Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4973/2006 AI generated

Expropriation compensation annulled for absolute procedural nullity due to failure to adjudicate all pending appeals

Case Number Decizia nr. 4973/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania quashed the appellate decision and related interlocutory orders, remanding the case to the Court of Appeal for retrial, thereby upholding the recants' challenge to the procedural validity of the prior judgments. The dispute originated from a civil action by an heir seeking reparations for a house and land expropriated for public utility, where the Court of Appeal had determined the compensation amount but failed to adjudicate the appeals declared by two other defendants (a local municipality and a mining company) that were attached to the case. Relying on the public order requirement under Article 304(5) of the Code of Civil Procedure, the Supreme Court found that the appellate court’s failure to pronounce on all pending appeals constituted an absolute procedural nullity under Article 105(2) that could not be cured by subsequent corrections to the financial figures. Consequently, the court annulled the final judgment and the two chamber orders regarding material errors, leaving no valid final assessment of the compensation claim in force pending a complete retrial of all appeals by the first-instance tribunal.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 din Legea nr. 10/2001, art. 11 pct. 7 din Legea nr. 10/2001, art. 281 C. proc. civ, art. 304 pct. 5 C. proc. civ, art. 105 alin. (2) C. proc. civ, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Expropriation compensation annulled for absolute procedural nullity due to failure to adjudicate all pending appeals: Prin aceeași hotărâre s-a respins apelul declarat de pârâta C.N.L.O. Târgu Jiu, cu motivarea că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea 10/2001.

Keywords

AI generated
procedural nullity action for annulment compensation for expropriation civil judgment material error financial correction

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj la 19 noiembrie 2002, reclamantul M.C. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria Fărcășești, județul Gorj, Prefectura Gorj și Î.M. Rovinari (fostă I.M. Pinoasa), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la despăgubiri, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul casă de locuit ( în prezent demolată) și teren, ce au făcut obiectul exproprierii pentru utilitate publică.

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 85 din 25 martie 2003 a admis acțiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtele Exploatarea Minieră a Lignitului Rovinari,

C.N.L.O. Târgu Jiu, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura Gorj și Primăria Farcășești și a constatat că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în valoare de 301.544.757. lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada calități de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, ca unic moștenitor al fostului proprietar al imobilului în litigiu, expropriat pentru utilitate publică, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 7 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul M.C. și pârâta C.N.L.O. Târgu Jiu.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 262 din 10 octombrie 2003, a admis apelul reclamantului și a constatat valoarea măsurilor reparatorii ce se cuvin acestuia ca fiind de 301.587.717 lei reprezentând contravaloarea materialelor rezultate din demolarea imobilului expropriat, conform art. 5 din Decret nr. 32 din 13 februarie 1987.

Prin aceeași hotărâre s-a respins apelul declarat de pârâta C.N.L.O. Târgu Jiu, cu motivarea că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 din Legea 10/2001.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 20 ianuarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis cererea formulată de reclamantul M.C., în temeiul art. 281 C. proc. civ. și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei nr. 262 din 10 octombrie 2003 a aceleiași instanțe, în sensul că valoarea măsurilor reparatorii ce i se cuvin este de 502.702.000 lei în loc de 301.587.717.lei.

Prin încheierea din camera de consiliu din 19 martie 2004 pronunțată de aceiași instanță în dosarul nr. 1786/2004 s-a admis cererea formulată de reclamant și s-a dispus, conform art. 281 C. proc. civ., îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul decizie civile nr. 262 din 10 octombrie 2003 și al încheierii din 20 ianuarie 2004 pronunțată în dosarul nr. 3339/2003 al Curții de Apel Craiova, în sensul că suma ce reprezintă valoarea de expertiză este de 358.143.657 lei și nu 301.587.717 lei sau 502.702.000 lei, cum din eroare s-a menționat.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din 19 martie 2004 a Curții de Apel Craiova (dos. 1786/2004) a declarat recurs la 8 iunie 2004, pârâta SC C.E.R. SA, criticând-o pentru stabilirea eronată a contravalorii imobilului expropriat din raportul de expertiză ce menționează suma de 470.702.000. lei, și nu suma de 466.064.000 lei.

Pentru a-și justifica calitatea procesuală recurenta a depus la dosar H.G. 103/2004 prin care E.M.L. Rovinari s-a unit cu SC E. Rovinari, formând C.E. Rovinari S.A.

La 7 martie 2003, Curtea de Apel Craiova a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție cererile de apel formulate împotriva sentinței civile nr. 85 din 25 martie 2003 pronunțate de Tribunalul Gorj, de către Primăria Fărcășești, județul Gorj și E.M.C. Rovinari, neatașate la dosarul de apel dintr-o deficiență a serviciului arhivă-registratură.

S-au înaintat totodată la 12 martie 2004 și respectiv 15 decembrie 2003 recursurile declarate de E.M.C. Rovinari împotriva încheierii din Camera de consiliu din 20 ianuarie 2004 și a deciziei civile nr. 262 din 10 octombrie 2003 ale Curții de Apel Craiova,

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție Curți de Casație și Justiție se reține că prin decizia recurată, instanța de apel s-a pronunțat doar asupra apelurilor declarate împotriva sentinței nr. 85 din 25 martie 2003 a Tribunalului Gorj de care reclamantul M.C. și pârâta CNLO Oltenia Târgu Jiu, deși împotriva aceleiași hotărâri declaraseră apel și pârâtele Primăria Fărcășești, județul Gorj și EMC Rovinari

Ca atare se va constata din oficiu că sunt întrunite dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin nepronunțarea asupra a două din apelurile declarate împotriva sentinței primei instanțe fiind încălcate formele de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar vătămarea procesuală cauzată celor două pârâte neputând fi acoperită decât prin casarea hotărârii pronunțate în aceste condiții.

În consecință, urmează ca pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu, să se achite recursurile declarate de pârâtele E.M.C. Rovinari și SC C.E.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 262 din 10 octombrie 2003 și a încheierilor, din Camera de consiliu din 20 ianuarie 2004 și 19 martie 2004 ale Curții de Apel Craiova.

În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se vor casa hotărârile menționate și se va trimite cauza spre judecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâtele E.M.C. Rovinari și SC C.E.R. S.A. împotriva deciziei civile nr. 262 din 10 octombrie 2003 a Curții de Apel Craiova, împotriva încheieri din 20 ianuarie 2004

și a încheieri din 19 martie 2004 ale aceleiași instanțe, pe care le casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 mai 2006.