Timeliness of criminal appeal and absence from pronouncement as bar to reinstatement

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 482 din 11 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus, în temeiul art. 20 raportat la art. 211 lit. b) și c) și alin. (21) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului I.V., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

În temeiul art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea tuturor drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de 24 de ore din 7 septembrie 2004 și perioada arestului preventive de la 8 septembrie 2004 la zi.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În seara de 7 septembrie 2004, în jurul orelor 21,45, inculpatul I.V. a urcat în stația RATB – Poșta Titan în autobuzul 335 urmărind doi tineri care urcaseră în acest mijloc de transport identificați ulterior ca fiind părțile vătămate M.V.A. și G.M.L.

Inculpatul I.V. s-a apropiat de cei 2 tineri și sub amenințarea unui briceag a început să umble în buzunarele părților vătămate.

Partea vătămată M.V. a început să strige, moment în care inculpatul a coborât din autobuz în fugă, fiind însă imobilizat de doi lucrători de poliție care se aflau în autobuz.

Situația de fapt a fost probată cu plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de depistare, proces-verbal de percheziție corporală, declarații martori și inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, învederând instanței că între părți a avut loc o simplă altercație.

Prin decizia penală nr. 542 din 5 iulie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1885/N/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, s-a menținut starea de arest a inculpatului, care a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei săvârșită, dar și sub aspectul cuantumului pedepsei, pe care a solicitat să fie diminuat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 5791 din 14 decembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 4420/2005, a admis recursul, casând decizia penală și a trimis cauza spre rejudecare, menținându-se starea de arest.

A reținut Înalta Curte de Casație și Justiție că instanța de apel a cenzurat încheierea de ședință din 11 aprilie 2005 și nu sentința penală în cauză, aspect care a echivalat cu nesoluționarea cauzei.

Curtea de apel, în faza rejudecării, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, pronunțând decizia penală nr. 98/ A din 7 februarie 2006.

A reținut instanța de apel că instanța de fond a realizat o judicioasă și coroborată analiză a ansamblului probator, reținând corect situația de fapt, încadrarea juridică și întrunirea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.

Însă în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei accesorii curtea de apel a apreciat că în cauză nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., ca urmare a faptului că infracțiunea săvârșită nu evidențiază o nedemnitate a inculpatului în exercitarea drepturilor părintești. Sub acest aspect apelul inculpatului a fost admis și în rejudecare a fost aplicată pedeapsa accesorie în conținutul prevăzut de art. 64 lit. a) și b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul I.V., care a criticat hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate.

În susținerea motivelor de recurs, inculpatul, prin apărătorul său, a solicitat repunerea în termenul de recurs, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 C. proc. pen., arătând că decizia i-a fost comunicată la o adresă unde nu mai locuia, astfel încât nu a luat cunoștință de decizia pronunțată, decât cu ocazia încarcerării.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate, constată că în conformitate cu prevederile art. 3853 alin. (2), raportat la art. 365 C. proc. pen., poate declara recurs peste termen partea care a lipsit atât la judecată cât și la pronunțare (..).

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că inculpatul I.V. a fost prezent la toate termenele acordate în cauză, lipsind doar la termenul din 7 februarie 2006 când au avut loc dezbaterile și a fost pronunțată decizia atacată.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de articolele mai sus enunțate, Curtea urmează să respingă recursul declarat de inculpatul I.V., constatând că acesta a fost declarat fără respectarea termenului prevăzut de art. 3853 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, se constată că decizia nr. 98/ A a fost pronunțată la data de 7 februarie 2006, fiindu-i comunicat inculpatului la data de 10 februarie 2006, acesta a declarat recurs la data de 12 iunie 2006, depășind cu mult termenul legal de declarare a recursului.

Ca urmare, recursul declarat de inculpat este tardiv formulat, urmând a fi respins ,ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar recurentul inculpat urmează a fi obligat să plătească cheltuieli judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat peste termen de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, nefiind îndeplinite condițiile îndeplinite de art. 3853 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 365 C. proc. pen.

Constată ca tardiv formulat recursul declarat de inculpatul I.V. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 7 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 august 2006.