Statutory vs. Contractual Interest Rates for Late Payment of Foreign Currency Debts in International Trade Under Emergency Ordinance No. 9/2000

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 15401 din 28 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 17616/2003, s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC M.I.G. SA București, prin care solicitase obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 6.478.510.043 lei, reprezentând dobânda aferentă sumei de 31.407.344.854 lei, echivalentul sumei de 968.851,36 dolari S.U.A., achitată cu întârziere, dobândă calculată pe perioada 1 august 2002 – 31 iulie 2003.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că suma pentru care reclamanta a pretins dobânzi, a fost stabilită în favoarea reclamantei, prin sentința civilă nr. 59 din 21 mai 2001, iar reclamanta nu a stăruit pentru punerea de îndată în executare a respectivei sentințe prin care i se acordase și suma de 116.230 dolari S.U.A. cu titlu de dobânzi, așa încât nu s-a putut reține vre-o culpă în sarcina pârâtului.

Apelul declarat de reclamantă, împotriva sentinței, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 157 din 22 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Prin decizia nr. 650 din 3 februarie 2005 pronunțată în dosarul 8747/2004, Înalta Curte a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii, casând-o cu trimitere aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea, prin decizia nr. 837 pronunțată la 19 decembrie 2005 în dosarul nr. 2026/2004, a admis apelul formulat de apelanta SC M.I.G. SA, schimbând în tot sentința apelată, în sensul că s-a admis în parte acțiunea obligându-se pârâtul intimat către reclamanta apelantă la plata sumei de 1.884.200.691,24 lei reprezentând dobânda legală de 6 % pe an (calculată pe perioada 01 august 2002 – 31 iulie 2003) aferentă sumei de 31.403.344.854 lei și la 55.788.060 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, „Curtea” a reținut că pârâtul intimat avea obligația în calitate de debitor, conform titlului executor, reprezentat de sentința civilă nr. 59 din 21 mai 2001 a Curții de Apel București să achite din proprie inițiativă debitul.

Cum aceasta și-a îndeplinit cu întârziere obligația de plată, izvorâtă dintr-un contract comercial creditoarea reclamantă, este îndreptățită potrivit art. 1073 C. civ., raportat la art. 43 C. com., să solicite dobânda aferentă debitului pe perioada neachitării.

Din lucrările cauzei, rezultă că achitarea sumei din titlu executoriu s-a făcut la 31 iulie 2003, pârâtul intimat justificându-și refuzul de plată prin lipsa interesului reclamantei în recuperarea sumei și prin necesitatea respectării procedurilor interne de alocare și virare a sumei de bani.

Acest refuz este nejustificat, fapt pentru care pârâtul intimat datorează potrivit art. 4 din O.G. nr. 9/2000 dobânda legală de 6 % pe an aferentă sumei de 31.403.344.854 lei calculată pe perioada 01 august 2002 – 31 iulie 2003.

Împotriva acestei decizii au introdus recurs în termen legal ambele părți.

Recurenta reclamantă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia pentru aplicarea greșită a temeiului legal, privind acordarea dobânzilor solicitate și anume a dispoziției prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 9/2000 în loc de dispozițiile prevăzute de art. 3 din același act normativ, astfel că greșit s-a acordat o dobândă de 6 % pe an în loc de 20,63 % pe an.

Pârâtul intimat invocând motivele de casare prevăzute de art. 8 și 9 C. proc. civ., susținând că obligarea la plata dobânzilor aferente titlului executor, s-a făcut fără temei legal, aplicarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 fiind greșită.

Recurentul, în susținerea recursului, solicită a se constata că nu se află în culpă pentru neexecutarea creanței, așa cum greșit a reținut instanța de fond, deoarece executarea unui titlu ca cel în cauză, se face în limita creditelor bugetare conform O.G. nr. 22/2002 și nu prin modalitatea de executare silită aleasă de recurenta reclamantă.

Se apreciază că instanța de apel, a acordat nelegal reclamantei intimate suma ce reprezintă dobândă la creanța stabilită, aplicând greșit prevederile O.G. nr. 9/2000.

Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În cauză instanța de apel a acordat, despăgubiri civile întemeiate pe dispozițiile art. 1088 C. civ. și 43 C. civ., pentru neexecutarea titlului, constatator al debitului, situație în care a acordat corect dobânda legală de 6% pe an, potrivit art. 4 din O.G. nr. 9/2000 în raport de care, în relațiile de comerț exterior atunci când legea română este aplicabilă și când s-a stipulat plata în moneda străină dobânda se plătește în acest cuantum.

Așadar, urmează a se reține ca nefondată critica recurentei reclamante.

În cauză, instanța de apel, în raport de materialul probator, pe cale devolutivă, a stabilit judicios culpa pârâtului recurent în executarea titlului cu întârziere abia la 31 iulie 2003, cât și faptul că prin aplicarea O.G. nr. 22/2002 acesta nu este exonerat, la plata dobânzilor ce se cuvin, pentru întârzierea plății.

Prin acest act normativ s-au stabili condițiile și etapele executării silite, a sumelor datorate statului de către instanțele publice în baza unor titluri executorii, dar și măsurile ce se impun pentru efectuarea plăților.

Faptul că plata s-a făcut cu întârziere, determinată de respectarea acestui act normativ, nu scutește pârâtul recurent de plata dobânzilor legale, pentru executarea cu întârziere a debitului, deoarece, calitatea de instituție bugetară nu conferă pârâtului recurent alte obligații decât ale unui oricărui debitor.

Stabilind corect culpa debitorului recurent în întârzierea executării în mod corespunzător instanța a stabilit pentru intervalul de timp respectiv, plata dobânzii legale de 6 % pe an.

Așa fiind și aceste critici sunt nefondate.

Pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC M.I.G. SA București și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 837 din 19 decembrie 2005 a Curții de apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2006.