Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 10293/2006 AI generated

Recalculating pension rights under reformed collective bargaining agreement after unilateral employer adjustment

Case Number Decizia nr. 10293/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the civil appeal filed by the defendant, a municipal authority, and ordered the cassation of the appellate decision, remanding the case to the original appellate court for a fresh trial. The dispute concerned a challenge to an administrative order denying property rights, where the lower courts had partially granted claims for restitution of real estate and repaorative measures based on sales contracts and inheritance. The decisive legal basis for the appellate court's reversal was the appellant's failure to comply with specific evidentiary deadlines set by the High Court, requiring the submission of documents proving the identity of the original claimant, the decedent's death certificate, and the legal assistance contract, leading to the admission of the appeal and remand under Article 313 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 313 C. proc. civ; Recalculating pension rights under reformed collective bargaining agreement after unilateral employer adjustment: Întrucât intimatul-reclamant nu a depus la dosarul instanței de recurs toate înscrisurile ce i-au fost solicitate, urmează a fi admis recursul, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Keywords

AI generated
pension adjustment collective bargaining article of civil procedure restitution of property right to property real contract

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 678 din 8 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Iași a fost admisă contestația formulată de contestatorul I.V.J. împotriva dispoziției nr. 2909 din 22 decembrie 2003, emisă de Primarul municipiului Iași, care a fost anulată, a fost obligat pârâtul să-i acorde contestatorului măsuri reparatorii prin echivalent, pentru apartamentele imobilului situat în Iași, ce formează obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 31/1997, 122/1997 și 192/1997, să-i restituie în natură restul construcției, precum și suprafața de 883 mp teren construit și neconstruit și a fost respinsă, ca nedovedită, cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Apelul declarat de Primarul municipiului Iași a fost admis, prin decizia nr. 80 din 25 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost schimbată, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a fost obligat pârâtul să-i restituie contestatorului suprafața de 431 mp teren neconstruit și au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Iași, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că în faza administrativă nu au fost depuse toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului și a calității de moștenitor, fiind încălcate astfel prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor urma.

În faza de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin încheierea din 28 iunie 2006, l-a obligat pe intimatul-reclamant să depună la dosar dovada că autorul său, G.I.V. este una și aceeași persoană cu I.V., certificatul de deces al tatălui său, I.D., o copie a actului său de identitate întrucât pașaportul acestuia de cetățean român cu domiciliul în străinătate a expirat la data de 22 septembrie 2002 (fila 27 din dosarul instanței de fond) și contractul de asistență juridică.

Întrucât intimatul-reclamant nu a depus la dosarul instanței de recurs toate înscrisurile ce i-au fost solicitate, urmează a fi admis recursul, conform art. 313 C. proc. civ., a fi casată decizia curții de apel și a fi trimisă cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecarea apelului.

Instanța de trimitere urmează a stărui pentru depunerea la dosar a tuturor înscrisurilor solicitate de instanța de recurs.

Având în vedere motivul ce determină casarea deciziei atacate, urmează a fi examinate, cu ocazia rejudecării, criticile formulate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Iași împotriva deciziei nr. 80 din 25 februarie 2005 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2006.