Suspension of liquidation order: strict cumulation of just cause and imminent harm under administrative litigation law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 29 mai 2002 și precizată ulterior, Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir” din Iași a solicitat că în contradictoriu cu Guvernul României, Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului să se dispună anularea parțială a H.G. nr. 410 din 25 aprilie 2002, de lichidare a acestei universități, ca nelegală.

Prin încheierea din 20 iunie 2002, la cererea reclamantei, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a suspendat executarea hotărârii guvernamentale, conform art. 9 din Legea nr. 29/1990, până la soluționarea cauzei.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții Guvernul României și Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Academică.

În cadrul recursului său, Guvernul a susținut că admițând cererea de suspendare a aplicării actului administrativ, prima instanță a nesocotit prevederile art. 5 ale Legii nr. 29/1990.

Că în realitate, reclamanta nu a exercitat anterior, recursul administrativ grațios, iar încheierea pronunțată este nemotivată.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 9 din Legea privind contenciosul administrativ, în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea actului administrativ până la soluționarea acțiunii.

În speță, Curtea de apel investită cu acțiunea reclamantei Universitatea Ecologică „Dimitrie Cantemir” Iași a admis cererea formulată de aceasta ulterior și a suspendat executarea hotărârii guvernamentale până la soluționarea cauzei.

Măsura respectivă este nemotivată devreme ce în cuprinsul încheierii nu au fost făcute nici un fel de referiri la condițiile ce trebuiesc îndeplinite cumulativ, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente pentru reclamantă.

Motivele suspendării trebuie să apară, chiar în această etapă a judecății, ca fiind reale și temeinice, să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ supus controlului jurisdicțional.

Ignorând aceste cerințe elementare și soluționând cererea de suspendare fără citarea Consiliului Național de Evaluare și Acreditare Academică (deși prin rezoluție se dispusese măsura citării tuturor părților), instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea esențială a legii.

În consecință, urmează a se admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României și a fi casată încheierea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.

Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a invocat excepția nulității recursului acestui pârât, decurgând din lipsa dreptului de a semna al ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului.

Intimata s-a referit la prevederile art. 3 lit. (f) din H.G. nr. 900/2001 și la cele cuprinse în Decretul nr. 611/2000, precum și în art. 13 din Legea nr. 90/2001.

Excepția este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 3 lit. (f) din H.G. nr. 900/2001, Secretariatul General al Guvernului asigură reprezentarea acestei autorități a administrației publice centrale în fața instanțelor judecătorești, împreună cu ministerele cărora le revine obligația de a pune în executare hotărârile Guvernului împotriva cărora sau formulat acțiuni în justiție.

O atare atribuție se regăsește și în H.G. nr. 747 din 3 iulie 2003, prin care hotărârea precedentă a fost abrogată.

Ea conferă indiscutabil, competența ministrului pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, de a exercita în numele Guvernului, cereri și căile legale de atac privind hotărârile judecătorești care îi sunt opozabile.

Pe de altă parte, art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României nu este aplicabil în cauză, deoarece prin prevederile sale reglementează atribuțiile primului-ministru, inclusiv pe aceea de reprezentare în relațiile Guvernului cu Parlamentul și alte autorități publice.

Textul legal, nu se referă deci, la asigurarea reprezentării Guvernului în fața instanțelor judecătorești care, așa cum s-a arătat, constituie o atribuție a Secretariatului General al Guvernului.

Cât privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare, se constată că este nul întrucât înregistrarea sa a fost făcută direct la Curtea Supremă de Justiție și nu la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Văzând și dispozițiile art. 302 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva încheierii din 20 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Constată nul recursul declarat de Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare împotriva aceleiași încheieri.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.