Jurisdiction to award reparation for nationalized property: mandatory referral to municipal authority over direct claim for monetary compensation

Asupra recursului civil de față, constată:

Prin cererea notificată Primăriei Orașului Călimănești și Prefecturii Județului Vâlcea, petenții T.I. și Z.E., au cerut ca, în conformitate cu dispozițiile art. 10 și art. 33 din Legea nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în stațiunea Căciulata, construcție și 150 mp, preluat de stat abuziv din patrimoniul autorului lor T.G.G., decedat la 14 noiembrie 1970, prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, cu mențiunea că în prezent terenurile sunt ocupate de un complex hotelier, construcțiile fiind demolate.

Cu adresa nr. 5901 din 4 martie 2003 Prefectura Județului Vâlcea a comunicat petenților că a înaintat notificarea Primăriei Orașului Călimănești întrucât aceasta este competentă să o soluționeze, față de situația imobilelor în litigiu fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2004, reclamanții Z.E. și T.I. au cerut anularea măsurii dispuse de Prefectura județului Vâlcea și obligarea acesteia să le acorde despăgubiri bănești, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 567 din 22 iunie 2004 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins cererea.

În motivarea sentinței s-a reținut că reclamanții au dovedit faptul că autorul lor, T.I., a fost proprietarul imobilului situat în stațiunea Căciulata, construcție și 1700 mp, imobil care a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 precum și faptul că, ulterior naționalizării, construcția existentă a fost demolată iar terenul a fost ocupat de alte construcții.

Prima instanță a apreciat că în mod corect pârâta Prefectura Județului Vâlcea, dezinvestindu-se, a trimis notificarea formulată de reclamanți Primăriei Orașului Călimănești, dat fiind că potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent și nu despăgubiri bănești conform art. 36 din lege, cum greșit solicită.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții susținând că sunt îndreptățiți să primească despăgubiri bănești pentru imobilele naționalizate din patrimoniul autorului lor și care nu mai pot fi restituite în natură și că numai printr-o interpretare greșită a legii, prima instanță a constatat că ar fi îndreptățiți doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia civilă nr. 26/A din 21 ianuarie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.

În motivarea deciziei s-a reținut că deși imobilul care a aparținut autorului reclamanților a avut destinație de locuință, atâta timp cât acesta a fost demolat, în cauză sunt incidente art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoanele îndreptățite pot primi măsuri reparatorii prin echivalent și nu dispozițiile art. 36, care permit acordarea persoanelor îndreptățite, numai în anumite situații speciale, de despăgubiri bănești.

Împotriva aceste decizii au declarat recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului reclamanții susțin că față de situația de fapt constatată, anume că imobil în litigiu care a fost preluat de stat din patrimoniul autorului în mod abuziv, dar cu titlu valabil, adică prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, a avut destinația de locuință, în cauză nu erau incidente art. 9 alin. (2) și art. 10 ci dispozițiile art. 36 din lege care permit ca, în situația în care restituirea în natură nu mai este posibilă, persoana îndreptățită să primească despăgubiri bănești.

Susține recurenta că dreptul său de a primi despăgubiri bănești s-a născut la momentul apariției Legii nr. 10/2001 și că acest drept nu poate fi înlăturat nici prin normele emise în aplicarea acestui act normativ de către guvern, nici prin precizările formulate de Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 și nici prin modificările aduse ulterior acestui act normativ.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 10 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială a legii), în situația imobilelor, teren și construcții preluate abuziv, construcții care au fost demolate în totalitate iar terenurile ocupate ulterior cu alte construcții, caz în care nu mai este posibilă restituirea în natură, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, înțelegând prin aceasta sub formă de titluri de valoare nominală sau de acțiuni sau sub formă de despăgubiri bănești.

Indiferent însă de categoria măsurilor reparatorii solicitate de către persoanele îndreptățite și de procedurile legale reglementate prin lege pentru trimiterea de către persoana îndreptățită a notificării, conform art. 33 din lege (în redactarea inițială a legii) competența de a soluționa astfel de cereri revenea primarului unității administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul sau, după caz primarului general al Municipiului București.

Așa fiind, în mod corect, pârâtul Prefectul Județului Vâlcea, primind notificarea formulată de reclamanți a înaintat-o Primarului Orașului Călimănești în vederea analizării și soluționării acesteia.

Primarului Orașului Călimănești a soluționat cererea notificată de reclamanți prin dispoziția nr. 643 din 29 octombrie 2004.

În măsura în care reclamanții nu sunt mulțumiți de soluția adoptată de Primarul Orașului Călimănești cu privire la cererea notificată pot contesta dispoziția mai sus arătată în procedura reglementată de art. 24 din lege, inclusiv sub aspectul felului măsurilor reparatorii care le-au fost sau nu acordate.

Ca atare, în mod just instanțele de fond au respins cererea reclamanților îndreptată împotriva adresei prin care Prefectura Județului Vâlcea a comunicat petenților că a înaintat notificarea Primăriei Orașului Călimănești

În acest context al analizei este de menționat și faptul că referitor la regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat, legiuitorul a înțeles să modifice succesiv dispozițiile Legii nr. 10/2001, inclusiv dispoziția art. 36 invocată de către reclamanți, instituind sub acest aspect o reglementare specială prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, reglementare potrivit căreia titlul de despăgubire urmează a fi emis persoanelor îndreptățite numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aflate în subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate care în parte se substituie și în parte le completează pe cele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții Z.E. și T.I. împotriva deciziei nr. 26/A din 21 ianuarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2006.