Mayor's refusal order annulled; compensatory measures upheld for 1966 expropriation claim.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D.M.C. a trimis Consiliului Local al municipiului Pașcani notificare formulată în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, prin care a solicitat acordarea de măsuri reperatorii în echivalentul imobilului situat în municipiul Pașcani, compus din teren intravilan în suprafață de 1240 mp și casă de locuit, expropriate de la autorii săi D.M. și M.D. prin Decretul nr. 865 din 28 octombrie 1966.

Primarul municipiului Pașcani a emis dispoziția nr. 2797 din 9 septembrie 2004, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că solicitanta nu a făcut dovada calității de moștenitoare a defuncților menționați în notificare și nici dovada dreptului de proprietate al acestora asupra imobilului expropriat.

Pe cale de contestație formulată potrivit art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, D.C. a cerut anularea dispoziției de mai sus și admiterea celor solicitate prin notificare, în contradictoriu cu Primarul municipiului Pașcani, Primăria municipiului Pașcani și Ministerul Finanțelor Publice.

Tribunalul Iași a pronunțat sentința civilă nr. 1494 din 12 octombrie 2005, prin care a admis contestația în contradictoriu cu Primarul municipiului Pașcani, a respins aceeași contestație față de Primăria municipiului Pașcani și Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive a acestor părți, a anulat dispoziția emisă de Primarul municipiului Pașcani și l-a obligat pe cel din urmă să acorde contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Pașcani, compus din teren în suprafață de 1412,25 mp și construcții demolate în suprafață de 105,03 mp, precum și să-i plătească suma de 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Apelurile declarate de D.C. și Primarul municipiului Pașcani au fost respinse prin decizia civilă nr. 81 din 5 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Primarul municipiului Pașcani a declarat recurs solicitând casarea hotărârilor date în cauză și, pe fond, respingerea cererii contestatoarei referitoare la construcția demolată, precum și acordarea către contestatoare, pentru terenul expropriat și în funcție de opțiunea acesteia, de măsuri reparatorii prin echivalent constând în titluri de valoare nominală sau acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.

În acest scop recurentul a invocat cazurile de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

1) Instanțele judecătorești au competența, în cazul admiterii contestației, de a anula o dispoziție emisă de primar și să stabilească ele însele în mod direct măsurile reparatorii și cuantumul acestora, dar nu pot ordona primarilor, care nu fac parte din sfera puterii judecătorești, nici să procedeze la o nouă soluționare a notificării și nici modul de soluționare a notificării.

Contravenind celor de mai sus, instanțele au depășit atribuțiile puterii judecătorești și au săvârșit o nepermisă imixtiune în sfera puterii executive, încălcând astfel principiul constituțional al separației puterilor în stat și, concomitent, dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 13 alin. (1), art. 21 alin. (5), art. 26 alin. (3) și art. 26 alin. (3)-(7) din Legea nr. 10/2001.

2) Obligând pe primar să emită o nouă dispoziție cu un anume conținut și refuzând să dispună ca însăși măsurile reparatorii legal cuvenite, așa cum de altfel s-a și pretins prin contestație și prin cererea de apel de către D.C., instanța de apel a dat contestatoarei ceea ce aceasta nu a cerut.

3) Decizia recurată este motivată pueril, greșit și superficial, considerentele ei fiind „lapidare și nefondate material, juridic și legal”.

4) Deși au fost învestite cu soluționarea unei contestații împotriva dispoziției administrative emisă de primar, ceea ce le obliga să examineze în primul rând condițiile de legalitate ale dispoziției referitoare la forma și fondul său, instanțele au judecat pricina ca și cum ar fi avut de soluționat o acțiune civilă în revendicare.

Ca urmare, dispoziția emisă de primar are caracter administrativ-jurisdicțional, iar „niciodată un organ de jurisdicție nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pentru soluția pronunțată, cu atât mai mult cu cât, potrivit Legii nr. 215/2001, numai comunele, orașele, municipiile și județele sunt persoane juridice, au patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină, în timp ce primarul are numai un rol executiv în administrația publică locală, nu este deținătorul bunurilor imobile cerute prin notificare și nu are patrimoniu și buget proprii.

5) Au fost ignorate înscrisurile constând în procesul verbal de evaluare tehnică din 2 iulie 1966 și adresa nr. 062 din 8 noiembrie 1966, ambele provenind de la fostul Comitet executiv al Sfatului popular raional Pașcani, care atestă că în anul 1966 autorii contestatoarei au primit suma de 17.877,87 lei cu titlu de despăgubire pentru imobilul construcție.

În acest mod, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, care „consfințesc că aceste mijloace de probă sunt probe și ele trebuie avute în vedere în măsura în care nu sunt contradovedite”.

