Municipal obligation to issue reasoned property restitution decision under Law No. 10/2001

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.

Prin sentința nr. 275 din 1 martie 2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamanții B.G.A. și B.L. împotriva pârâtului Municipiul București prin Primarul General și a obligat pârâtul să emită dispoziția motivată privind acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București.

Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, pârâtul era obligat să soluționeze notificarea printr-o dispoziție, indiferent dacă reclamanții au depus înscrisurile doveditoare în termenul legal.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General invocând că tribunalul nu era competent material să soluționeze cauza, o obligație de a face, care potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competența judecătoriei.

Apelantul a mai susținut că acțiunea reclamanților este nefondată întrucât termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziției este unul de recomandare, iar depășirea acestuia în mod culpabil poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu. De asemenea, notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 463 din 24 octombrie 2006 a respins apelul ca nefondat reținând că prin decizia nr. IX din 20 martie 2006 Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că instanța căreia îi revine competența de soluționare a cererilor formulate împotriva refuzului de a emite dispoziția motivată, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.

Faptul că termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 este un termen de recomandare nu are nici o importanță, câtă vreme pârâtul nu a putut justifica în nici un fel refuzul de a emite dispoziția la care îl obligă legea. În plus, termenul de 60 de zile este stipulat în favoarea persoanei îndreptățite, unitatea notificată fiind obligată să soluționeze notificarea pe baza actelor de care persoana îndreptățită a înțeles să se prevaleze, lipsa acestora neputând constitui un argument pentru pasivitatea unității deținătoare.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- termenul de 60 de zile pentru emiterea dispoziției motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de restituire este complet, reclamanții nefăcând această dovadă

- reclamanții nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de restituire este prematură.

Recursul este nefondat pentru motivele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este obligată să emită dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare prevăzut de art. 23 din lege.

Legiuitorul a stabilit două date de referință pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia persoanele îndreptățite care nu au depus întregul material probator odată cu notificarea. Deși, inițial, nu s-a prevăzut nici o altă obligație, în sarcina unității deținătoare sau a persoanei îndreptățite, de a verifica suficiența materialului probator al dreptului de proprietate și a calității de moștenitor, Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit, pentru unitatea deținătoare, obligația de a comunica în scris celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.

În speță, pârâtul Municipiul București prin Primarul General nu și-a îndeplinit această obligație, prejudicind interesul legal al persoanelor îndreptățite.

În contextul prezentat, obligația de a emite dispoziția motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001 este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurentul trebuie să răspundă la notificare.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 463 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 5 martie 2007.