Reasonableness of continued preventive detention for organized drug trafficking under Art. 148(f) CPP and Art. 5(3) ECHR

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 27 ianuarie 2007 pronunțată în dosarul nr. 43318/3/2005, Curtea de Apel București, investită cu judecarea apelurilor inculpaților și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive potrivit dispozițiilor art. 3002 și 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, constatând că temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri respectiv dispozițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Astfel, se motivează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt mai mari de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezentând pericol pentru ordinea publică față de modul în care au acționat, în grupul infracțional fiind antrenat un număr mare de persoane.

În termen legal, inculpații M.P.O., U.M. și U.C.C., au declarat recurs împotriva încheierii, solicitând revocarea măsurii arestării preventive cu motivarea că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nesustrăgându-se cercetării judecătorești.

Verificând critica formulată în raport de actele dosarului, instanța reține nefondate recursurile inculpaților pentru considerentele ce urmează a fi arătate.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. întocmit la 22 noiembrie 2005, au fost trimiși în judecată un număr de 18 inculpați, printre care și M.P.O., U.M., U.C.C., pentru săvârșirea infracțiunilor concurente de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și cea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 1486 din 30 noiembrie 2006, a dispus condamnarea inculpaților la pedepsele principale de 8 ani închisoare pentru U.C.C., 3 ani și 6 luni închisoare, pentru U.M. și 3 ani închisoare pentru inculpatul M.P.O.

În esență, instanța de fond a reținut în raport de probatoriul administrat că, în perioada 2004 - 2005, inculpații, au aderat la un grup infracțional organizat cu scopul de a transporta cantități importante de droguri de mare risc, cocaină din țări din America de Sud respectiv Venezuela, Jamaica către Olanda și din acest loc în alte zone ale Europei, activități pentru care erau recompensați financiar.

Transportul diferitelor cantități de droguri se făcea de fiecare dată în același mod prin intermediul celor cooptați în grup, persoane care acceptau să înghită cașetele de cocaină, ce la destinație erau eliminate cu ajutorul substanțelor purgative, prin fecale.

În unele împrejurări, datorită cantității de drog înghițite și lipsei rezistenței organismului, capsulele s-au spart în stomac, situați în care două din persoanele ce asigurau în acest mod transportul drogurilor au decedat.

Hotărârea pronunțată de instanță a fost supusă controlului judiciar exercitat de Curtea de Apel București, urmare căii intermediare de atac exercitate de inculpați și parchet.

Instanța de apel, potrivit dispozițiilor procesual penale prevăzute de art. 3002 a verificat legalitatea și temeinicia măsurii preventive luate față de inculpați, constatând printr-o interpretare corectă că se mențin temeiurile avute în vedere la data luării acesteia, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați nedefinitiv sunt prin natura lor grave, pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestora fiind evident demonstrat de circumstanțele comiterii lor.

În raport de complexitatea cauzei cu care este investită instanța de apel, durata arestării preventive a inculpaților până la acest moment, justifică legitimitatea menținerii măsurii față de aceștia, a cărei durată este rezonabilă în sensul dispozițiilor art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F.

Existența și persistența unor probe de vinovăție, constituind în jurisprudența Curții Europene factori persistenți care legitimează o detenție provizorie, măsura dispusă de instanța de apel este conformă scopului inițial avut în vedere la data luării acesteia.

Cum hotărârea supusă recursului este legală și temeinică, recursurile inculpaților vor fi respinse, ca nefondate, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați M.P.O., U.M. și U.C.C. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 43318/3/2005 (259/2007).

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 februarie 2007.