Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3406/2006 AI generated

Motion to annul fails; competence challenge deemed waived and prior recourse ruling upheld

Case Number Decizia nr. 3406/2006
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the motion to annul (contestație în anulare) as unfounded, thereby leaving intact the earlier decision No. 843 of 28 February 2006 of the High Court of Cassation and Justice, commercial section, which had rejected the applicant's recourse on the merits. The applicant had challenged that decision on the ground that it was rendered by a materially incompetent court, invoking Article 317(1)(2) of the Civil Procedure Code (public-order competence violations) and Article II(3)–(4) of Law No. 219/2005, which allegedly transferred pending recourses to the court of appeal. The Court held that the motion was inadmissible because Article 317 requires the challenged decision to be final and the invoked ground must not have been capable of being raised in the ordinary appeal (recourse); since the applicant had not raised the competence issue in its recourse, it could not use the motion to annul as a substitute for that omitted procedural step.

Legislator headnote

AI generated

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 317 C. proc. civ; Motion to annul fails; competence challenge deemed waived and prior recourse ruling upheld: Pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. cere, pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac, în speță în recurs. Partea nu are posibilitatea de a alege între recurs și contestația în anulare, în situația în care nu și-a valorificat dreptul procesual încălcat în calea recursului. Contestația în anulare nu reprezintă deci o opțiune și nici nu se substituie recursului, ea nu poate fi primită pentru motive ce nu au fost invocate în fața instanței de recurs.

Keywords

AI generated
procedural objections Civil Procedure Code grounds for cassation motion for recusal action for annulment prior use
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. 5836/1/2006 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, contestatoarea S.C.P.A P.I.A.B. în contradictoriu cu intimații SC H. SA BUCUREȘTI, B.C.R. și B.R.D. BUCUREȘTI a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 843 din 28 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 2960/2005.

Contestatoarea a apreciat că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, ceea ce atrage incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: când hotărârea a fost pronunțată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, iar potrivit art. II alin. (3) și (4) din Legea nr. 219/2005 recursul aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a acestui act normativ era de competența curții de apel și trebuia înaintat acesteia.

Intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a cerut respingerea contestației în anulare, ca nefondată, cu motivarea că hotărârea atacată a fost pronunțată în condiții de deplină regularitate procedurală.

Curtea, analizând actele dosarului, va respinge contestația în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ. cere, pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac, în speță în recurs. Partea nu are posibilitatea de a alege între recurs și contestația în anulare, în situația în care nu și-a valorificat dreptul procesual încălcat în calea recursului. Contestația în anulare nu reprezintă deci o opțiune și nici nu se substituie recursului, ea nu poate fi primită pentru motive ce nu au fost invocate în fața instanței de recurs.

Așadar, dacă în recurs nu s-a invocat încălcarea normelor de ordine publică privitoare la competență, nu se mai poate deschide, pentru acest motiv, calea procesuală a contestației în anulare. În consecința, față de aceste considerente, Curtea găsește cererea contestatoarei nefondată, urmând a o respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C.P.A P.I.A. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 843 din 28 februarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 6 noiembrie 2006