Extraordinary appeal inadmissible: standing to challenge defective summoning limited to the absent party

Asupra contestației în anulare de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 6 decembrie 2006, invocând cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen., C.Z., prin reprezentanții legali C.Z. și C.E., a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 6964 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în dosarul nr. 7642/1/2006.

Prin decizia penală mai sus-menționată a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul minor C.Z. împotriva deciziei penale nr. 24/ A din 18 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru minori și familie, și a sentinței penale nr. 306 din 25 noiembrie 2005 a Tribunalului Sibiu, prin care față de acesta s-a luat măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, prevăzută de art. 104 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 C. pen.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, contestatorul a invocat faptul că, soluționarea recursului s-a realizat fără citarea reprezentanților legali ai părții vătămate minore L.P.

Contestația în anulare formulată de C.Z. este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Contestația în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanțe care a pronunțat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală și să revină în total sau în parte asupra soluțiilor date acesteia.

Contestația în anulare este, așadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine folosibilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.

Contestația în anulare, ca orice cale de atac, provoacă o amplificare în desfășurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.

Contestația în anulare se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeași instanță, așa încât, contestația în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., contestația în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziții. Condiția comună tuturor cazurilor de contestație este ca hotărârea atacată să fie definitivă.

În cadrul procedurii de soluționare a contestației în anulare, instanța este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestație, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) – c) și e) C. proc. pen., ocazie cu care constată dacă cererea de contestație, este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.

Înalta Curte constată că, deși contestația în anulare a fost introdusă de C.Z. în termenul prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc. pen., motivul de contestație invocat este însă neîntemeiat.

Conform art. 386 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii”.

Raportând acest caz de contestație în anulare la dispozițiile din Titlul V, Cap. II privitor la citarea și comunicarea actelor procedurale, art. 175 – art.184 C. proc. pen., cu referire la art. 197, art. 6 și art. 289 din același cod, se constată că participarea părților la judecata în primă instanță sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare și este garantată, printre altele, și de principiul contradictorialității procesului penal.

Drept urmare, când nu s-au respectat dispozițiile legale privind asigurarea participării părților la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă privește judecarea în recurs a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.

Însă, nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părții în raport de care judecata s-a desfășurat cu încălcarea dispozițiilor art. 291 alin. (1) C. proc. pen. și, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual.

Rezultă deci că acest caz de contestație în anulare [(art. 386 lit. a) C. proc. pen.)] poate fi invocat exclusiv de partea care a fost lipsă la judecată, din motivul mai sus arătat.

Înalta Curte constată că C.Z. a invocat în contestația în anulare formulată, lipsa reprezentanților legali ai părții vătămate minore L.P. și nu propria lipsă, urmare unei citări nelegale, la judecarea în recurs a cauzei penale. De altfel, din practicaua deciziei penale nr. 6964 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 28 noiembrie 2006 rezultă că C.Z. a fost prezent la judecarea recursului.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestație în anulare formulată de contestatorul C.Z., prin reprezentanții legali C.Z. și C.E., în raport de împrejurarea că acesta a invocat lipsa la judecarea recursului a altei părți și nu propria lipsă.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., constatatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.Z. prin reprezentanți legali C.Z. și C.E. împotriva deciziei penale nr. 6964 din 28 noiembrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7642/1/2006.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2007.