Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6330/2006 AI generated

Tardiness of criminal appeal and individualization of sentence for aggravated robbery

Case Number Decizia nr. 6330/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of defendant F.V. as unfounded and the appeal of defendant C.D. as tardy, thereby upholding the lower court's decision which convicted all three defendants for aggravated robbery and related offenses, maintaining their respective prison sentences including the revocation of conditional releases and the imposition of civil liability for damages. The dispute arose from a nighttime home invasion where the defendants stole property and assaulted the victim; C.D. challenged the legal qualification of the crime as robbery rather than qualified theft, while F.V. sought a reduction in his sentence based on personal circumstances. The court’s decisive legal basis included Article 38515(1)(a)(i) of the Code of Criminal Procedure for dismissing the late appeal, Article 38515(1)(b) for dismissing the unfounded appeal, and Articles 186 and 3859 of the same code to determine that the ten-day appeal period for C.D. expired on July 10, 2006, rendering his filing on July 14, 2006, procedurally invalid, while Articles 52, 72, and 74 of the Penal Code supported the original individualization of penalties considering the defendants' recidivism and the social danger of the offenses.

Legislator headnote

AI generated

art. 37 lit. a) C. pen, art. 74 lit. c) C. pen, art. 76 lit. b) C. pen, art. 61 C. pen, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 34 lit. b) C. pen; Tardiness of criminal appeal and individualization of sentence for aggravated robbery: A condamnat pe inculpatul L.V., prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an și 4 (patru) luni închisoare.

Keywords

AI generated
individualization of criminal sentence aggravated robbery property offenses crime victim code of criminal procedure qualified theft

Cited Legislation

AI generated
art. 37 lit. a) C. pen
pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art.
art. 74 lit. c) C. pen
pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art.
art. 76 lit. b) C. pen
pen., art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.
art. 61 C. pen
În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 455 zile rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.
art. 41 alin. (2) C. pen
pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
art. 34 lit. b) C. pen
a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de la pct.
art. 71 C. pen
În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.
art. 88 C. pen
În temeiul art. 88 C. pen., coroborat cu art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 159 din 26 aprilie 2006, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul C.D., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 455 zile rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 556 din 28 noiembrie 2001 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

A constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 1060 din 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă la data de 14 noiembrie 2005, prin decizia penală nr. 760 din 14 noiembrie 2005 a Tribunalului Suceava, la pedeapsa de un an și 6 (șase) luni închisoare [(infracțiune prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.)].

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de la pct. 1 cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1060 din 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, în pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., coroborat cu art. 36 alin. (3) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive și durata deja executată, conform sentinței penale nr. 1060 din 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți, de la data de 19 iulie 2005, la zi.

A menținut starea de arest a inculpatului, aflat în executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1060 din 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți.

A anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1770/2005 emis de Judecătoria Rădăuți în baza sentinței penale nr. 1060 din 29 septembrie 2005 a Judecătoriei Rădăuți și a dispus emiterea unui nou mandat, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

A condamnat pe inculpatul F.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de un an și 10 (zece) luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.V. prin sentința penală nr. 1196 din 10 decembrie 2003 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă la 22 decembrie 2003 prin neapelare și a dispus ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în total 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A condamnat pe inculpatul L.V., prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 alin. (1) lit. a), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 lit. c) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (21) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la pedeapsa de un an și 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de un an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului L.V. prin sentința penală nr. 1196 din 10 decembrie 2003 a Judecătoriei Rădăuți, definitivă prin neapelare la data de 22 decembrie 2003 și a dispus ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în total 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 – art. 999 C. civ., a admis pretențiile civile formulate de partea civilă B.V., astfel cum au fost restrânse și, în consecință, a obligat inculpații în solidar, să plătească părții civile suma de 200 RON cu titlul de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 9 februarie 2005, inculpații F.V., C.D. și L.V. au pătruns în locuința părții vătămate B.V. de unde au sustras mai multe bunuri, iar în momentul în care au fost prinși de către acesta, au agresat-o, lovind-o în zona capului, pentru a-și asigura scăparea cu bunurile respective.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, certificat medio - legal, raport de expertiză medico - legală psihiatrică, acte medicale, declarațiile martorilor B.G., S.I., P.A., L.C. și L.L., precum și declarațiile inculpaților.

Fiind audiați pe parcursul urmăririi penale, inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor, însă în timpul cercetării judecătorești au menținut doar parțial declarațiile anterioare.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 213 din 19 iunie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații F.V., C.D. și L.V. împotriva sentinței penale nr. 159/2006 a Tribunalului Suceava, însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs inculpatul C.D., solicitând schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat și inculpatul F.V., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului și redozarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale sale.

La termenul din 31 octombrie 2006, instanța considerând cauza în stare de judecată, în baza art. 302 alin. (1), raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., din oficiu, a pus în discuția părților excepția tardivității recursului declarat de inculpatul C.D.

Apărătorului inculpatului a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Recursul declarat de inculpatul C.D. este tardiv introdus, iar cel declarat de inculpatul F.V. este nefondat.

Analizând excepția invocată din oficiu, Curtea constată că decizia atacată a fost pronunțată în ședință publică, la data de 19 iunie 2006, menționându-se în dispozitivul deciziei ca termenul de recurs este de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul C.D. și de la pronunțare pentru celelalte părți, întrucât toate părțile au fost prezente la dezbateri, inculpatul C.D., fiind prezent în stare de arest, astfel după cum rezultă din partea introductivă a deciziei.

Dovada de primire și procesul verbal de predare a extrasului hotărârii penale nr. 213 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava poartă ștampila locului de detenție, cu data de 27 iunie 2006, dată la care inculpatului C.D. i-a fost comunicată hotărârea pronunțată.

Recursul inculpatului C.D. a fost declarat, conform datei scrisă olograf de către acesta pe cererea de recurs, la data de 14 iulie 2006.

Așa fiind, conform dispozițiilor art. 186 C. proc. pen., la calcularea termenelor pe zile nu se socotește ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua în care acesta se împlinește. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează.

Se constată astfel, că nu are importanță ziua din care începe să curgă termenul și numai dacă ultima zi ar fi fost într-o zi nelucrătoare, acesta s-ar fi prelungit până la sfârșitul primei zile lucrătoare care ar fi urmat.

În speța de față, rezultă faptul că termenul a început să curgă din data de 28 iunie 2006, iar ultima zi în care inculpatul se putea adresa instanței fiind 8 iulie 2006, zi de sâmbătă.

În atare situație, termenul se prelungea de drept până în ziua de luni, 10 iulie 2006, prima zi lucrătoare.

Așa fiind, față de cele menționate, se constată că declararea recursului de către inculpatul C.D., la data de 14 iulie 2006, s-a făcut cu depășirea termenului procedural de 10 zile.

Analizând decizia atacată prin prisma motivului invocat de inculpatul F.V., Curtea constată că în ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicată acestuia, hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice, la stabilirea pedepsei avându-se în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, pe timpul nopții modul de operare, faptul că inculpații au fost în număr de trei, circumstanțele personale ale inculpatului F.V., care este recidivist, fiind condamnat anterior pentru o infracțiune de furt calificat săvârșită tot împreună cu unul din coinculpații din prezenta cauză, fiind cunoscut în societate cu un comportament necorespunzător, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.

Ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen., Curtea urmează a respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de inculpatul C.D. și, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul F.V., conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.V. împotriva deciziei penale nr. 213 din 19 iunie 2006 a Curții de Apel Suceava.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul C.D. împotriva aceleiași decizii.

Constată că inculpatul C.D. este arestat în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2006.