Restitution claim prevails; appellate denial quashed for improper evidentiary restriction, 1,480 sqm ordered returned.

Asupra recursului de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 1019 din 23 septembrie 2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația formulată de reclamanta B.E.E. în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General, a anulat dispoziția nr. 3454 din 25 octombrie 2004, a constatat că reclamanta are calitate de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001, a obligat pârâtul să emită dispoziția de restituire în natură pentru suprafața de 1480 mp teren situat în București, și despăgubiri pentru suprafața de 450 mp teren.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a formulat notificare solicitând restituirea în natură a terenului de 1500 mp situat în București, și despăgubiri pentru suprafața de teren ocupată de blocul de locuințe. Terenul a aparținut tatălui său, P.D.

În dovedirea cererii sale reclamanta a depus în copie procesul verbal nr. 64911/1940 emis de Comisia pentru înființarea cărților funciare privind imobilul din calea G., decizia nr. 1960/1945 emisă de Comisia a VIII-a de judecată pentru stabilirea definitivă a sinistraților de bombardament, fișa de scădere a impozitelor și taxelor, care face dovada că acest teren a aparținut autorului său și a trecut ulterior în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, poziția nr. 5839.

Pentru a face dovada succesiunii reclamanta a depus Hotărârea emisă de Tribunalul Ilfov, secția a VII-a, Jurnalul 12742 din 8 iulie 1947 din care rezultă că de pe urma defunctului D.P. au rămas ca moștenitori soția supraviețuitoare, V.G.P. și cei 4 copii ai săi, printre care și reclamanta.

În aceste condiții instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor art. 3 și art. 4 alin. (3) din Legea 10/2001.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General susținând că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită, întrucât nu a depus actul de proprietate și certificatul de moștenitor în termenul prevăzut de art. 22 din Legea 10/2001.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 85 din 15 martie 2006 a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul respingerii contestației formulate de reclamantă reținând că din actele depuse rezultă că reclamanta este moștenitoarea defunctului D.P., fila 61, însă nu a făcut dovada că acesta din urmă a avut în proprietate imobilul a cărui restituire se solicită.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta B.E.E., în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., motivând că actele doveditoare care au lipsit în faza administrativă au fost depuse în instanță, astfel încât, în mod greșit s-a apreciat că nu s-a dovedit faptul că terenul a aparținut autorului său.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Art. 23 al Legii 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 actele doveditoare ale dreptului de proprietate se pot depune până la data soluționării notificării.

Potrivit acestui articol, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația să ia în considerare toate actele depuse până la data emiterii deciziei sau dispoziției motivate, iar stabilirea momentului până la care persoana îndreptățită poate să depună actele doveditoare nu limitează posibilitatea instanței, investită cu acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea 10/2001 de a soluționa procesul doar pe baza actelor depuse în etapa procedurii administrative.

Stabilirea obligației pentru instanță de a soluționa pricina doar pe baza înscrisurilor depuse în etapa anterioară demersului judiciar ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție recunoscut de art. 21 din Constituție și a dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, dovada dreptului de proprietate a fost făcută de către reclamantă care a depus la filele nr. 4-5 ale dosarului de fond copiile procesului verbal nr. 64911/1940 emis de Comisia pentru înființarea cărților funciare privind imobilul din calea G. și deciziei nr. 1960/1945 emisă de Comisia a VIII-a de judecată pentru stabilirea definitivă a sinistraților de bombardament din care rezultă indubitabil că imobilul a aparținut autorului său.

Chiar dacă reclamanta nu a depus copia titlului de proprietate, ci doar înscrisuri care atestă că imobilul a aparținut autorului său, operează prezumția instituită de art. 24 al Legii 10/2001, cu modificările aduse prin Legea 247/2005, potrivit căreia, în lipsa unor dovezi contrare existența și întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive. În cazul de față imobilul a fost preluat prin Decretul 92/1950, în care, la poziția nr. 5839 figurează autorul reclamantei, D.P.

De asemenea, reclamanta a dovedit și calitatea de persoană îndreptățită, depunând la fila 61 a dosarului de fond hotărârea emisă de Tribunalul Ilfov, secția a VII-a, Jurnalul 12742 din 8 iulie 1947 din care rezultă că este descendenta autorului D.P.

Față de considerentele expuse, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General menținând sentința instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta B.E.E. împotriva deciziei nr. 85 din 15 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și, pe fond, respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1019 din 23 septembrie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 14 martie 2007, în ședința publică.