6) Deși autorii contestatoarei au primit o justă despăgubire așa cum mai sus s-a arătat, esențial nelegal și netemeinic instanțele au hotărât îndreptățirea contestatoarei la măsuri reparatorii și pentru locuința preluată de stat, iar nu numai pentru teren, cu toate că nu s-a pretins și nu s-a dovedit existența unei diferențe între valoarea încasată drept despăgubire și valoarea reală a imobilului.

7) Prin soluția dată cauzei instanța de apel a aplicat retroactiv Legea nr. 247/2005 unui raport juridic guvernat de legea anterioară în materie, deși însăși legea nouă prevede expres că este aplicabilă numai în cazul notificărilor nesoluționate până la data intrării ei în vigoare.

Examinând recursul astfel motivat, instanța supremă constată cele ce succed.

Contrar conținutului dispoziției, în care primarul a negat atât dreptul de proprietate al autorilor contestatoarei, cât și calitatea contestatoarei de moștenitoare a foștilor proprietari, ceea ce a născut și litigiul de față, pe calea prezentului recurs același primar a susținut, ca aspect de fond, numai lipsa îndreptățirii contestatoarei la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 ca urmare a faptului că, în cadrul procedurii de expropriere din anul 1966, autorii contestatoarei au primit o anume despăgubire.

Or, instanțele au analizat asemenea susținere, constatând corect că sunt incidente dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu au precizat nici tipul măsurilor reparatorii prin echivalent, nici întinderea acestora.

Într-adevăr, potrivit cu art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor expropriate, se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, care constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite de entitatea învestită cu soluționarea notificării sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale (adică Legea nr. 247/2005), valoarea măsurilor reparatorii stabilindu-se prin scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite din valoarea corespunzătoare a imobilului în cauză.

Urmează astfel ca, în aducerea la îndeplinire a hotărârii judecătorești, în funcție de opțiunea contestatoarei, primarul fie să-i ofere măsura compensării cu alte bunuri și servicii, fie să declanșeze procedura instituită prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea titlurilor de despăgubire.

Dispozițiile mai sus descrise aparțin pe deplin competenței instanțelor judecătorești, nu încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, nu au semnificația că s-ar fi acordat contestatoarei ceea ce aceasta nu ar fi cerut și nici că instanțele ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

Aceasta pentru că, dispunând rezolvarea notificării în sensul în care au făcut-o, instanțele au exercitat și finalizat controlul judiciar asupra dispoziției emise de primar instituit prin art. 24 alin. (7) și (8) din forma inițială a Legii nr. 10/2001, devenit art. 26 alin. (3) după modificarea acesteia prin Legea nr. 247/2005.

Controlul judiciar are drept scop cercetarea legalității dispoziției primarului și, dacă este cazul, anularea ei și impunerea măsurilor prescrise de Legea nr. 10/2001, fie prin dispoziții luate de însăși instanța de judecată, fie prin obligarea primarului la emiterea unei noi dispoziții în acord cu legea.

Critica referitoare la motivarea deciziei atacate nu se încadrează nici în prevederile art. 7 și nici în celelalte cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., deoarece legea sancționează lipsa motivelor pe care se sprijină o hotărâre judecătorească sau existența unor motive contradictorii ori străine de natura pricinii, iar nicidecum faptul că o hotărâre este motivată lapidar.

În fine, nu este întemeiată critica privind obligarea primarului la plata cheltuielilor de judecată.

Așa cum s-a mai arătat, litigiul de față este consecința refuzului nejustificat al emitentului dispoziției de a recunoaște îndreptățirea contestatoarei la măsuri reparatorii prin echivalent, emitent care a fost parte intimată în proces.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.

Textul de mai sus nu face distincțiile pe care recurentul le-a susținut la pct. 4 din considerentele prezentei decizii.

De altfel, primarul recurent se află în eroare esențială atunci când afirmă calitatea sa de organ de jurisdicție și de act administrativ-jurisdicțional al dispoziției pe care a emis-o, când invocă natura litigiului și lipsa unui patrimoniu propriu, ca argumente ale exonerării sale de obligația de a plăti cheltuieli de judecată părții adverse.

Primarul a acționat în calitate de persoană obligată prin lege să emită dispoziția motivată prin care entitatea notificată s-a pronunțat asupra cererii obiect al notificării, dispoziție care trebuie să materializeze drepturile legal cuvenite notificatorilor, astfel că, respingând nejustificat o asemenea cerere, are culpă în declanșarea procedurii judiciare.

Răspunzând astfel tuturor motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este întemeiat, astfel că îl va respinge în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Pașcani împotriva deciziei nr. 81 din 5 mai 2006 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2006.