Burden of proof for physical existence of nationalized assets under Law 10/2001

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, C.T. a solicitat Primăriei municipiului Slobozia acordarea de măsuri reparatorii în echivalentul echipamentelor tehnologice din fabrica de decorticat orez naționalizate în baza Legii nr. 119/1948 din coproprietatea autorului său C.T.

Primarul municipiului Slobozia a emis dispoziția nr. 535 din 28 mai 2003, prin care a respins cererea obiect al notificării cu motivarea că echipamentele tehnologice solicitate de petent nu se află fizic în patrimoniul Consiliului Local Slobozia, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

C.T. a contestat în justiție dispoziția de mai sus susținând că este nelegală, deoarece a făcut dovada că odată cu fabrica au fost naționalizate un curățitor, un decojitor „Hamburg”, un trior, un selector, două mașini pentru șlefuit orez marca „Hamburg”, un vânturător, șase elevatoare cu cupe, un motor „Flinc”, o pompă de apă și un dinam de 12 volți.

Ca urmare, contestatorul a cerut anularea dispoziției și obligarea Primăriei municipiului Slobozia, Prefecturii Ialomița și Ministerului Finanțelor Publice să-i acorde despăgubiri în valoare de 2.565.000.000 lei.

Tribunalul Ialomița, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 426 F din 2 decembrie 2003, prin care a respins contestația cu motivarea că, deși a dovedit preluarea utilajelor de către stat, contestatorul nu a făcut dovada că ele mai există fizic în patrimoniul unității notificate, deși sarcina probei îi revenea potrivit prevederilor art. 1169 C. civ., astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care măsurile reparatorii privesc utilajele și instalațiile preluate de stat, afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Contestatorul a declarat apel susținând că principiul actori incumbit probatio nu este aplicabil, deoarece după naționalizare nu a mai putut obține informații privind bunurile aflate în posesia statului, asemenea informații neputând fi furnizate decât de unitatea deținătoare. Ca urmare, susține contestatorul, din moment ce unitatea notificată nu a comunicat procese verbale de casare, înlocuire sau distrugere, existența fizică a bunurilor în cauză este prezumată.

Apelul astfel motivat a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 766 din 04 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel a reținut că Primăria municipiului Slobozia a negat că deținea utilajele pretinse de contestator, astfel că revenea contestatorului sarcina de a proba faptul pozitiv al existenței respectivelor bunuri în posesia unității notificate.

Contestatorul a declarat recurs, prin care, reiterând motivele de apel ca motive de recurs, a cerut casarea hotărârilor pentru cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este întemeiat.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel, au aplicat greșit în cauză regula de procedură de drept comun instituită prin art. 1169 C. civ., potrivit cu care „cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”.

Aceasta pentru că în materia Legii nr. 10/2001 există o procedură specială, valabilă atât pentru faza administrativă prealabilă, cât și pentru cea contencioasă, care a prevăzut reguli anume referitoare la dovedirea dreptului pretins.

Astfel, conform cu art. 22 din forma inițială a legii, în sarcina persoanelor îndreptățite există numai obligația de a depune, fie o dată cu notificarea, fie într-un anume termen, doar actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate.

Orice alte dovezi sunt în sarcina entității notificate, care, dacă este deținătorul bunului, are obligația de a rezolva cererea obiect al notificării (art. 23 din aceeași formă a legii).

Mai mult, cum este și cazul în speță, dacă persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în raza căreia se află imobilul, care, în termen de 30 zile, este obligată să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare ale unității deținătoare (art. 26 din lege).

În speță, instanțele au constatat că s-a făcut dovada calității de moștenitor a contestatorului și dovada naționalizării, însă au greșit hotărând că era în sarcina contestatorului să facă dovada existenței bunurilor.

Dimpotrivă, pentru cele deja arătate, asemenea sarcină revenea primăriei notificate care a emis, prin primar, dispoziția contestată.

De altfel, contrar statuării din apel, nu este vorba în cauză ca primăria să dovedească un fapt negativ constând în inexistența bunurilor în litigiu, ci să facă acele dovezi expres rezultate din conținutul art. 6 alin. (2) din forma inițială a Legii nr. 10/2001, anume faptele înlocuirii, casării sau distrugerii utilajelor și/sau instalațiilor.

Soluționând cauza pe motivul exclusiv al neîndeplinirii de către contestator a unei obligații legal inexistente în sarcina sa și refuzând a cerceta fondul după încuviințarea și administrarea probatoriului necesar, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și a aplicat greșit prevederile art. 1169 C. civ., nesocotind concomitent dispozițiile mai sus menționate din Legea nr. 10/2001, lăsând nelămurită pe deplin situația de fapt, astfel încât instanța supremă nu poate hotărî asupra fondului.

În consecință, în temeiul dispozițiilor coroborate ale art. 304 alin. (9), art. 312 alin. (1), (2), (5) și art. 314 C. proc. civ., recursul de față va fi admis, decizia dată în apel va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleași instanțe de apel, care va hotărî asupra modului de aplicare în speță a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai după deplina lămurire a situației de fapt cu privire la utilajele și/sau instalațiile în litigiu pe baza unor probe utile, concludente și pertinente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de C.T. împotriva deciziei nr. 766 din 4 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2007.