Nationalized property restitution: appeal allowed, lower judgments quashed and case remanded for retrial on proof of ownership presumption

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Cu notificarea nr. 202 din 8 august 2001, a B.E.J. C.P., petenții L.E.T. și L.G. au solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit și cca. 500 mp, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, cu mențiunea că în prezent terenul este ocupat de un bloc de locuințe.

Prin dispoziția nr. 5406 din 5 noiembrie 2004, Primarul Municipiului Tulcea a respins notificarea, reținând că petenții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu și pe cale de consecință nu au calitatea de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001.

Prin cererea formulată la 13 decembrie 2004, reclamanții L.E.T., L.G. și L.A. au cerut anularea dispoziției menționate și restituirea în natură a imobilului sau, în caz de imposibilitate, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În motivarea cererii reclamanții au susținut că au calitatea de succesori legali ai fostului proprietar L.G. al imobilului în litigiu, care era situat în Municipiul Tulcea, și din patrimoniul căruia acesta a fost preluat în mod abuziv de stat împrejurare în care sunt persoane îndreptățite să beneficieze de prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 503 din 17 martie 2005 Tribunalul Tulcea, secția civilă, a respins cererea formulată de reclamanta L.A., pentru lipsa calității procesuale active iar cererea formulată de L.E.T. și L.G. ca nefondată.

În motivarea sentinței s-a reținut că atâta timp cât nu a formulat notificare în procedura administrativă reglementată prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta L.A. nu are calitate procesuală activă să conteste dispoziția emisă de pârât.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanții L.G. și L.E.T. nu au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 3 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 atâta timp cât nu au depus înscrisuri cu care să probeze că autorul invocat, L.G., ar fi fost proprietarul imobilului în litigiu, certificatul eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului neputând fi considerat un act doveditor al dreptului pretins.

Prin decizia civilă nr. 804/C din 21 septembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanții L.E.T. și L.G., pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță.

În motivarea deciziei, instanța a apreciat că certificatul emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului face dovada doar cu privire la preluarea abuzivă a imobilului dar că acesta nu poate fi considerat un act doveditor al dreptului de proprietate al autorului reclamanților.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs apelanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului reclamanții susțin că numai printr-o interpretare greșită a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanțele de fond le-au respins cererea deși și-au dovedit calitatea de moștenitori ai proprietarului bunului precum și faptul că acesta a fost preluat de stat, în mod abuziv prin naționalizare, preluarea fiind evidențiată în anexa la Decretul nr. 92/1950, la lit. l), poziția 303, astfel cum rezultă din certificatul emis de Direcția Generală a Arhivelor Statului, Filiala Arhivelor Statului a Județului Galați.

Analizând critica formulată și care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, înscrisul prin care se atestă dobândirea unui drept subiectiv constituie, într-adevăr, proba cea mai demnă de a fi crezută, întrucât, fiind o probă preconstituită, va arăta raportul juridic intervenit într-o manieră cât mai precisă.

Deși constituie o probă exactă și fidelă a raportului juridic pe care îl constată, înscrisurile, cu trecerea anilor, se degradează sau pot fi pierdute ori distruse, caz în care, legiuitorul este în drept să deroge și să permită titularilor anumitor raporturi juridice să invoce, pe lângă înscrisurile constatatoare, și alte mijloace de probă în dovedirea acestora.

Este și cazul Legii nr. 10/2001 prin care s-a reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act normativ care, în redactarea inițială, impunea persoanelor îndreptățite să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, înscrisurile constatatoare ale raporturilor juridice intervenite în perioada de timp mai sus arătată și, uneori, chiar anterior datei de 6 martie 1945.

Or, era de presupus că astfel de înscrisuri, dată fiind perioada mare de timp în care bunurile s-au aflat în proprietatea statului comunist fără ca foștii proprietari să poată prevedea apariția sau evoluția evenimentelor viitoare, prin trecerea anilor, s-au deteriorat grav sau au fost pierdute de către titularii drepturilor sau moștenitorii acestora.

În complinirea dificultății prezentării unor astfel de înscrisuri probatorii, legea a fost modificată și, prin dispozițiile art. 24 alin. (1), în redactarea actuală, legiuitorul a statuat că, în absența unor probe contrare, existența și după caz întinderea, dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele prin care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat.

În speță, în listele anexă la Decretul de naționalizare nr. 92/1950, poziția nr. 303, este evidențiat ca proprietar al imobilului în litigiu autorul invocat prin cererea de chemare în judecată, L.G., din patrimoniul căruia s-au naționalizat 8 apartamente situate în Galați.

Așa fiind, cum instanțele de fond, pentru motivul reținut în mod greșit, anume lipsa înscrisului doveditor al dreptului de proprietate pentru imobilul în litigiu al autorului invocat de reclamanți, nu au intrat în cercetarea fondului pricinii, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârile date în primă instanță și apel și va trimite cauza spre rejudecare în fond aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții L.E.T. și L.G. împotriva deciziei nr. 804/C din 21 septembrie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Casează decizia precum și sentința nr. 503 din 17 martie 2005 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, și trimite cauza aceleeași instanțe spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.