonome care au în derulare contracte de asociere în participațiune pot vinde spațiile, prin negociere directă cu locatarii sau asociatii în situațiile în care aceștia au efectuat investiții în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15 % din valoarea acestora.

Un alt motiv invocat de reclamantă se referă la natura contractului de colaborare nr. 3271 din 09 mai 1994 în baza căruia a utilizat spațiul în litigiu; reclamanta susține că deși se intitulează „contract de colaborare”, în realitate este vorba de un „contract de asociere în participațiune” deoarece natura contractului este dată de conținutul lui nu de titulatură, cum a fost și cazul contractului nr. 3398 din 11 martie 1993 în temeiul căruia a cumpărat C.C.A., contract prin care o societate pe acțiuni cu capital majoritar de stat, SC N.O. SA a pus la dispoziția unei societăți comerciale cu capital privat (pârâta) spațiul comercial la care pârâta a efectuat investiții conform obligațiilor contractuale, în vederea desfășurării unei activități comerciale rentabile pentru ambele părți, ceea ce e de chintența unui contract de asociere.

Reclamanta mai arată că spațiul comercial în litigiu formează un tot unitar la restul spațiului pe care l-a cumpărat în baza hotărârii organului deliberativ al societății vânzătoare și de aceea consideră că „se poate interpreta în sensul extinderii manifestării de voință a societății deținătoare”. În raport de cele expuse, reclamanta susține că a îndeplinit condițiile necesare cumpărării spațiului (acordul A.G.A. al SC N.O. SA, plata chiriei față de pârâtă și față de stat, conform Legii nr. 550/2002 și efectuarea investițiilor stabilite prin lege și contract și în consecință solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii introductive și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată).

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece între părți s-a încheiat un contract de colaborare și nu un contract de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune cum prevăd dispozițiile art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, iar obligația de vânzare nu este impusă de acest articol, care conține o normă cu caracter opțional pentru proprietarul spațiului, referitor la vânzare.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare, constată că între părți s-au încheiat doua contracte, intitulate „contract de colaborare”, având ca obiect realizarea unei rețele de comercializare a produselor, în stațiunea Olimp.

Potrivit obiectului contractelor și obligațiilor părților pârâta se obliga să pună la dispoziție spațiile comerciale, cu dotările existente, iar reclamanta se obliga să efectueze lucrări de investiții, să asigure aprovizionarea cu mărfurile specifice și să achite taxele privind importul produselor și TVA.

De asemenea, părțile au stabilit și cota parte din vânzări care revine fiecărui asociat.

Primul contract de colaborare, nr. 3398 din 11 iunie 1993, a fost prelungit prin acte adiționale succesive, după care activul Magazin A. (C.C.A.) a fost vândut reclamantei, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1506 din 11 martie 2002 autentificat la B.N.P. D.D.

Contractul de vânzare cumparare s-a încheiat potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997, H.G. nr. 450/1999, H.G. nr. 443/2001, O.U.G. nr. 52/2001 și H.G. nr. 441/2001, în temeiul hotărârii A.G.E.A. de la SC N.O. SA, nr. 16693 din 29 decembrie 2001 prin care s-a aprobat vânzarea prin negociere directă a activului Magazin 101 și a procesului verbal de negociere nr. 1504 din 11 martie 2002.

Al doilea contract de colaborare, nr. 3271 din 09 mai 1994 se referă la un alt activ și anume Magazinul A.B., și a fost, de asemenea, prelungit prin acte adiționale succesiune, până la data de 31 decembrie 2005.

Susținerile reclamantei din cererea introductivă, reiterate în motivele de apel și de recurs, în sensul că practic cele două magazine sunt o singura unitate comercială sunt nefondate, deoarece:

- pentru fiecare activ a fost necesară încheierea unui contract;

- în adresa nr. 2215 din 09 aprilie 2002, trimisă de reclamantă pârâtei, se face referire la cele doua active: C.C.A. și respectiv M.A.B., iar în finalul adresei se menționează următoarele: „Datorită similitudinii celor două cazuri, vă solicităm și finalizarea procesului de privatizare la M.A.B.”, deoarece celălalt activ fusese cumpărat la data de 11 martie 2002.

Astfel fiind, rezultă că între părți s-au încheiat contracte prin care s-au asociat în vederea exploatării în comun a doua spații comerciale distincte; deși contractele sunt intitulate „contracte de colaborare”, din conținut rezultă că sunt contracte de asociere, încheiate în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 436/2001; O.U.G. nr. 52/2001, H.G. nr. 441/2001 și O.U.G. nr. 88/1997, cum arată însăși reclamanta în acțiune.

După cum s-a menționat mai sus, unul dintre active a fost vândut în condițiile prevăzute de art. 24 și 27 din O.U.G. nr. 88/1997, în care se stipulează că activele pentru care s-au încheiat contracte de asociere în participațiune (ca în speță) pot fi vândute, însă numai cu aprobarea Hotărârii A.G.A. Pentru al doilea activ, care reprezintă alt spațiu comercial, distinct, nefiind vorba de un tot unitar, cum în mod eronat se arată în motivele de recurs, este evident că este necesară hotărârea A.G.A. prin care să se exprime acordul de vânzare prin negociere directă(cum s-a procedat și în cazul primului activ cumpărat, C.C.A.).

Întrucât, în mod indubitabil este vorba de două active comerciale distincte, cum se menționează chiar în înscrisuri emanând de la reclamantă, susținerea reclamantei din recurs în sensul că „se poate extinde manifestarea de voință societății deținătoare” și pentru vânzarea celui de-al doilea activ este nefondată și nelegală, iar în lipsa manifestării exprese de voință a pârâtei de a vinde activele instanța nu poate obliga pârâta sa-și exprime acordul, deoarece potrivit art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 exprimarea manifestării de voință privind vânzarea este la latitudinea proprietarului spațiului și în consecință instanța nu poate impune proprietarului spațiului obligații care nu sunt prevăzute de lege.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.A.R. SRL GHERMĂNEȘTI – SNAGOV, Județul Ilfov împotriva deciziei nr. 242/ COM din 12 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2006.