Lifting suspension of revision petition proceedings due to lapsed conditions and contradictory evidence in related criminal case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice, Second Civil Section, admitted the plaintiff’s appeal, quashed the Court of Appeals’ decision suspending the proceedings, and ordered the remand of the case to the same instance to continue the adjudication of the petition for revision. The dispute concerned a commercial debt recovery action, where a defendant co-debtor had filed a petition for revision against an appellate decision that had partially modified the lower court’s judgment to order joint and several liability for unpaid sums and legal interest; the plaintiff challenged the procedural suspension of these proceedings, which had been initiated pending the resolution of a related criminal case involving company officers. The Supreme Court determined that the conditions for maintaining the suspension under Article 244(2) of the Civil Procedure Code were no longer met, particularly given contradictory evidence regarding the status of the underlying criminal proceedings, thereby ruling in favor of the plaintiff to lift the procedural stay and allow the revision petition to be reviewed on its merits by the legally seized instance.
Legislator headnote
AI generatedart. 244 pct. 2 C. proc. civ; Lifting suspension of revision petition proceedings due to lapsed conditions and contradictory evidence in related criminal case: Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC A. SA Râmnicu Sărat a declarat recurs, solicitând, în esență, revocarea măsurii suspendării prin care s-a urmărit tergiversarea executării hotărârii pronunțate, considerând că pe fond și cererea de revizuire formulată este inadmisibilă.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2283 din 23 octombrie 2002, Tribunalul Buzău a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SA Râmnicu Sărat și a obligat pe pârâta SC M.C. SRL București la plata sumei de 480.000.000 lei cu dobânda aferentă, precum și la cheltuieli de judecată în sumă de 19.245.000 lei.
Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 1117 din 17 martie 2003, a admis recursul reclamantei și a modificat în parte hotărârea de mai sus și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 100.000.000 lei plată nedatorată și dobândă în sumă de 43.118.357 lei. Totodată a fost obligată pârâta să plătească în solidar cu SC M. SRL Mizil suma de 300.000.000 lei plată nedatorată și 129.355.069 lei dobândă legală și în solidar cu SC R.C.S. SRL București suma de 400.000.000 lei plată nedatorată și 172.473.423 lei dobândă legală cu cheltuieli de judecată.
Pârâta SC M. SRL Mizil a formulat o cerere de revizuire împotriva deciziei civile de mai sus, iar Curtea de Apel Ploiești, prin încheierea din 30 iunie 2003, a suspendat judecarea cauzei potrivit art. 244 pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului penal nr. 446/2003.
Împotriva acestei încheieri, reclamanta SC A. SA Râmnicu Sărat a declarat recurs, solicitând, în esență, revocarea măsurii suspendării prin care s-a urmărit tergiversarea executării hotărârii pronunțate, considerând că pe fond și cererea de revizuire formulată este inadmisibilă.
În legătură cu recursul de față se rețin următoarele:
Din examinarea actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei se constată că, în speță, nu mai sunt întrunite condițiile pentru menținerea măsurii suspendării judecării cererii de revizuire formulată de pârâta SC M. SRL Mizil, în legătură cu judecarea cauzei penale privind pe directorul reclamantei și administratorul pârâtei SC M.C. SRL București.
De altfel, la dosar au fost comunicate acte cu date contradictorii privind situația judecării cauzelor penale în care ar fi fost implicate persoanele menționate mai sus.
Astfel că, recursul reclamantei va fi admis, se va casa încheierea prin care s-a dispus suspendarea și se va trimite cauza pentru continuarea judecării cererii de revizuire la instanța sesizată legal, singura în măsură să verifice condițiile legale de admisibilitate sau nu a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC A. SA RÂMNICU SĂRAT împotriva încheierii din 30 iunie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează încheierea atacată, respinge cererea de suspendare a soluționării cererii de revizuire și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 2 mai 2006.