Inmate's suspension of prison term denied; difficult family finances not a special circumstance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as unfounded the inmate's appeal against the appellate decision (which had upheld the trial court's rejection of his request), leaving in force the denial of his application for suspension of imprisonment; the inmate was ordered to pay 240 lei in judicial costs. The dispute concerned a request under Articles 455 and 453(1)(c) of the Romanian Code of Criminal Procedure to interrupt a 13-year prison sentence for three months, based on alleged special circumstances in his family (two minors in his care, an ill partner, and a mother with a small pension). The decisive legal basis was that the family's difficult financial situation did not constitute a "special circumstance" within the meaning of Article 453(1)(c), as it pre-existed incarceration and could not be remedied within the maximum three-month interruption period; the social investigation report contradicted the inmate's claims, and his absence from the workforce meant any short-term earnings would be insufficient.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 371 alin. (2) C. proc. pen, art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 453 lit. c) C. proc. pen, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Inmate's suspension of prison term denied; difficult family finances not a special circumstance: The dispute concerned a request under Articles 455 and 453(1)(c) of the Romanian Code of Criminal Procedure to interrupt a 13-year prison sentence for three months, based on alleged special circumstances in his family (two minors in his care, an ill partner, and a mother with a small pension). The decisive legal basis was that the family's difficult financial situation did not constitute a "special circumstance" within the meaning of Article 453(1)(c), as it pre-existed incarceration and could not be remedied within the maximum three-month interruption period; the social investigation report contradicted the inmate's claims, and his absence from the workforce meant any short-term earnings would be insufficient.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for rejecting the appeal as unfounded.
Legal basis for ordering the appellant to pay court costs.
Full text
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 546 din 9 mai 2006, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii, formulată de petentul-condamnat M.B.S., pe care l-a obligat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Instanța de fond a reținut, pe situația de fapt, că, prin sentința penală nr. 613 din 7 mai 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, din dosar nr. 3501/2003, petentului-condamnat i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare.
În motivare, instanța de fond a arătat că, deși referatul de anchetă socială confirmă susținerea petentului-condamnat, potrivit căreia familia acestuia se confruntă cu greutăți materiale, acestea nu constituie împrejurări speciale în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În termen legal, petentul-condamnat a declarat apel, pentru netemeinicie.
În motivarea orală a apelului, apelantul petent condamnat a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât, așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, are în întreținere doi minori, soția sa este operată, mama sa are o pensie mică și este bolnavă, astfel încât prezența sa este necesară pentru a-și ajuta familia.
A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale și rejudecând pe fond, să se dispună întreruperea executării pedepsei închisorii pe o durată de 3 luni.
Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată atât din punct de vedere al motivului de netemeinicie invocat, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că apelul declarat de apelantul petent condamnat nu este fondat.
Astfel, potrivit referatului de anchetă socială din data de 3 mai 2006, întocmit de Consiliul local al Sectorului II, București – D.G.A.S.P.C., petentul condamnat întreține o relație de concubinaj cu D.M.C., care nu are probleme de sănătate, din care au rezultat minorii M.R.G., în vârstă de 3 ani și D.L.I., în vârstă de 7 ani, a cărei paternitate nu a fost recunoscută de către petentul condamnat, alături de care locuiește M.E., bunica concubinei petentului condamnat, în a cărei proprietate se află garsoniera și nu mama sa, după cum susține petentul condamnat, care, pierzându-și locuința, este adăpostită de rude, venitul lunar al acestora însumând 684 RON, iar petentul-condamnat nu avea ocupație la momentul arestării sale preventive.
Așadar, Curtea a constatat că susținerile petentului-condamnat sunt contrazise de constatările consemnate în referatul de anchetă socială, în sensul că D.M.C., concubina, și nu soția petentului condamnat, nu are probleme de sănătate, unul dintre minori nu a fost recunoscut de către petentul condamnat, iar mama petentului condamnat locuiește, ocazional, la rude, neavând adăpost.
De asemenea, situația financiară dificilă a familiei petentului condamnat nu constituie o împrejurare specială care ar avea consecințe grave, în sensul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu atât mai mult cu cât petentul condamnat nu avea un loc de muncă și chiar în ipoteza în care și-ar găsi imediat un loc de muncă veniturile realizate pe durata de 3 luni ar fi insuficiente pentru depășirea stării de sărăcie.
În consecință, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul petent condamnat M.B.S., prin decizia penală nr. 452 din 9 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
Împotriva deciziei penale nr. 452 din 9 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal a declarat recurs condamnatul, solicitând întreruperea executării pedepsei pe o perioadă de 3 luni întrucât sunt îndeplinite cerințele art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Examinând recursul declarat de condamnat prin prisma dispozițiilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează.
Din referatul de anchetă socială întocmit de Consiliul Local al Sectorului 2 – D.G.A.S.P.C. Sector 2 rezultă că mama condamnatului de probleme de sănătate, iar concubina acestuia împreună cu cei doi copii minori se confruntă cu greutăți financiare.
Situația materială dificilă a familiei condamnatului nu constituie însă o „împrejurare specială” în înțelesul dispozițiilor legale invocate, aceasta preexistând încarcerării condamnatului și neputând fi remediată într-un interval de timp de maxim 3 luni cât ar fi posibilă întreruperea executării pedepsei.
În consecință, în raport de cele expuse, în mod justificat a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei, astfel că în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul M.B.S. împotriva deciziei penale nr. 452 din 9 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 240 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 septembrie 2006.